Căci o clipă uşoară de necaz
trecător ne aduce nouă, din prisosinţă în prisosinţă, veşnică
plinătate de slavă. (II Corinteni 4,
17)
O clipă uşoară de necaz trecător poate
aduce veşnică slavă. Fiecare cuvânt din acest verset este plin de
tâlc. Opoziţia dintre cele văzute şi cele nevăzute îl uimeşte din
ce în ce mai mult pe Apostolul Pavel şi, pe măsură ce această idee
i se confirmă, toate cele pământeşti dispar din ochii lui, rămânând
numai slava cerească, care copleşeşte tot restul şi pe care el o
numeşte „plinătate de slavă”.
Concepţia noastră despre slavă cu greu
ar putea accepta o „plinătate de slavă”, expresie care pare să
exprime un prisos, o povară în plus, care ar putea fi considerată
mai de grabă ca aducătoare de grijă şi împovărătoare. Prisosinţă
sau plinătate de slavă! Nu cumva este ceva ilogic, de neînţeles?
Totuşi aici se ascunde un adevăr. Tot ceea ce a însemnat apăsarea,
greutatea unei supărări se va preface, cu siguranţă, pentru noi
într-o slavă prisositoare. Pentru aceasta ne trebuie doar o nouă
lumină, pentru ca să putem vedea ziua ceea ce n-am fost în stare
să vedem în bezna nopţii. Aceeaşi idee o exprimă şi cuvintele
psalmistului: „Trimite-Ţi Tu lumina şi adevărul; acestea m-au
călăuzit şi m-au adus la muntele Tău cel sfânt” (Psalmi 42, 3).
David nu cere să i se schimbe condiţiile în care se află, ci să se
arate o nouă lumină, pentru ca aceste condiţii să se
lumineze.
Şi tu, cel copleşit de apăsarea
suferinţelor, grăbeşte-te să ceri uşurare printr-o nouă lumină,
pentru ca povara ta să se poată preface cândva în slavă
prisositoare! Încercările şi suferinţele prin care trecem trebuie
să ne aducă, în cele din urmă, această slavă. După ce am parcurs
cele şase zile de muncă ce ne-au fost date să luptăm şi să suferim,
în cea de a şaptea zi, privind în urmă, vom vedea că întunericul
acelui trecut apropiat s-a risipit, cuprins de o lumină
nepământească, acel trecut acoperindu-se de slavă. Fiecare pas
străbătut în acest trecut, oricât de greu ni se va fi părut, ne-a
dus spre ziua a şaptea, Ziua Domnului, ziua odihnei, când tot acest
prisos de suferinţă pământească se preface într-un prisos de slavă
veşnică.
Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui
Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura
Sophia, 2008
