Moto: Nu legea este rea, ci aplicarea
ei.
Viziunea politică şi socială a lui Octavianus se bazează
pe secole de dezvoltare politică, socială, economică şi militară a
unei societăţi ce sintetizează magistral toate cunoştinţele din
acele timpuri. Genialitatea lui Octavianus constă explicit în
capacitatea acestuia de a asimila toate aceste cunoştinţe, a le
armoniza şi, ulterior, a le pune în practică.
Puterea supremă a lui şi a urmaşilor lui se traduce
într-un echilibru aproape perfect între principe şi
societate.
Se creează un control eficace. Funcţiile pe care le
deţine principele sunt exemplificative:
-tribun al
plebei, controlează în mod direct Senatul,
dreptul de veto blocând orice manifestare independentă a
structurii de putere din Republică. Senatul nu este însă un
organism inexistent, mort şi ineficace. Titlul de tribun al
plebei era acordat pe viaţă, dar numai Senatul putea acorda acest
drept. Aşa încât era necesar să ai acceptul senatului
pentru a deveni principe, iar în acelaşi timp, deşi printr-un
complot, Senatul putea să îţi retragă titlul, urmarea
evident fiind uciderea principelui. Principele avea dreptul de a
conduce statul precum doreşte, dar nu fără consecinţe. Şirul
principilor romani executaţi este extrem de mare. Până la Nerva,
ajuns principe în 96 dHr., din şirul de 10 urmaşi au lui
Octavianus, 7 sunt executaţi ca modalitate de înlocuire „legală” a
tribunului plebei.
-Imperator.
Iniţial funcţia nu este importantă pentru ocuparea titlului
de tribun al plebei. Se primea automat în urma alegerii de către
Senat. Garda pretoriană nu avea un rol definitoriu în alegerea ca
tribun al plebeilor, aşa cum avea să fie mai târziu, prin impunerea
unui general în faţa Senatului. Însă, după experienţele nefericite
de tipul Caligula, Nero, cei patru împăraţi ai anului
69 dHr, culminând cu modelul de incapacitate militară şi
organizatorică numit Domitianus, modifică concepţia
senatorilor asupra alegerii tribunului. Nerva, ales în 96
dHr. tribun după asasinarea lui Domitianus, un strălucit literat,
om politic de vază al Senatului, hotărăşte modificarea percepţiei
asupra conducerii unitare şi impune alegerea ca tribun a unui
general strălucit al imperiului, Traian. Se impune astfel,
cu încetul, meritocraţia militară şi organizatorică în faţa unor
dinastii politice care strălucesc prin fondatorii lor, şi mai puţin
prin urmaşii aflaţi la putere. Traian, Hadrian şi Antonius Pius
sunt trei imperatori în timp de 60 de ani, faţă de 11 în 70 de ani.
Stabilitatea duce la o dezvoltare fără precedent, o adevărată epocă
de aur a Republicii. Din această cauză senatorii nu vor mai fi
acceptaţi ca tribuni, ci doar militarii.
-Pontifex Maximus.
Titlu extrem de important deoarece conferă autoritate
religioasă şi juridică supremă în stat. Universalitatea republicii
se caracterizează printr-o uniformizare juridică – dreptul
quiritar, greoi şi desuet se foloseşte din ce în ce mai puţin,
dreptul peregrin devenind practic universal, iar diversitatea de
religii existentă se află, în totalitate, în subordinea
principelui, astfel încât nu pot apărea dificultăţi în desfăşurarea
vieţii religioase.
-Pater Patriae,
este titlul are se acordă principelui începând cu Caligula.
Este o funcţie extrem de importantă, interdependentă cu marea masă
a cetăţenilor, dar şi cu a peregrinilor. Principele este tribun al
plebei, dar numai al cetăţenilor romani. Prin titlul de Pater
Patriae poate conduce, în mod direct, întreaga populaţie neromană –
liberţi, peregrini.
Se poate spune, în câteva cuvinte, că societatea
oligarhică romană se caracterizează prin stabilitate,
autocontrol, existenţa unor mijloace de control extrem
de eficiente, chiar dacă violente. Şi atunci, de ce să strici un
lucru care funcţionează?
Din cauza marcomanilor.
În 166 dHr. marcomanii, în alianţă cu aproape toate
triburi aflate la graniţa republicii, inclusiv carpii, costobocii
şi dacii magni, încep un război de uzură ce va dura 14 ani. Marcus
Aureliu, un excelent militar, extrem de capabil administrator şi un
om de o cultură excepţională, nu reuşeşte, cu toate încercările
sale, să stingă focul războiului. Deşi urmările materiale şi
sociale sunt minore, urmările în plan emoţional sunt
devastatoare.
Campaniile marcomanilor şi quazilor, principalii lor
aliaţi, sunt doar raiduri, urmate de retrageri rapide. Intrări
rapide în Raetia, urmate de intrări în Pannonia. În
faţa legiunilor romane, se retrag fără luptă. Costobocii devastează
oraşe din Grecia, dar rapid şi cu puţine urmări. Însă momentul în
care regele marcoman Ballomar asediază şi cucereşte Aquilenia,
este momentul în care, după aproape 300 de ani, primele trupe
străine intră în Italia. Impactul emoţional va fi atât de mare
încât, deşi acţiunile marcomanilor sunt în realitate minore, vor fi
exagerate şi vor duce, în final, la ideea necesităţii unei ample
reforme a republicii.
Este începutul distrugerii unui edificiu durabil,
funcţional, aproape inexpugnabil.
Cu toate acestea, reforma nu va distruge statul, ci îl
va modifica. Altceva îl va distruge, însă mai târziu. Va fi distrus
doar statul conceput de Octavian. Încet, Europa va intra într-o
nouă eră.
