Astăzi am făcut o scurtă pauză de la mine însămi și am încercat să mă pun în pielea celor care în perioada asta simt frică: de boală, de autorități, de contravenții, de moarte. Și am înțeles că toată teama asta a oamenilor e cumva justificabilă. Omul de astăzi se agață cu disperare de singurele chestiuni care îi dau sens: propria viață, societatea și posesiunile. El trăiește în principal pentru lucruri exterioare sieși, iar atentarea la aceste „bunuri” îl face vulnerabil la orice situație de criză. Până și frica de moarte o proiectează în afară, imaginându-și că murind pierde nu sufletul său, ci familia, pe cei dragi, averile, eforturile de-o viață. Omul de astăzi nu are cum să se relaxeze în situații de urgență pentru că nu are la ce se întoarcă, silit fiind, de propriile nevoi și alegeri, să rămână agățat de pofte, plăceri, dependențe. Nu se are pe sine, iar asta îl face prizonier într-o lume care l-a condi�...