Născută în secolul al XVII-lea, în satul
Vânători din Neamț, Sfânta Teodora a fost căsătorită împotriva
voinței ei cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii și sfânta
fiind mistuită de dorul de Dumnezeu, amândoi soții au ales să
pășească pe calea monahală. Nevoindu-se mai întâi în Schitul de la
Vărzărești, după ce acesta a fost ars de turci sfânta s-a retras în
pădurea din apropiere, alături de stareța ei, schimonahia Paisia.
După trecerea celei din urmă la Domnul, prin descoperire
dumnezeiască, Sfânta Teodora s-a mutat în pădurea din preajma
Sihăstriei și Sihlei, găsindu-și loc într-o peșteră pe care i-a
cedat-o un nevoitor.
Petrecând până la finalul morții în
încercările venite din partea diavolilor, hrănindu-se doar cu
măcriș, alune și fructe de pădure, bea apă dintr-o scorbură și, din
când în când, păsările îi aduceau în cioc firimituri de la trapeză.
Așa a dobândit darul rugăciunii inimii și pe cel al lacrimilor,
făcând minuni. Descoperită de păgâni și rugându-se Domnului să o
scape, stânca din peșteră s-a crăpat, iar sfânta s-a refugiat
acolo, nefiind ucisă.
Cunoscând că venise sfârșitul vieții ei
pământești, s-a rugat ca Domnul să îi trimită un preot care să o
împărtășească. Atunci, văzând egumenul Sihăstriei cum păsările duc
firimituri undeva în adâncul pădurii, a trimis doi frați care le-au
urmărit și au găsit-o pe sfânta într-o lumină de foc, cuprinsă de
rugăciune. Spovedindu-se și împărtășindu-se, sfânta a trecut la
Domnul, trupul ei fiind îngropat în
peșteră.
În secolul XIX, însă, familia Sturza a dat
sfintele moaște Mănăstirii Pecerska din Kiev, în schimbul unor
veșminte preoțești, fiind păstrate până astăzi în catacombele
mănăstirii de acolo, cu inscripția Sfânta Teodora din Carpați.
Credincioșii merg adesea să se închine la peștera și chilia ei de
la Schitul Sihla.
Sursa: Doxologia
