Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când
daţi de felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre
naşte răbdarea. Îndeosebi din trei motive Preabunul Dumnezeu nu
împlineşte dorinţele noastre şi îngăduie să fim încercaţi în
viaţă.
În primul rând, pentru a ne da seama de
neputinţa noastră, pentru a ne lepăda de legăturile plăcerii de
sine şi de încrederea egoistă de sine, pentru a ne încredinţa cu
smerenie toată nădejdea noastră în El.
În al doilea rând, pentru a ne întări în
răbdarea nădăjduitoare, care aduce multe roade duhovniceşti în
suflet, precum ne încredinţează şi apostolul: „Mare bucurie
să socotiţi, fraţii mei, când daţi de felurite ispite, ştiind că
încercarea credinţei voastre naşte răbdarea; dar răbdarea să-şi
aibă lucrare desăvârşită, pentru ca voi să fiţi desăvârşiţi şi
întregi, întru nimic ştirbiţi” (Iacov 1,
2-4).
Şi în al treilea rând, ca un doctor
preaînţelept şi fără de greşeală, Domnul respinge adesea dorinţele
noastre şi îngăduie amărăciuni şi lovituri, pentru ca mintea şi
inima noastră să se depărteze de adorarea lucrurilor materiale, de
înrobirea celor pământeşti şi să ne îndemne la căutarea Împărăției
Cerurilor şi a bunătăţilor veşnice. „Căci o clipă uşoară de necaz
trecător ne aduce nouă, din prisosinţă-n prisosinţă, veşnică
plinătate de slavă, nouă, celor ce nu privim la cele ce se văd, ci
la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar
cele ce nu se văd sunt veşnice” (II Corinteni 4,
17-18).
Sfântul
Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc, Editura Egumenița,
Galați, p.
75
Sursa: Altarul Credinţei
