din suflare de om purtată-n adâncse pune pe pleoape căldură de vis.Te topește, te-mbracă și-ți spune să stai,purtată prin colțuri de lună albastră;încerci să-ți lași gândul să fugă din tineși timid să adormi pe brațe de doruri.Dar golul ce seamănă moarte în viațăîți sfâșie somnul, te lasă-n abis;ce dulce se vede acum și-o secundăîn care sub ochi nu mai ai decât pace.Ce departe-i speranța ce seamănă linăfrânturi de iubire și margini de Rai.

din bucată de om rămâne întregulțintuit la pământ de timpul ce stă.Pe pervaze de sticlă se uită în sine,văzând și alți oameni în taina din el;și nu mai pricepe de ce a sa lumepoartă în ea aripi, deși se dărâmă.

insomnie.