Orice carte vei deschide, orice cugetare vei citi, orice
prezentare vei vedea şi auzi, toate au aceeaşi idee prezentată:
Civilizaţia modernă europeană îşi are originea, directă şi
indisolubilă, din civilizaţia antică romană.
Orice informaţie se propagă, orice lege se aplică, orice
tratat se semnează, toate sunt consolidate pe tradiţie,
continuitate, înnoire şi adaptare a vechii Europe la noua
Europă.
Orice istoric vei întreba, orice filosof vei asculta şi
orice copil vei învăţa, din totdeauna Europa, în parte sau în
unitate, a luptat cu înverşunare pentru apărarea civilizaţiei sale
împotriva barbarilor păgâni de la est.
Civilizaţia romană a pierit sub sabia păgânilor
migratori, veniţi din stepele Asiei, dar s-a refăcut şi înnoit sub
puterea Bisericii.
S-a îndoit lama sabiei eroilor sub loviturile păgânilor
islamişti, arabi sau otomani, dar nu s-a rupt, iar în final s-a
îndreptat.
De la Carol Martel, învingătorul de la Tours împotriva
invadatorilor musulmani, până la victoria lui Jan III Sobieski
împotriva otomanilor la Viena, s-au dus nenumărate lupte de apărare
a Europei în faţa sălbaticilor musulmani. Avem şi noi, români eroi
aşezaţi în panoplia vitejilor europeni. Vlad Ţepeş, alături de
Jacques de Molay, ce prezentare mai
frumoasă pentru noi, românii, mândrii de faptul că am ţinut piept
vreme de secole otomanilor şi tătarilor, că am apărat cu piepturile
noastre fruntariile Europei!
Şi cum am reuşit noi să luptăm, să ne eliberăm de jugul
păgânilor, să le înfigem sabia în coaste şi să îi alungăm din
Europa! Şi, după jertfe de secole, acum ce se întâmplă?
Neputincioşii noştri de conducători, trăitori în huzur, cu idei
nebune despre multiculturalism, ne obligă să îi acceptăm pe păgâni
pe pământurile noastre? Să le acceptăm religia, legile şi vorba, să
fie egali cu noi? Niciodată!
Nu. N-am înnebunit. N-am preluat nici un cuvânt
din multitudinea de deşeuri ideologice ce se propagă constant în
Europa zilelor noastre. Nu cred şi nici nu voi crede în aberaţiile
pseudonaţionaliste, xenofobe şi, din punctul meu de vedere, lipsite
de argumente.
Toate aceste idei îşi au originea în dreptul
natural al oricărei persoane/familie/naţiune de a se apăra, atât pe
sine, cât şi modul său de viaţă, în faţa unei agresiuni directe
care are ca scop distrugerea sa. Din orice punct de vedere
dreptul este imprescriptibil şi generează lipsa de responsabilitate
în caz de ripostă. Vrei să mă distrugi, te
distrug.
Dar orice drept natural presupune existenţa a
două civilizaţii distincte şi a unei agresiuni
directe.
Niciunul dintre cele două componente nu este
întrunit.
Civilizaţia europeană
consideră că este continuatoarea directă a civilizaţiei
vechi romane şi greceşti, prelucrată şi adaptată, o civilizaţie
independentă, creştină şi creatoare de principii
distincte.
Realitatea este alta.
Biserica a avut capacitatea de a distruge în totalitate
civilizaţia romană, din toate punctele de vedere: politic, social,
religios, al cunoaşterii. Imperiul Bizantin, rămas roman până la
Iustinian, şi-a păstrat în mică parte caracterul vechi,
transformându-se esenţial după anul 602 dHr. Civilizaţia născută a
fost alta, şi nu cea romană. Din contră, vechea civilizaţie a fost
negată structural, în elementele ei constitutive.
Şi atunci, cum a reuşit Napoleon să cunoască toate
senatconsultele romane, definitiv structurate de Codul Iustinian?
Cum de a pâlpâit lumina laicismului prin încrengătura dreptului
canonic?
Prin arabi şi
islamism.
Cucerirea Peninsulei Iberice de către arabi este cel mai
bun lucru care se putea întâmpla Europei.
