Lozovschi Simona

Articole postate de Lozovschi Simona

  • vers 14, Ana Blandiana - Așteaptă să vină octombrie 177

     Așteaptă să vină octombrie. Așteaptă să treacăTulburea fugă de moarteAscunsă în rut,Neroada furie a creșteriiȘi coacerea oarbă.Așteaptă până creangaSe leapadă de fructeȘi fiara își uităPuiul crescut.Rămâi în cerPână când ziuaAre curajul să se umilească,Punându-se cu noapteaSpate-n spateSă vada cine-i mai înaltȘi noaptea gingașă se-apleacăSpre a păreaEgale și surori.Nu te-apropiaPâna te cheamăSânge stangâciCa să cobori.Tu vino numai când răsareÎnlăcrimatul soare de octombrieDin oul văruit cu nouri,Clocit în calde veșnicii,Pân

    Citește mai departe

  • Descoperire intru iubire... 269

    Dacă în luna iulie m-a urmărit ideea de fericire, în august iubirea i-a luat locul (am plecat de la Pădurea norvegiană - Murakami și am ajuns nu mai departe de Dragoste în vremea holerei - Marquez). La fel de inopinat; planurile erau altele. Căutările astea întru fericire și iubire au venit de la sine, iar eu le-am acceptat și am încercat să mă bucur de ele și să înțeleg ceva. 

    Citește mai departe

  • „Nu există altă soluție de continuitate decît dimineața banală, luminoasă” 191

     „[...] mediocra noastră dimineață friguroasă, îngăduitoare, înaintăm, cu toate după noi, calendar, certificate, cartograme, primejdii, povești, pozne, podoabe, așteptarea rece puerilă a zilei, pedeapsa noastră, bucurie deznădejde, desaga fiecăruia.” - Norman Manea, „Biografia robot” din Fericirea obligatorie 

    Citește mai departe

  • Dac-aș fi regina lumii, ...... 241

    „Cere-ți iertare, zice ea. Dacă ar spune cere-ți iertare pe un ton normal, aș putea să fac ce-mi zice, dar ea șoptește, și-atunci vocea ei capătă o inflexiune seacă, atonală, peste care pur și simplu nu pot să trec. Spun te rog, stau calm, te rog, cît mai temperat, mă văd gonind nebunește pe o șosea de centură, ascultînd la maximum Sodade, o piesă pe care am descoperit-o recent, din care nu înțeleg nimic în afară de singurătatea din voce și cuvîntul singurătate repetat la nesfîrșit, chiar dacă mi s-a spus că acel cuvînt nu înseamnă singurătate, ci nostalgie, dor, regret, spleen, atîtea lucruri intime și de neîmpărtășit care se numesc singurătate, așa cum tot singurătate se cheamă și căruciorul domestic, culoarul cu uleiuri și oțeturi și bărbatul care-și imploră soția în lumina neoanelor.”

    Citește mai departe

  • Turism... 198

     [...] e destul să privești autobuzele cu aer condiționat trecînd în viteză pe străzi în timp ce un ghid amabil - în carne și oase, sau, mai bine, mecanic - înșiră numele monumentelor  pe lîngă care se trece; e destul să privești cu atenție turiștii pentru a-ți da seama că lumea pe care o străbat nu este mobilul goanei lor. Sînt stupizi, superficiali, ridicoli? Desigur, dar fără ca el însuși să bănuiască, turistul este deținătorul unei formule de fericire. O lună de zile plecat din lumea lui și neintegrat, și fără dorința de a se integra altei lumi, el este stupid, superficial, ridicol, dar neimplicat în nimic, el își cucerește - pentru o lună de zile - starea edenică de spectator absolut al unei urîțenii și frumuseți care nu-l pot atinge. Supus unsprezece luni legilor imuabile ale lumii sale, în luna a douăsprezecea își permite să treacă pe lîngă legi care nu pot acționa și asupra lui; nu numai că nu mai trebuie să se supună, dar nu mai trebuie nici chiar să se  răzvră

    Citește mai departe

  • Pe culmile fericirii... 201

    Coincidențele mă amuză. De pildă, mă amuză teribil că luna aceasta blogul meu suferă de o inflație de fericire. Sau, mă rog, de o inflație de texte care-și propun (pe lîngă niște amărîte de like-uri și validări sau, în cele mai fericite cazuri, sentimente de regăsire) să nuanțeze ideea de fericire.  Nu am programat aceste texte. Cum nici lecturile din aceste ultime săptămîni nu au fost pe deplin programate. Am ajuns la ele printr-o suită de conjuncturi și stări, care apoi au declanșat o reacție în lanț. De regulă, goana după fericire apare atunci cînd ești cel mai puțin fericit, iar oboseala cu siguranță accentuează stările antitetice fericirii.   Lucrurile mici - lucrurile bune mici (ca cele din Raymond Carver, A Small, Good Thing) - vin de oriunde. Pe nesimțite. De asta trebuie să fii mereu alert. Alert să nu le ratezi. Alert să nu ratezi fericirea.  La fel e și cu lecțiile de viață. Tot pe nesimțite vin. De unde sau c

