Cultura

  • Vrei să petreci timp cu familia? Netflix iti pune la dispoziție două funcții noi pentru copii! 331

    Serialele și filmele sunt mijloace importante prin care copiii relaționează cu lumea. Îi ajută să învețe despre locuri noi, să petreacă timp cu familia sau prietenii și să înțeleagă alte perspective. De aceea, lansăm două funcționalități noi pentru a veni în sprijinul familiilor care doresc să urmărească împreună serialele și... The post Vrei să petreci timp cu familia? Netflix iti pune la dispoziție două funcții noi pentru copii! appeared first on Recenzii filme și cărți.

    Citește mai departe

  • Ştefan Augustin Doinaş- Psalmul LXXII... 275

         Prin "rugăciunea inimii" din mine aştept, ca-n mucezeala unei mine fără ieşire, -n care mă sufoc, să mă străpungi de sus, şi să iau foc. Cu toate gândurile-n slobozie şi corpul ca o pată străvezie a sufletului, să mă înfăşor în jurul fulgerului Tău uşor. Şi tot ce carnea nu va fi în stare să smulgă prin extaz din întristare,

    Citește mai departe

  • A. E. Baconsky- Meditație în ritm de maree... 299

         Numai tăcând și gândindu-te singur la toate,ajungi să-nțelegi că din tot ce-ai fi vrut prea puține rămân lângă tine,numai văzând cum se-aprind și se sting noapteatoate cărările tale greșite – numai lăsândsă te-nvăluie pulberea lor vei ajunge să știică regretul e șarpele galben pe care-ntr-un visîl auzeai ca pe-un râu adormind la picioarele tale,adormind și trezindu-se iar. Fără cuvânt, fără strigăt:drumul pe care-ai umblat, ori că-l strigi, ori că-l fluieri,nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru și bruncineva l-a zvârlit în ocean. Decât orice părere de răue mai bună tăcerea. Numai tăcând și gândindu-te singurajungi să-nțelegi că trecutul e-o casă pustie,pentru toate păcatele tale izbăvirea e numai în timp, e numai în roșu,e numai î

    Citește mai departe

  • Lucian Blaga- Psalm... 277

        Iubind - ne-ncredințăm că suntem. Când iubim Oricât de-adâncă noapte-ar fi, Suntem în zi, Suntem în Tine, Elohim. Sub lumile de aur ale serii Tu vezi-ne, cutreierând livezile. Umblăm prin marea săptămână Gând cu gând și mână-n mână.   Și cum am vrea să Te slăvim Pentru iubirea ce

    Citește mai departe

  • Vasile Voiculescu- Stă sufletul fără iubire... 256

      Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi ...Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,Căci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogitaŞi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,Părăginit într-o livadă şi plin de lacome omizi,Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roadeŞi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe pălămizi.Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covatăSă-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.

    Citește mai departe

  • Mateiu Caragiale - Singurătate... 274

      E-aşa de greu amurgul cu zarea-nsângerată,Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbuşitSe-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,Şi-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpuratăCă simt cum plânge-n mine ceva nedesluşit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalteNeînţelese doruri, în vreme ce-aţipindFiinţa mea de astăzi, în locu-i răsar alteVechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte,Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreaţă se-mpleteşteLa murmurul ei sumbru plutind în depărtări,Nostalgică gândirea în voie-mi pribegeşteŞi nesfârşit de tristă, se pierde, se topeşteÎntr-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătuşe, ce încă mă mai leagă,De omeneasca fire trept

    Citește mai departe

  • Ion Caraion- Logos... 306

        Ajung cei ce nu se grăbesc.Biruie cine ştie s-aştepte.Mereu e altfel. Cunoaşterea e suferinţă.Viaţa îşi urmează cursul ca o apă curgătoare.Ai adormit pe flori sălbatice, Sângele vântului picură prin copaci.Plecăm din nou din lucruri, din ceţuri şi din şoapte, Am văzut răsărituri şi apusuri de soare, răsărituri şi apusuri de lună.Totul e unic. Mereu e altfel.Cunosc paloarea şi nebunia, aşa cum îmi cunosc braţele acestea obosite de aduceri aminte.Viaţa şi-a urmat ei însăşi ca o apa curgătoare...Osemintele lunii întreabă de noi prin văzduh.O gură s-a aplecat să bea apa din noapte..Şi din clipa aceea ai aşteptat sfârşitul ca pe-o ademenire...Ţi-au fost dragi păsările, apele şi arborii, Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape...

    Citește mai departe

  • Rabindranath Tagore- Tu m-ai făcut nesfârșită... 260

        Tu m-ai făcut nesfârșităașa a fost plăcut înaintea Ta:o gingașă cupă ce-o deșerțiși o-ndestulezi mereu cu proaspătă viață,un flaut de trestie ce sună pe dealuri și prin văimelodii veșnic noi suflând peste ele.La nemuritoarea-ți atingere,inima-mi îmbătatăinundă și-n valuri de nespus se revarsă.Pentru darurile-ți nesfârșite,ca să le pot primi,am doar mâinile acestea strâmte.Și timpurile trecși tu-mi dăruieștiși mereu rămâne loc pentru a umple.

    Citește mai departe

  • Tadeusz Rozewicz – Nu vă rușinați... 264

      Nu vă rușinați de lacriminu vă rușinați de lacrimi tineri poeți.Luna și noaptea înstelatădragostea curată și ciripitul păsărelelorsă vă încânte.Să nu vă fie teamă că zburațistelele că le atingețicomparați ochii cu stelele.Să vă miște ghioceiifluturașii galbenirăsăritul și apusul soarelui.Dați boabe porumbeilor blânzicu zâmbetul pe buze observațicâinii florile rinocerii și locomotivele.Vorbiți despre idealurideclamați ode ale tinerețiisă aveți încredere în pietonii străini.Cu naivitate să credeți în frumoscu sentimente nobile să credeți în om.Nu vă rușinați de lacriminu vă rușinați de lacrimi tineri poeți.

    Citește mai departe

  • Vicente Huidobro- Poezia este un atentat celest... 318

        Sunt absent, dar în fundul acestei absențee o așteptare de mine însumiși această așteptare e un alt mod de prezență:așteptarea întoarcerii mele.Eu sunt în alte lucruri,eu călătoresc dând puțin câte puțin din viața meaunor arbori și unor pietrecare m-au așteptat de multe veacuri.Au obosit de așteptare și s-au culcat.Eu nu sunt și sunt.Sunt absent și sunt prezent în ipostaza de-așteptare.Ei doreau limbajul meu pentru a se exprimași eu doream limbajul pentru a-i exprima.Aici e greșeala, greșeala cea cumplită:Neliniștit și vrednic de plânspătrund tot mai deplin în aceste plante,îmi dezbrac toate veșmintele,îmi cad cu-ncetul cărnurile moi,scheletul meu e năpădit de scoarță,și mă prefac într-un copac. De-atâtea orim-am preschimbat în alte lucruri...E dureros și plin de gingășie.Aș pute

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile