Purtătorule de biruinţă Mare Mucenice
Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele
noastre" (Troparul Sfântului).
Fraţi creştini,
Odată cu sosirea frumosului antotimp al
primăverii, când natura înconjurătoare se trezeşte la viaţă,
creştinii prăznuiesc cea mai mare sărbătoare a lor, numită în
cântările bisericeşti „praznic al praznicelor", învierea Domnului,
și care s-a dat spre moarte pentru păcatele noastre şi a înviat
pentru îndreptarea noastră" (Romani IV, 25). În fiecare an,
învierea Domnului ne aminteşte şi adevereşte triumful vieţii asupra
morţii şi stricăciunii, biruinţa luminii asupra întunericului şi
izbânda binelui asupra răului. Ea constituie piatra de temelie a
credinţei noastre în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, Care, din
dragoste neţărmurită, şi-a dat viaţa Sa pentru a noastră izbăvire
de sub stăpânirea morţii.
Realitatea Învierii Domnului a fost
confirmată de Mântuitorul Hristos prin arătările Sale timp de 40 de
zile înaintea Sfinţilor Apostoli, iar mai târziu, Sfântul Apostol
Pavel pe drumul Damascului. Sfinţii Apostoli vor face cunoscut
acest adevăr tuturor neamurilor şi pentru apărarea lui îşi vor
primejdui chiar viaţa lor pământească. Exemplul lor va fi urmat de
nenumăraţi creştini, între care se numără şi Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe, a cărui sărbătoare se încadrează în decorul primăverii
naturale şi duhovniceşti.
Numele Marelui Mucenic Gheorghe, cât şi ale
celorlalţi sfinţi sunt înscrise pe fiecare filă a calendarului
bisericesc pentru a fi cinstită în chip deosebit viaţa lor curată
în spiritul dreptei învăţături. În general, cinstirea sfinţilor îşi
are temeiuri fundamentale de credinţă în Sfânta Scriptură şi Sfânta
Tradiţie din care aflăm că ei sunt numiţi „prieteni ai lui
Dumnezeu” (Ioan XV, 14) sau „casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni II,
19) prin care Dumnezeu face minuni (Ieşire XIV, 16-31; IV Regi IV,
32-36; Matei X, l; Marcu III, 15-16
etc.).
Cea mai vie expresie a actului de cinstire a
Sfinţilor este rugăciunea de la Proscomidie, când sunt scoase şi
aşezate lângă agneţ miride pentru prooroci, apostoli, mucenici şi
sfinţi. Prin venerarea lor, creştinii îşi îmbogăţesc viaţa lor
religios-morală, sporesc în evlavie şi în urmarea credinţei celei
adevărate. De aceea, Biserica Ortodoxă a împodobit cultul său cu
cinstirea sfinţilor, întrucât prin aceasta se sporeşte şi se
întăreşte nu numai credinţa şi evlavia creştinilor, ci şi adorarea
lui Dumnezeu.
În cultul Bisericii noastre, sărbătoarea
Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ocupă un loc deosebit, prin faptul
că ziua de 23 aprilie şi numele său sunt imprimate în calendarul
bisericesc cu caractere roşii şi acest moment festiv se încadrează,
de obicei, în perioada Penticostarului. El este unul dintre
creştinii devotaţi învăţăturii şi învierii Mântuitorului Hristos,
pentru care a primit moarte martirică în ziua de 23 aprilie în anul
303.
Prin viaţa şi activitatea sa, Sfântul Mare
Mucenic Gheorghe s-a arătat ca un vas ales al lui Dumnezeu spre
dovedirea adevărului şi slavei divine în momentul când idolatria
încerca, după mai bine de trei secole de creştinism, să ţină lumea
sub negura necunoştinţei şi să respingă lumina învăţăturii lui
Hristos. Religia idolatră era încurajată chiar de împăratul
Diocleţian, care a declanşat în mai multe rânduri valuri de
persecuţie încheiate cu multe pierderi de vieţi
creştine.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în
a doua jumătate a secolului al III-lea, în părţile Capadociei (sau
la Beirut) din Asia Mică, dintr-o familie de creştini de neam ales
şi cu o frumoasă stare socială. În sânul familiei, el a primit o
creştere aleasă şi a fost îndrumat să îmbrăţişeze, ca şi tatăl său,
cariera militară, în care s-a afirmat repede, ajungând tribun şi
apoi comis în armata romană. El a ajuns omul de încredere al
împăratului, care îl aprecia nu numai pentru calităţile sale de
mare strateg, ci şi pentru bogăţia cunoştinţelor sale filozofice
acumulate de prin locurile pe unde călătorise cu armata romană.
Ajuns în vârful piramidei militare romane, el se impune printr-o
aleasă comportare faţă de subalternii săi şi acest lucru confirmă
educaţia sa creştină datorată mamei sale care, deşi a rămas văduvă
de tânără, şi-a dat toată silinţa ca pe fiul său Gheorghe să-l
educe în spiritul adevăratei credinţe.
Cuvântul Sfintei Scripturi sădit în inima
Sfântului Gheorghe de mama sa a rodit prin bunătatea sa faţă de
subalternii săi, care se minunau de faptul cum un tânăr de 30 de
ani are o forţă spirituală deosebită, fără seamăn, în înalta
societate romană, stăpânită de felurite manifestări imorale.
Dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni l-a determinat să
iubească şi să cinstească pe cei ce i-au dat viaţă şi pe cei din
jurul său, să se considere ca un frate al celor cinstiţi şi să
urmeze calea vieţii virtuoase. Pe chipul său tânăr şi frumos se
distingeau trăsăturile smereniei, seriozităţii şi compătimirii
faţă de cei ce erau robiţi de închinarea la forţele
naturii.
Cunoaşterea şi trăirea adevăratei învăţături
creştine au contribuit la formarea şi păstrarea profilului
religios-moral al Sfântului Gheorghe, care în faţa prigoanei contra
creştinilor declanşată de Diocleţian se va alătura celor ce slujeau
pe Hristos şi îşi dau viaţa pentru El. Conştiinţa sa sinceră de
creştin îl îndeamnă să se opună planurilor împăratului roman de a
nimici pe creştini şi a asigura în felul acesta triumful religiei
idolatre. El declară deschis în faţa împăratului că este şi el unul
din slujitorii lui Hristos. Indignat de măsura luată de împărat,
Sfântul Gheorghe îndrăzneşte să-l înfrunte pe el şi pe slujitorii
săi zicând: „până când, o, împărate, şi voi curteni, veţi face
război contra creştinilor? Vouă se cade să faceţi pace în toată
lumea, dar acum pentru ce iubiţi războiul şi vrajba şi vreţi să
vărsaţi sânge sfânt şi drept?”. Cuvintele sale dojenitoare înfurie
mai mult pe suveranul roman care nu se aştepta să fie mustrat chiar
de unul dintre sfetnicii săi cei mai apropiaţi şi
îndrăgiţi.
Văzând câtă nedreptate se face creştinilor,
oameni paşnici şi supuşi autorităţii romane, Sfântul Gheorghe,
fiind de-a dreapta împăratului, îi spune în public că şi el este
din rândul celor ce slăvesc pe Iisus Hristos. Din cauza acestei
mărturisiri, el este închis, şi în închisoare i se aduc feluriţi
înţelepţi necreştini care să-l determine să se lepede de credinţa
în Iisus Hristos. Încercările lor au fost zadarnice, iar torturile
la care a fost supus nu l-au clătinat, ci l-au întărit în credinţa
lui, la care au aderat mulţi dintre cei ce urmăreau chinurile
sale. Printre cei ce asistau la înfiorătoarele chinuri suportate
de Sfântul Gheorghe se afla şi soţia împăratului, Priscia, care s-a
botezat, luând numele de Alexandra. Împreună cu ea s-a mai botezat
şi fiica sa, Valeria.
Inumanele mijloace de tortură suportate de
Sfântul Gheorghe în închisoare nu-l abat de la dreapta credinţă şi
din nou este întemniţat, în temniţă, el slăveşte şi mulţumeşte lui
Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă faţă de el, iar celor ce
veneau la el atraşi de minunile pe care le săvârşea le vorbea
despre adevăratul Creator şi Mântuitor al lumii. Statornicia sa în
credinţă îl face să exclame în faţa mulţimii care aştepta ca el să
aducă jertfa zeilor: „Cum o să servesc eu unui zeu care nici nu
există, ci e plăsmuit de mintea omenească pentru interesele noastre
materiale! Eu mă închin Celui ce a slujit adevărului şi aduc
jertfa inima mea pentru cinste şi dreptate...” Ca urmare a celor
afirmate de el, împăratul l-a considerat drept hulitor al zeilor
şi a poruncit să fie aruncat într-o groapă cu var clocotind, din
care a ieşit nevătămat. Încercările împăratului de a-l atrage la
credinţa idolatră sunt zadarnice şi Sfântul Gheorghe îi răspunde cu
multă seninătate şi fară teamă că el se pleacă numai Celui ce este
împărat al inimilor şi sufletelor nevinovate. Că el este slujitorul
lui Hristos şi nu al zeilor cărora lumea romană păgână le aduce
jertfe ca să dea frâu liber patimilor şi instinctelor
sale.
Refuzul Sfântului Gheorghe, care s-a
declarat un slujitor convins până la moarte al lui Hristos, a
declanşat o adâncă amărăciune în sufletul împăratului, fiind
astfel nevoit să-l declare ca o persoană care necinsteşte pe zei
şi se face vinovat de cea mai aspră pedeapsă, decapitarea. Aceeaşi
pedeapsă va fi decretată şi pentru împărăteasa Alexandra. Înainte
de a primi moartea martirică, Sfântul Gheorghe s-a rugat lui
Dumnezeu. Mai înainte, Dumnezeu i se arătase în vis, ca să nu se
teamă de chinuri, ci să îndrăznească în faţa lor. După ce s-a
rugat, şi-a plecat singur capul sub ascuţişul săbiei. Trupul său a
fost aruncat în groapa comună a sclavilor, de unde mai târziu l-au
luat creştinii şi l-au dus în oraşul Lida din Palestina şi aici va
fi depus ulterior într-o Biserică nouă. Sfintele sale moaşte vor
săvârşi multe minuni în rândul creştinilor care au cerut ajutorul
său.
Prin viaţa sa scurtă, Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe a dovedit multă râvnă şi dragoste pentru învăţătura lui
Hristos, pe care a apărat-o şi mărturisit-o cu mult curaj în faţa
celor care îl sileau să renunţe la credinţa creştină. Înaintea
celor care îl forţau să nege religia creştină, tânărul mucenic
Gheorghe nu se înclină şi dă dovadă de curaj. Aşa cum ne învaţă
cântările închinate Sfântului Gheorghe, el s-a dovedit în faţa
celor ce nu-i respectau libertatea de conştiinţă ca un purtător de
biruinţă, ca un soare strălucitor şi ca un mărgăritar de mult
preţ. Cu puterea crucii fiind înarmat, el a zdruncinat credinţa
cea spinoasă a idolilor şi a sădit viţa dreptei credinţe. El este
asemănat cu un „diamant al răbdării, aprins de dragostea pentru
Hristos". Pe el creştinii îl roagă să mijlocească înaintea lui
Dumnezeu pentru pacea lumii şi pentru mântuirea sufletelor lor.
Prin trăirea sa curată, el şi-a adunat spicele faptelor bune şi a
dovedit că este un lucrător iscusit în grădina Domnului, de aceea
creştinii îl imploră în cererile lor ca să se roage neîncetat lui
Dumnezeu pentru a-i curăţi de păcate şi a revărsa peste ei mila Sa
dumnezeiască. În ultimele clipe ale vieţii sale pământeşti,
rosteşte o mişcătoare rugăciune de laudă a lui Dumnezeu şi cere ca
Cel atotputernic să ierte celor ce i-au făcut rău, iar cei ce vor
chema numele său în ajutor să fie ajutaţi: „şi cei ce vor chema
numele meu într-ajutor, dă-le lor cererea lor, că Tu eşti lăudat şi
proslăvit în veci”. Pătruns de dragostea divină, el iartă şi cere
îndurare pentru cei ce-l asupresc pe nedrept, şi atunci când este
părăsit de puterea fizică şi se apropie de pragul morţii se roagă
pentru pacea şi viaţa tuturor.
Se stinge din această viaţă „ca un mucenic
nebiruit, ca un purtător de chinuri, ca un apărător al credinţei
neînfruntat" (cântarea a 7-a). Ca să-şi salveze sufletul de la
credinţa idolatră, Sfântul Gheorghe de bunăvoie primeşte cu mult
curaj toate chinurile trupului. Curajul şi biruinţa sa asupra
răului sunt exprimate simbolic în iconografie prin reprezentarea sa
ca un ostaş tânăr, călare pe un cal, ţinând în mână o suliţă cu
care ucide un balaur, tatăl minciunii şi al tuturor relelor.
Reprezentarea sfântului sub această formă stă în legătură cu o
veche istorisire, în care se spune că în părţile Libiei exista un
lac în apropierea unei cetăţi. Locuitorii acelei cetăţi erau
alarmaţi de faptul că mulţi din concitadinii lor piereau din cauza
unui balaur care se afla în lacul acela şi-i atrăgea în adâncul
apelor sale. De la acest necaz ei vor fi salvaţi de Sfântul
Gheorghe care, înainte de a înfige cu putere suliţa sa în gâtlejul
balaurului, s-a rugat lui Dumnezeu, Cel ce l-a ajutat şi astfel a
ucis acest monstru ce sfâşiase mulţi oameni. Biruinţa Sfântului
Gheorghe asupra balaurului a impresionat foarte mult pe locuitorii
acelei cetăţi şi mulţi dintre ei s-au
botezat.
