De ce cade tot mereu omul? De ce nu poate omul păstra harul lui Dumnezeu? De ce tot mereu dă omul vina pe demoni, când singurul responsabil pentru căderea în ispite e el însuși?

Pentru că omului îi place să se simtă special. Să creadă că doar el înțelege anumite lucruri, că doar el are profunzime, că doar cu el vorbește Dumnezeu, că doar prin el lucrează „pronia divină”. Omul își imaginează că numai și numai el primește semne, că tot universul din juru-i a fost creat doar pentru el, pionul principal, menit să dea celorlalți sens. Omul vede „îngeri” în nori, în scoarța copacilor, în ciorba veche de trei zile, în foile de ceapă și-n gunoiul de după ușă, încercând astfel să ofere sens acolo unde ăl negru își bate joc și omul crede despre sine că este privilegiat. Astfel, omul special se urcă singur pe un piedestal, ca un triumfător fariseu ce se vede pe sine cel mai mare, însă se crede smerit. Omul special se vede al...