Arabii sunt mari iubitori de lege, frumos şi femei.
Legea nu reprezintă doar partea strict legală, cunoscută şi
acceptată astăzi, ci întreg sistemul de organizare al vieţii. Aşa
încât, dublate de extraordinara capacitate de toleranţă faţă de
„oamenii Cărţii”, evreii şi creştinii, arabii au preluat, adaptat
întreaga ştiinţă antică, în special matematica ce a fost dezbrăcată
de filosofia sa, geometria, fizica, astronomia. Putem noi
calcula fără cifrele arabe, putem noi gândi matematic fără algebră
(al-dzebr), putem noi construi fără geometrie?
Arabii au preluat întreaga filozofie antică.
Maniheismul, puternic combătut de creştinism, a fost preluat,
dichisit şi a înflorit în cultura arabică. Iar maniheismul este
creaţia pură a gnosticismului creştin, la rândul său născut din
Diogene. La Palatul Alhambra s-au dezbătut furtunos nenumărate
teorii filosofice, creştine sau evreice, aici a trăit cei mai
frumoşi ani şi Platon, şi Aristotel, şi Pitagora, nu la Paris sau
Roma.
Toma d`Aquino scrie Summa theologiae, lucrarea ce
va restructura gândirea creştină, abia după ce aprofundează
lucrările lui Aristotel traduse în latină de puţin timp din …
arabă.
Pentru arabi frumosul este esenţial. Şi, pentru a nu fi
constrâns de principiile religioase, face primul pas important,
laicizând frumosul şi iubirea. De la arabi se importă
masiv frumosul şi iubirea, până atunci creştine şi cavalereşti.
Toată Renaşterea îşi trage seva din cultura arabă.
Nihil sine Deo, sau nimic fără
arabi?
Otomanii au introdus imperiul.
Până la ei a existat doar regalitate, şi nu imperiuîn sensul
actual. Al doilea sultan, Orhan Gazi, creionează armata otomană
identic după armata romană. Baza este dată de
trupele de ieniceri, terestre, organizată în
centurioane şi legiuni, ai căror conducători se stabilesc pe baza
meritelor şi nu pe baza naşterii. Inovaţia constă în creşterea de
copii din teritoriile cucerite. Finalmente, trupele de ieniceri vor
avea aceleaşi caracteristici în alegerea sultanilor, desele
răscoale ducând la decapitarea câtorva sultani neacceptaţi de
armată. Alături de ieniceri vor apărea trupele de
spahii, călăreţi, cavalerii antici. Ei vor fi doar trupe de
sprijin. Ultimele trupe sunt aşa numitele buluc,
suntauxiliares ai legiunilor romane. Sub această structură
vor cucerii jumătate din Europa, ajungând până în inima ei, la
Viena.
Dacă Napoleon a studiat, inovat şi aplicat tactici
militare ale regimentelor pedestre se datorează în totalitate
sultanului Orhan Gazi, conducătorul militar ce a studiat trupele
romane de legionari.
După cucerirea Constantinopolelui, Mahomed
al II-lea solicită în mod direct titlul de Caesar Imperii Romanorum
Kayser-i Rûm. Evident refuzat, Mahomed al II-lea va
introduce fastul, precizia şi intoleranta rigoare a unei curţi
imperiale. De la Istanbul/Constantinopole va prelua
Elisabeta I a Marii Britanii eticheta devenită în timp britanică,
alături de tendinţele imperialiste şi
expansioniste.
Despre ce vorbim noi atunci?
Întreaga societate europeană, din toate punctele
de vedere, social, politic, legal, militar, întreaga cultură
europeană, civilizaţia însăşi, este creaţia indirectă a celor pe
care îi refuzăm ca fiind barbari, distructivi, ucigaşi, etc.
Ceea ce suntem noi astăzi ca şi civilizaţie este prelucrarea
în mod direct de către arabi şi otomani a civilizaţiei antice
romane.
Şi atunci, de ce considerăm dreptul nostru natural
în a distruge tot ceea ce nu este european dacă noi suntem ei? Dacă
fără ei nu am fi noi?
Există ei? Există noi? Sau suntem o singură
naţiune, cu aceeaşi civilizaţie, doar diferenţe religioase şi
interese meschine?