Prin cuvânt şi faptă, Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe a dat dovadă de credinţă vie şi puternică, unită cu o
trăire morală ireproşabilă pătrunsă de virtutea dragostei
creştine. El a fost asuprit pe nedrept şi fără milă de stăpânirea
romană, care persecuta în mod public pe cei ce credeau în Iisus
Hristos. În faţa celor cuprinşi de gânduri potrivnice învăţăturii
Sfintelor Evanghelii, Sfântul Gheorghe se arată vrednic „voievod al
lui Hristos" (Acatistul Sfântului Gheorghe) şi el este înarmat doar
„cu platoşa dreptăţii, pavăza credinţei, coiful mântuirii şi sabia
Duhului" (Efeseni VI, 14-17). Din această cauză imnografii îl
numesc „purtător de biruinţă" sau „dumnezeiesc viteaz", care cu
îngerii dănţuieşte şi pe cei binecredincioşi îi apără şi îi
sfinţeşte când aceştia îl cheamă în rugăciunile
lor.
Creştinii ortodocşi, potrivit vechii
rânduieli bisericeşti, cinstesc în mod deosebit, ca şi la ceilalţi
sfinţi, ziua morţii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, ca zi a
naşterii sale la o nouă viaţă, fericită şi veşnică. Cunoscând
viaţa sfântului, ei văd cu ochii credinţei modelul adevăratului
creştin din secolul al IV-lea, aureolat de nimbul martiric şi
pătruns de dragostea lui Hristos, de care nici moartea nu l-a
despărţit. Chipul sfântului este pentru ei călăuză luminoasă spre
cunoaşterea adevărului care este Hristos şi el le dă curaj în lupta
împotriva patimilor şi tuturor relelor care duc la vrajbă între
fraţi. El şi-a dat viaţa sa în nădejdea că toţi oamenii au dreptul
să se bucure de viaţă ca dar al lui Dumnezeu oferit deopotrivă
tuturor ca să se pregătească pentru veşnicie. Evlavia deosebită a
credincioşilor noştri faţă de Marele Mucenic Gheorghe se reflectă
atât în purtarea numelui sfântului, cât şi în închinarea
lăcaşurilor de cult. Faţă de acest mare purtător de biruinţă,
domnitorul moldovean Ştefan cel Mare şi-a arătat deosebita sa
veneraţie prin faptul că mai mult de jumătate din cele 47 de
Biserici zidite de el au hramul „Sfântul şi Marele Mucenic
Gheorghe”. La această adâncă şi felurită cinstire amintim şi
obiceiul creştinilor noştri de a invoca numele său în diferite
împrejurări, precum şi datina ca în ziua aceasta să-şi împodobească
porţile cu crengi verzi, ca simbol al biruinţei vieţii asupra
morţii sau al izbânzii primăverii asupra
iernii.
În această zi sfântă, întreaga creştinătate
ortodoxă cinsteşte pe Sfântul Gheorghe prin păstrarea credinţei
sale pe care a mărturisit-o şi apărat-o cu preţul vieţii sale.
După pilda Fiului lui Dumnezeu care a pătimit din cauza
fărădelegilor oamenilor, Sfântul Gheorghe a îndurat toate chinurile
pentru ca duhul dreptăţii, libertăţii şi al păcii să domine
relaţiile dintre oameni. Exemplul vieţii sale se cuvine împlinit de
fiecare creştin prin săvârşirea faptelor bune, deoarece numai în
felul acesta se face vrednic de aprecierea şi dragostea oamenilor
şi a lui Dumnezeu. Asemenea sfântului martir, orice creştin trebuie
să dovedească statornicie în credinţă şi îndelungă-răbdare în nevoi
sau în necazuri, pentru a primi de la Hristos cununa biruinţei
asupra păcatelor. Ca mesager al păcii, el se face pildă tuturor
celor ce slujesc pe Dumnezeul păcii.
În semn de cinstire deosebită faţă de
Sfântul Gheorghe, să aducem în locul florilor naturale, buchetul
virtuţilor noastre, pentru a fi slujitori ai luminii şi ai vieţii
celei adevărate. Oferind acest smerit dar purtătorului de chinuri
şi de biruinţă, el nu va înceta niciodată să se roage pentru
iertarea greşelilor noastre înaintea Mântuitorului Hristos şi noi
vom prospera în viaţa duhovnicească. Să cerem din adâncul
sufletelor noastre Sfântului Mare Mucenic Gheorghe să fie mereu
rugător şi mijlocitor pentru noi înaintea lui Dumnezeu, izvorul
vieţii şi al darurilor spirituale. Ca o stea purtătoare de lumină
duhovnicească să ne călăuzească totdeauna spre toate lucrurile
bineplăcute oamenilor şi lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine toată
slava, cinstea şi închinăciunea în veci.
Amin.
Autor: Pr. Prof. Dr. Emilian Corniţescu,
(Glasul Bisericii nr. 3, 1988).
Sursa: Doxologia
