În căutarea Sinelui meu și a Sinelui scriitoarelor din ce ar fi trebuit să fie teza mea de doctorat (Reshaping the Self in the New Latina Novel) am citit miriade de astfel de antologii. E drept, niciuna în română, motiv pentru care la început m-am simțit stingheră, stînjenită, încurcată în paginile atît de frumos ilus
Citește mai departe
Coincidentally, one day prior to having the internet remind us all of the death of George Orwell (21st January 1950) and of scrolling through dozens of headlines with words like `Big Brother`, `Room 101`, `unperson`, `thoughtcrime` - that do not mean anything to most people since this is one of the books that people pretend to have read -, I finished reading Nineteen Eighty-Four. The book took me by surprise. And it didn't. Hence, I shall try to write a few lines about it, first allowing myself a few days to digest it. Still, as it happens to well-written books, there are passages, fragments, words, sounds, images, smells that haunt me even years after having read/sensed them. Although I have just read it and didn't allow my poor memory enough time to select my memories, I believe I have encountered two such passages in Orwell's book. I have already shared the first one
Citește mai departe
"One day a chocolate-ration was issued. There had been no such issue for weeks or months past. He remembered quite clearly that precious little morsel of chocolate. It was a two-ounce slab (they still talked about ounces in those days) between the three of them. It was obvious that it ought to be divided into three equal parts. Suddenly, as though he were listening to somebody else, Winston heard himself demanding in a loud booming voice that he should be given the whole piece. His mother told him not to be greedy. There was a long, nagging argument that went round and round, with shouts, whines, tears, remonstrances, bargainings. His tiny sister, clinging to her mother with both hands, exactly like a baby monkey, sat looking over her shoulder at him with large, mournful eyes. In the end his mother broke off three-quarters of the chocolate and gave it to Winston, giving the other quarter to his sister. The little girl took hold of it and looked at it dully, perhaps not kno
Citește mai departe
Orice sfîrșit e urmat de un bilanț și-o analiză a ceea ce a mers și n-a mers, a ce-a fost memorabil și a ce vrem să uităm, o punere în balanță a valorilor și-un plan de viitor. Pentru mine, asta se întîmplă măcar o dată-n an, cînd trag linie pe goodreads și văd ce-am izbutit. De ceva ani încoace, izbutit e cel mai potrivit verb pe care îl pot folosi legat de lecturile mele. Un citat la care mă (re)întoc o dată la ceva timp, ca un copil plecat de-acasă, este unul din The Ultraviolet Sky, Alma Luz Villanueva: "You know, Rosa, I think we come here - to Earth, I mean - to see if we can love in spite of everything." Așa mă simt de ceva ani încoace și cu cărțile mele, iar bilanțul de pe goodreads e un fel de to see if & what I can read in spite of everything. Prin urmare, lecturile mel
Citește mai departe
'Do ladies always have such a hard time having babies?' Nick asked. 'No, that was very, very exceptional.' 'Why did he kill himself, Daddy?' 'I don't know, Nick. He couldn't stand things I guess.' 'Do many men kill themselves, Daddy?' 'Not very many, Nick.' 'Do many women?' 'Hardly ever.' 'Don't they ever?' 'Oh, yes. They do sometimes.' 'Daddy?' 'Yes.' 'Where did Uncle George go?' 'He'll turn up all right.' 'Is dying hard, Daddy?' 'No, I think it's pretty easy, Nick. It all depends.' They were seated in the boat, Nick at the stern, his father rowing. The sun was coming up over the hills. A bass jumped, making a circle in the water. Nick trailed his hand in the water. It felt warm in the sharp chill of the morning. In the early morning on the lake sitting in the stern of the boat with his father rowing, he felt quite sure that ge would never die. full stop. the simplicity of life and death.
Citește mai departe
[...] but Fergusson's grandmother had no interest in Laurel and Hardy, her passion was for cleanliness and domestic order, and once she had given her grandson his post-school snack, generally two chocolate chip cookies and a glass of milk, but sometimes a plum or an range or a stack of saltines that Fergusson would coat with dabs of grape jelly, he would go off to the living room to turn on his program and she would busy herself with scrubbing down kitchen counters or scouring off crud from the stove burners or cleaning the sinks and toilets in the two bathrooms, a dedicated destroyer of filth and germs who never grumbled about her daughter's shortcomings as a housekeeper but nevertheless sighed often as she went about these tasks, no doubt changrined that her own flesh and blood did not adhere to her rigurous standards of sanitary living. (252)
Citește mai departe
Julian Barnes, bunicul A aparut de curind la Nemira (2012) o „carte linistita” (juriul premiului Man Booker), cu o coperta roz la fel de linistita, desi poate nu tocmai potrivita. O carte linistita care a cistigat premiul mai sus mentionat la doar doua luni de la publicare: Sentimentul unui sfirsit, Julian Barnes. Desi sint la prima intilnire literara cu Julian Barnes, pot spune ca nici acesta nu este un autor mai putin linistit, scriitura fiindu-i calma, inteleapta, matura. La fel si protagonistul, Tony Webster. Citind cartea, am avut in permanenta sentimentul ca stau de vorba cu el, un om cit se poate de comun si de britanic; un om care a ajuns sa traiasca mai mult din amintiri si din repovestirea (astfel si retrairea) lor. Imi imaginam chipul lui Tony Webster, ba chiar si fotoliile pe care stateam, bautura pe care o savura
Citește mai departe
Nostalgia lui Cărtărescu era despre joc. Despre joaca de-a viața și creația. La Milan Kundera nostalgia este mai crudă de-atît. Este depre durere, boală și singurătate: „Bolnavul suferă de o insuficiență de nostalgie.” (2019: Humanitas, 65) Personajele din Ignoranța duc vieți paralele, fie pentru că au ales ori au fost împinși să emigreze, fie pentru că au refuzat sau n-au reușit s-o facă. Duc vieți paralele chiar și cînd se (re)întîlnesc pentru că fiecare este atît de închis în suferința și nostalgia sa încît nu mai rămîne loc de altceva: Sună la ușă, iar fratele, mai mare cu cinci ani decît el, îi deschide. Își strîng mîna și se privesc. Sînt priviri de o intensitate extremă și amîndoi știu bine ce înseamnă: își înregistrează rapid, discret, frate la frate, părul, ridurile, dinții; fiecare știe ce caută pe chipul din fața lui și știe că celălalt caută același lucru pe al său. Le este rușine, căci
Citește mai departe
I'm 33 and I can say that with age comes g r a t i t u d e. And freedom. Freedom to believe in yourself. And then it all goes back to gratitude. The circle is closed. Freedom - YOU - Gratitude. This feeling is a relatively recent one for me. I've been experiencing it for three-four years. Because three or four years ago I started to let go of fears, limits and constraints and enjoy the simplicity of life and of me. This year I managed to celebrate my birthday on my terms. And it was wonderful. The mantra, the thing I obsessively heard in my mind throughout the day-week, was gratitude. I am grateful not to a divine figure who might have created us and given us life, strength, death and illness, but to life, to the present moment and to myself. Gratitude. Gratitude. Gratitude. I'm stuck here, in this feeling, and it's so bloody wonderful.
Citește mai departe
Moralitatea nebuniei Toți prietenii mei au plecat, și-au pierdut mințile sau sînt morți. Îi visez cîteodată ca pe niște țigări arzînd concentric pe marginea unei scrumiere cît un lighean, plină de cenușă. Dan, Mica, Mihai, Cristian, Șerban, Dan... Eu supraviețuiesc pentru că nu mai fumez, nu mai beau, umblu cu sacouri, pantomizez roluri de manager, gestionez, negociez, lansez, administrez, administra-mi-ar popa o moliftă la căpătîi și nu m-ai mai răbda pămîntul. Mă cufund astfel, an după an din acest timp mort, deraiat, într-o imoralitate adîncă și uscată. În loc să zac cinstit prin vreo bodegă, cu suta de revedeu în față și foile scrise pe genunchi, în loc să ard în luminile serii, golindu-mi măduva în toate ștoarfele murdare și calde ale acestei lumi, eu coordonez. Inițiez. Deliberez. Sînt rațional, pătruns de înalta-mi misiune, responsabil, am responsabilitate și-n găoază. Scutur mîini cu sîng
Citește mai departe
Viata lui Pi (2001), a carei reeditare la Polirom s-a sincronizat cu momentul in care pelicula a inceput sa fie difuzata in cinematografe, este o carte care dezamageste. Si asta nu pentru ca Yann Martel nu ar avea talent scriitoricesc ori pentru ca povestea in sine este una dezamagitoare, ci pentru ca pe cit de mult ne seduce la inceput cu proza lui proaspata, amuzanta si promitatoare, pe atit de putin reuseste sa capteze cititorul in a doua parte a cartii. Din pacate, si pelicula (in regia lui Ang Lee) sufera aceeasi soarta. Imi amintesc ca am pasit cu oarecare indoiala in sala de cinematograf. Asta dupa ce citisem o cronica a filmului pe un site oarecare - o cronica ce m-a dus in eroare. Ma asteptam, astfel, la un Robinson Crusoe modern si m-am bucurat, pe masura ce actiunea se derula inaintea ochilor, sa ma fi inselat. Insa bucuria a tinut cam jumatate din film; o jumatate superba, de al
Citește mai departe
Imi plac statisticile de pe goodreads la final de an. Nu-mi place performanta mea, dar calculele lor sint grozave. 2020 a fost, din nou, un an in care nu am reusit prea multe in materie de carti citite, dovada lipsei timpului consta si in faptul ca scriu aceste rinduri abia la final de februarie. Prin urmare, conform goodreads, am stat cam asa in 2020: Lista completa arata asa: 1. Olga Tokarczuk, Calatoria oamenilor Cartii - Nu am inteles exact de ce a primit premiul Nobel. Este tipul de carte care contine toate cartile dinaintea ei, dar in sensul cel
Citește mai departe
Nu stiu sa existe carte mai grozava ca Un veac de singuratate. Daca ma intreaba cineva care este cartea mea preferata, nu stau pe ginduri si o zic pe asta. De aceea ma consider norocoasa ca am putut scrie eu despre ea pe AltIasi. Si mi-a placut teribil de mult s-o fac. Un veac de singuratate Cu Gabriel Garcia Marquez nu exista cale de mijloc. Fie ii iubesti scriitura cu o pasiune obsesiva, fie o urasti cu o forta la fel de puternica. Cert e ca viata ta de cititor e mai trista si mai saraca fara el. A mea sigur s-a schimbat dupa Un veac de singuratate (1967), o carte care, din fericire, poate fi gasita in numeroase editii, la diverse edituri. Cea mai recenta este cea de la RAO (2012). Imi place sa ma gindesc la literatura ca la un templu al omenirii si al artei. Coloanele lui cu splendidele-i basoreliefuri ne redau istoria si arta. Insa nu toate c
Citește mai departe
as cliché as this might sound, everything is different when someone you care about dies. there is not only the pain and the loss that devour your everyday life, but also a lot of adjusting. adapt and reconcile. with your old life, yet you fail to do so, no matter how fiercely and obstinately you try, since there is no more old you. everything is changed. and everything hurts. even music. it's surprising to see how sad i get when i listen to one of the happiest songs i know only because my dad liked it.
Citește mai departe
The Hours: carte, film si Virginia Cred cu tarie ca niciun alt scriitor nu-mi va reda sinele mai bine ca Virginia Woolf. Nicaieri nu ma voi simti mai „eu” decit in paginile cartilor ei. Asadar, imbratisez cu mult entuziasm orice este cu/despre ea, mai ales cind apare cite un autor care urmareste sa scrie despre Woolf in limbajul si lirismul lui Woolf, intocmai cum si-a propus (si a reusit) Michael Cunningham. Romanul a aparut in 1998, iar un an mai tirziu a cistigat Premiul Pulitzer pentru literatura, insa la noi a fost tradus si publicat abia in 2003, la Polirom. Acum, editura se mindreste cu o reeditare, incluzindu-l in colectia Top 10+. Desi fictiune, Orele este o excelenta monografie despre Woolf intrucit Michael Cunningham ne spune tot ce trebuie sa stim si tot ce trebuie spus despre Virginia Woolf. Ii contu
Citește mai departe