Condacul Sfântului Prooroc
Ieremia
Glasul
3
Fecioara
astăzi...
Curăţindu-ţi cu duhul inima ta cea dătătoare
de lumină, mărite mare prooroc şi mucenic Ieremia, ai primit de sus
harul proorociei, şi la margini cu mare glas ai strigat: iată
Dumnezeul nostru, şi nu este asemenea ca Dânsul; căci Acesta
întrupându-Se S-a arătat pe pământ.
Controversa profetului Ieremia cu falșii
profeți
Fenomenul profetic a apărut în perioada vechi
testamentară foarte de timpuriu, alături de instituția preoției, în
legătură cu necesitatea comunicării legii sfinte a lui Dumnezeu
către poporul evreu[1], însoțindu-l pe acesta în istorie, până la
întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. De altfel, în centrul
mesajelor profetice ale profeților Vechiului Testament a fost ideea
mesianică ce a luat naștere odată cu începutul neamului omenesc
(Facerea 3, 15), fiind întâlnită nu doar la poporul evreu, ci și la
alte popoare antice precum greci, romani, babilonieni, chinezi,
indieni, egipteni, perși care așteptau venirea unui
răscumpărător[2]. În acest fel, generație după generație, poporul
evreu a fost chemat să mențină vie conștiința faptului că Dumnezeu
lucrează în istorie și își cheamă poporul la împlinire voii Sale
sfinte care implica, în primul rând, împlinirea
poruncilor.
Au existat însă și numeroase momente de rătăcire,
de relativizare a valorilor morale cuprinse în prescripțiile legale
mozaice, existând chiar și profeți falși, care își arogau aura
profetică de a vesti cuvântul Domnului către popor, dar în
realitate îndeplineau doar niște interese omenești pur
conjuncturale, care nu aveau nicio legătură cu lucrarea profeților
autentici.
La fel s-a întâmplat și în vremea profetului
Ieremia, care a fost chemat să-și îndeplinească misiunea profetică
în anul al treisprezecelea al domniei regelui Iosia (627 î.d.Hr.),
activitatea sa fiind asociată perioadei ultimilor cinci regi ai
regatului Iuda (Ieremia 1, 2-3), în anul 586 î.d.Hr. având loc
căderea Ierusalimului în mâinile babilonienilor. Legitimitatea sa
profetică rezulta din chemarea lui Dumnezeu pe care a primit-o cu
smerenie, asemenea profetului Moise, înaintea lui: „«Înainte de a
te fi zămislit în pântece te-am cunoscut, și înainte de a ieși din
pântece te-am sfințit și te-am rânduit prooroc pentru popoare». Iar
eu am răspuns: «O, Doamne, Dumnezeule, eu nu știu să vorbesc pentru
că sunt încă tânăr». Domnul însă mi-a zis: «Să nu zici: Sunt încă
tânăr; căci la câți te voi trimite, la toți vei merge și tot ce îți
voi porunci vei spune».”(Ieremia 1, 5-7). Se regăsește în acest
dialog înștiințarea cu caracter imperativ din partea lui Dumnezeu
adresată lui Ieremia, de a răspunde chemării profetice, care nu
accepta refuzul și care, de multe ori, l-a plasat în situații
dificile în relație cu regii lui Iuda sau conaționalii săi, din
cauza mustrărilor pe care era nevoit să le aducă acestora, ca mesaj
din partea lui Dumnezeu[3].
Atunci când profetul Ieremia a ieșit în public să
prorocească despre captivitatea babiloniană (Ieremia 27) luând în
chip simbolic pe umerii săi un jug de lemn, a fost întâmpinat de
falsul profet Anania, care a sfărâmat jugul și a profețit opusul
celor rostite de către profetul Ieremia, pentru a fi pe placul
poporului și a regelui lui Iuda, motiv pentru care a fost cuvântul
Domnului către Ieremia și i-a zis: „Mergi și spune lui Anania: Așa
zice Domnul: Tu ai sfărâmat un jug de lemn, și voi face în locul
lui altul, de fier. (Ieremia 28,13), iar în ceea ce-l privește pe
Anania dorința de a falsifica mesajul divin pentru a se bucura de
privilegii trecătoare l-a costat viața: „De aceea, așa zice Domnul:
Iată te voi arunca de pe fața pământului; chiar în anul acesta vei
muri, pentru că ai grăit împotriva Domnului. Și a murit Anania
proorocul chiar în anul acela în luna a șaptea”(Ieremia 28,
16-17).
Este evident faptul că receptarea, asumarea și
transmiterea voii lui Dumnezeu către popor erau, pentru majoritatea
profeților, responsabilități „dureroase”, care nu țineau de
interese conjuncturale personale sau de grup. În aceeași cheie a
înțelegerii fenomenului profetic la „poporul ales” pot fi plasați
și ceilalți falși profeți care s-au opus profetului Ieremia, precum
Ahab și Sedechia (Ieremia 29,21) sau Șemaia (Ieremia 29,32). Faptul
că mesajul lor se bucura de acceptare pe scară largă din partea
conaționalilor, avea „priză la public”, nu este de mirare deoarece
ei rosteau ceea ce publicul larg dorea să audă; de cele mai multe
ori, îndemnându-i a avea atitudini dezangajante în relația cu
Dumnezeu, prezentând interpretări laxe ale prescripțiilor legii
morale, lucru ce nu a fost tolerat de către Dumnezeu, așa cum am
putut vedea în cazul falsului profet Anania. Falsificarea mesajului
divin sau arogarea de prerogative profetice erau aspru pedepsite de
către Dumnezeu, fără întârziere (Ieremia
29,32).
Prin urmare, rostul profetului nu era neapărat
acela de a descoperi viitorul, ci de a descoperi absolutul, de a-l
așeza pe om într-o relație corectă cu Dumnezeu[4], el fiind profund
marcat de grandoarea teofanică la care a fost martor și care i-a
marcat existența personală, dar influențându-i și pe cei care
primeau mesajul său cu „inimă curată” (Isaia 38,3) și cu dorința de
a rămâne consecvenți voii divine.
[1] Gerhard von Rad, Old Testament Theology:The
Theology of Israel`s prophetc traditions, vol II, Introduced by
Walter Brueggermann, Published by Westminster John Knox Press,
Louisville, p. 6
[2] Pr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul
Testament, Editura Renașterea, Cluj Napoca, 2007, pp.
36-37
[3] Vezi Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul
Testament, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2008, pp.
406-408
[4]Pr. Prof. Petre Semen, Experiența umanului cu
divinul după Sfânta Scriptură, Editura Performantica, 2007,
pp.150-151
Autor: Preot dr. Marius Daniel
Profir
Sursa: Doxologia
