Când în anii 90 Biserica Ortodoxă Română, prin
organismul ei suprem, Sfântul Sinod, îl numeşte pe Apostolul Ioan
ca apostol al românilor, ca un porumbel alb se aşterne peste
suflarea creştină o uşurare. Unui popor atât de vechi, atât de
încărcat de spiritualitate creştină, bun şi iubitor, i se
recunoaşte, în sfârşit, legătura primordială cu creştinismul. Tot
ceea ce noi credeam, şi simţeam, anume că poporul român s-a născut
creştin, şi nu a fost creştinat de către conducătorii săi, precum
multe popoare din jur, slavii, ungurii, este în cele din urmă
recunoscut. Creştinismul intră în zonă, prin Scytia Minor, încă din
vremea apostolică, prin Sfântul Apostol Andrei.
Cine este Sfântul Apostol Andrei?
La început l-a urmat pe Ioan Botezătorul, cel ce boteza
cu apă şi îl aştepta de Mesia, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce va
boteza cu foc. Neştiind cine este Mesia, Ioan Botezătorul Îl
botează şi pe Iisus. La vederea Duhului Sfânt, reprezentat prin
porumbelul ce se aşează pe umărul Mântuitorului, Ioan Botezătorul
cade în genunchi şi anunţă venirea lui Mesia: „Iată Mielul lui
Dumnezeu”. Profund mişcat de cuvinte învăţătorului său, dar şi la
sugestia acestuia, Andrei i se alătură lui Iisus ca primul dintre
cei ce l-au urmat, sau Primul chemat.
Andrei, convins fiind de apariţia lui Mesia, îl anunţă
pe fratele său mai mare, Simon, şi îl roagă să vină să-L vadă pe
Mesia. Persuasiunea sa este definitorie, Simon acceptând în cele
din urmă. Hotărât şi bun organizator, Simon se va alătura lui
Iisus, întâi ajutându-L în lucrurile zilnice, apoi devenind Petru
şi reuşind să clădească Biserica.
Rolul lui Andrei, în primele momente, pare unu de
anunţare a venirii lui Iisus, de începere a lucrului. Face parte
dintre apostolii care îl urmează pe Iisus, fără a avea un aport
însemnat.
Moartea şi Învierea îl aşează alături de toţi ceilalţi
apostoli. La primul Sinod, în momentul tragerii la sorţi,
Apostolului Andrei îi cade Scytia. Aşa încât pleacă împreună cu
fratele său, Simon Petru, străbate Asia Minor, Turcia de astăzi, şi
se îndreaptă spre Scytia, unde propovăduieşte. Ajunge la un moment
dat, nefericit moment, la Patras, în nordul Greciei, unde este
martirizat prin crucificare pe o cruce atipică, crucea în X, sau
crucea Sfântului Andrei.
Tradiţia atât ne spune, nimic mai mult. Extrem de săracă
în povestire, dă posibilitatea unei largi extrapolări şi ajustări
istorice. De ce? Pentru legitimitate!
Georgienii spun că prima ajungere a cuvântului
Mântuitorului a venit prin Sfântul Apostol Andrei. El aduce prima
dată icoana Maicii Domnului „nefăcută de mâna omului”, şi cu
icoana, cu Evanghelia – „vestea bună”, reuşeşte să creştineze pe
toţi georgienii. Destul de vag şi tradiţional, mai ales că, în
realitate, prima atestare a creştinării apare în timpul lui
Constantin cel Mare. Victoria din 312, adoptarea creştinismului ca
mijloc de unificare a Imperiului, face ca în 317 creştinismul să
fie adoptat şi de statul georgian, vasal al Imperiului roman. Aşa
încât posibilitatea creştinării de către Sfântul Andrei
scade.
Ruşii şi ucrainenii sunt şi mai expliciţi. Sfântul
Apostol Andrei ajunge în nordul Mării Negre şi urcă pe două din
râurile importante. Pe Volga, pentru ruşi, şi pe Don, pentru
ucraineni, începând acţiunea de creştinare a slavilor. Inutil de
mai spus că, în realitatea, creştinarea slavilor de est s-a făcut
de către cneazul Vladimir în 958, la aproape un mileniu după
Sfântul Apostol Andrei.
Cei mai corecţi sunt scoţienii. În timpul unei lupte, ca
şi pierdute, căpetenia scoţilor se roagă la Sfântul Andrei.Victoria
miraculoasă îl aşează pe apostol ca protector al scoţilor, până în
ziua de astăzi. Crucea Sfântului Andrei stă mândră pe steagul
Scoţia, precum şi pe cel al Marii Britanii.
Cam în acelaşi fel stă tradiţia Sfântului Andrei în zona
noastră. Când ne convine, acceptăm tradiţia, când nu ne convine, o
respingem. Despre Andrei propovăduitor în Scytia vorbeşte Origene.
Însă Origene este un teolog eretic, apocrif, respins în totalitate
de către creştinismul ortodox. Iar cum scrierile sale sunt
înlăturate şi de necitit, despre cea ce spune el ne scrie Eusebiu,
un al teolog, proscris. Principal sfătuitor al lui Constantin cel
Mare, Eusebiu este cel care reuşeşte să creeze o punte, eretică de
altfel, între creştinismul arianist şi cel ortodox. Iar la momentul
în care ortodoxismul se impune, şi scrierile lui Eusebiu sunt
înlăturate. Mai puţin partea prin care ni se arată că Sfântul
Apostol Andrei a propovăduit în Scytia Minor.
Surprinzător este faptul că tradiţia creştinării dacilor
de către Sfântul Andrei nu aparţine bisericii, ci istoriografiei
naţional- comuniste a lui Nicolae Ceauşescu, protocronismul. Ei
sunt primii care lansează ideea existenţei timp de 20 de ani pe
teritoriile dacice, aşa încât Evanghelia este propovăduită
primordial de un apostol. Însăşi existenţa Peşterii Sfântului
Andrei, din sudul Dobrogei, este relevată în această perioadă. Mai
mult decât atât, este legată tradiţia dacică a lupilor de Sfântul
Andrei, acesta devenind ocrotit de lup, animalul tradiţional al
dacilor.
În realitate, creştinismul a pătruns în fosta Dacie
adusă de Wulfila, „apostolul geţilor”. Surprinzător este numele,
„Lupul”, mai puţin surprinzătoare este perioada, după 320 dHr.
Trimis de către acelaşi Eusebiu, el începe acţiunea de creştinare a
locuitorilor nord dunăreni, geţi, goţi şi alte naţii, asemenea Sf.
Chiril, prin crearea unui alfabet necesar traducerii Bibliei. Este
însă o Biblie ariană, eretică, ce va fi ulterior înlocuită de
Biblia ortodoxă. Nici urmă astfel de Sfântul Andrei în prezentarea
seacă şi prozaică a realităţii.
Cu toate acestea, indiferent de concesiile istorice, de
prezentarea seacă şi, poate, răutăcioasă a faptelor istorice, şi nu
a celor tradiţionale, sărbătorim la 30 noiembrie atât martiriul
Sfântului Andrei, cât şi în tradiţie păgână, începutul iernii
şi/sau sărbătoarea lupului.
Adânc impregnat în spiritualitatea românească, Sfântul
Andrei reprezintă un moment de mândrie şi legitimitate – poporul
român s-a născut creştin, iar primul propovăduitor al Evangheliei a
fost un apostol – Apostolul Andrei