    Citește mai departe

  • F e r i c i r e a... 202

      De multă vreme mă preocupă ideea și sentimentul de libertate, cel mai frumos dintre sentimente. Pentru mine, cel puțin. Ce îmi place cel mai mult la ea este că poate îmbraca tot soiul de forme, de la individ la individ sau de la o vîrstă la alta. Întocmai ca feminismul. Cîndva, demult, credeam că există o singură definiție a feminismului și le blamam pe femeile care nu se înscriau în acel tipar. Ulterior mi-am dat seama că feminismul are mai multe nuanțe și că spălatul geamurilor de către o femeie poate fi o manifestare la fel de feministă ca săpatul unui puț tot de către o femeie. Sau apetența unei femei pentru o carieră de succes, care cere sacrificii pe plan personal, este la fel de feministă ca dorința unei femei de a fi casnică.  Nu știu dacă am descoperit sensul. A orice. Și nu știu nici dacă o voi face vreodată. Ce știu însă e că mă străduiesc să nu uit. Punct.  Pentru mine, acum, fericirea-i un cîine. O

    Citește mai departe

  • Marele Gatsby si goana dupa fericire in AltIasul meu 194

    Marele Gatsby este o carte pe care e musai s-o citesti de doua ori: o data in adolescenta, ca sa dansezi impreuna cu protagonistii pe ritmuri de jazz si sa te hranesti cu iluziile lor, si inca o data dupa citiva ani ca sa-i poti intelege substratul. Intocmai cum am facut eu. Iar daca reusesti s-o citesti si in engleza, esti un om cistigat. Then wear the gold hat, if that will move her; / If you can bounce high, bounce for her too, / Till she cry ‘Lover, gold-hatted, high-bouncing lover, / I must have you!’ (THOMAS PARKE D’INVILLIERS) Cu aceste versuri isi intimpina Francis Scott Key Fitzgerald cititorii in Marele Gatsby. Versuri despre care (fiind moto-ul romanului) esti convins, la o prima privire, ca sint scrise de cineva important. La o cautare amanuntita, insa, descoperi ca Fitzgerald si-a testat cititorii, putini dintre cei care i-au calcat pragul romanului avind curiozitatea sa afle cine este acest Thomas Parke D’Invilliers. E

    Citește mai departe

  • „Nu-i fericită, nici vorbă. Dar îi e bine.” 199

    Știi deja că nu-mi plac lucrurile prea dulci și siropoase, fie ele înghețată, ciocolată, povești, complimente sau oameni. Le prefer pe cele mai ciudate, complicate & condimentate, amare și mai dure, care te călesc, te fac puternic și te învață.  Nu-mi plac poveștile cu final fericit, ci cele triste sau plate ori cu final deschis. Autentice. Ca-n viață.  Viața nu e roz. Nici dulce. E grea. Gri. Mov. Verde-albastră. Precum cocorul lui Geo Bogza.  Îmi plac deci oamenii, poveștile și cărțile ca viața: gri, mov, verzi-albastre. Triste.  

    Citește mai departe

  • Nora Iuga-n hipodrom... 240

     Cu Nora Iuga nu-ți faci planuri. Nici cînd o citești, nici cînd o asculți, nici cînd scrii despre ea. Lucrurile se întîmplă. Pur și simplu. De la sine. Și totul e așa natural, frumos și inopinat încît nici nu are sens să încerci să pui ordine în lucruri, cuvinte, idei și text. 

    Citește mai departe

  • Vină... 272

    Există viață după moarte? Există viață după ce îți lași familia în țară și emigrezi? Există viață după război?  Dar după un război interior?  ...

    Citește mai departe

  • Nora, octombrie, eu... 454

    „Intrasem în octombrie. În parcul din fața Bibliotecii Astra, unde ieșeam să fumez, mă lăsam cotropită de culori. Era fără îndoială și asta o formă de masochism, un viol care mă pătrundea total, cred că nu simțisem pînă atunci posesia rapace a culorilor și vîrtejul acela care te absoarbe cu totul în el. Un curcubeu mi se învîrtește bezmetic în jurul capului. Fac poezie, mereu fac poezie cînd vreau să vorbesc despre viața noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.” - Nora Iuga, Hipodrom Octombrie sînt eu. 

    Citește mai departe

  • trei mere și-un păun. alb.... 417

    Povești. Basm și magie. Oameni și omenie. Mîncare. D O R. Viață grea. Viață pură. - Acesta ar putea fi un rezumat atipic al unei cărți surprinzătoare, Din cer au căzut trei mere, Narine Abgarian (cu o traducere foarte bună de Luana Schidu). Cel tipic ar fi despre cum această carte prezintă viața și istoria locuitorilor din Maran, un sat izolat din Armenia, asemănător Macondo-ului magic al lui Marquez. 

    Citește mai departe

  • r a i n: Simona, Mona, Si... 222

    oricine mă cunoște știe cît iubesc ploaia. în toate formele, mirosurile, gusturile și culorile ei.  ploaia cea dătătoare de viață și de moarte.  ploaia cea aducătoare de mine (și de tine).  ploaia cea din străfundurile ființei mele.  ploaia scurtă, caldă și efemeră ca o îmbrățișare.  ploaia grea, care cade ca o cortină de catifea peste mine, tine, noi. prin urmare, oriunde mă duc și în orice citesc caut ploaia.  oricine-mi citește blogul știe cît iubesc ploaia. ploaia există pe dealul meu cu dor la fel de puternic ca dorul.          in octombrie 2010 scriam: imi e dor de o ploaie calda. imi e dor de o mine mai calda. si de una mai portocalie. da, o

    Citește mai departe

  • The human being is a masterpiece... 249

    The human being is a masterpiece. Whose? Its own.  Paul Auster's 4321 is a masterpiece. It encompasses everything. Nothing is left out: life, death, God, books, parenthood, love, "dear, dirty, devouring New York, the capital of human faces, the horizontal Babel of human tongues", roller coaster, racism, identity, feminism, stories,

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile