Primii care au avansat primordialitatea civilizaţiei
dunărene sunt Haşdeu şi Densuşianu. Cu a sa „Historia antică a
Românilor”, Haşdeu deschide seria critică a istoriei. Adânc
cuprins de spiritism, este dezavuat, deşi lucrările sale sunt
fenomenale. Cel care a creat însă teoria primordialităţii este
Densuşianu. „Dacia preistorică” este, fără doar şi poate,
biblia protocronismului. Lucrare temeinic criticată de toţi
istoricii timpului, Pârvan scria „romanul său fantastic Dacia
preistorică, plin de mitologie şi de filologie absurdă, care la
apariţia sa deşteptă o admiraţie şi un entuziasm nemărginit printre
diletanţii români în arheologie”, puternic contestată şi acum,
are două efecte în anii noştri: primul, benefic, este
deşteptarea unui curent natural de cercetare, dublat din nefericire
de un curent de acceptare şi extrapolare a ideilor, toate
fantasmagorice, prezentate în lucrare, iar al doilea,
negativ, de negare a tuturor ideilor
neoficiale.
Am încercat să discut problema primordialităţii cu un
tânăr absolvent de istorie. Reacţia lui de respingere a fost fermă:
„nu discut cu diletanţii.” M-am simţit insultat. Nu am insistat.
L-am prins după vreun an. Am insistat şi l-am încolţit. A cedat,
finalmente. Replica lui m-a lăsat fără grai. „Istoria se face pe
baza dovezilor solide, nu pe baza speculaţiilor.”
Iar aici are dreptate. Şi nu numai el, ci toţi
contestatarii protocronismului. Inclusiv eu caut să aflu
adevărul pe baza dovezilor ştiinţifice solide.
Iar noi nu avem dovezi solide despre
primordialitate!
Nu istorice! End of story!
Şi atunci m-am îndreptat spre alte zone ştiinţifice. În
care diletantismul meu este fenomenal.
Însă…
Sunt trei elemente de urmărit. (Recunosc că mă obsedează
cifra trei).
1.Clima anilor 10 000 îHr. şi posibilele
schimbări geografice.
2.Psihologia umană, societatea atunci şi
acum.
3.Dovezile ştiinţifice ale migraţiei
indo-europenilor.
Cum primele două sunt necunoscute de mine, apelez la
cărţi, pentru primul punct, şi la ideile unui
psiholog, nu-i divulg identitatea fără acceptul
său.
Deci…
În jurul anilor 10 000 îHr se încheie ultima
glaciaţiune, cunoscută în Europa ca
Glaciaţiunea
Wurm. Calota de
gheaţă coboară spre zona Alpilor, de unde şi denumirea, acoperind
trei sferturi din Franţa actuală, Germania, Polonia, Belarus şi
Rusia, cu Moscova complet aflată sub gheaţă. Practic întreaga zonă
de nord a Europei este sub gheaţă Dacă în vest gheţarii sunt
prezenţi masiv, Alpii fiind complet acoperiţi, în zona Mării Negre,
clima este aridă, rece, cu frecvente temperaturi sub 0 C, vegetaţia
fiind stepa de tundră. O Sibere actuală. Este greu de crezut că se
puteau întemeia aşezări neolitice în zone, drept dovadă inexistenţa
dovezilor arheologice.
Însă nu clima, aridă şi cu temperaturi scăzute, este
principala caracteristică a ultimei glaciaţiuni, ci faptul că
nivelul oceanului este mai mic cu 120 m. Este o realitate
geografică extrem de importantă, realitate ce modifică substanţial,
cel puţin pentru mine, percepţia asupra apariţiei
civilizaţiei.
O lucrare găsită de mine pe net, deşi luată cu titlu
critic, mi-a ridicat un pic vălul asupra situaţiei. O găsiţi aici
http://www.revista-informare.ro/showart.php?id=22&rev=1
Mi-e destul de greu să adaug celor scrise. Cel puţin în
zona pontică situaţie este extrem de bine prezentată.
Să ne întoarcem la primordialitate. Cultura Europeană,
în întregime, atestă existenţa Potopului. Până în
acest moment se cunoaşte locul în care Noe a ajuns cu arca lui, pe
muntele Ararat. Surprinzător, sau nu, muntele Ararat este situat
într-o zonă apropiată de Marea Neagră. Dacă Potopul ar fi venit
dinspre Marea Mediterană, zona acoperită de ape ar fi fost enorm de
mare. Însă o revărsare a Mării Negre este perfect
plauzibilă.
Creşterea cu 180 m a nivelului Mării Negre este, în
sine, o catastrofă pentru aşezările litorale. Închipuiţi-vă o
astfel de creştere a nivelului mării acum! Mai mult
decât atât, momentul în care apa a trecut prin Bosfor, strâmtoare
adâncă de 36 metri, minim, cu o lăţime minimă de 700 metri, poate
fi considerat, datorită debitului mare, momentul de naştere al
Potopului. Valul uriaş născut a avut capacitatea de a mătura pe o
suprafaţă enormă de litoral.
Însă această catastrofă nu atestă primordialitatea
noastră în zonă, ci arată că în zona Anatoliei de astăzi exista o
civilizaţie, că această revărsare a fost îndeajuns de mare încât să
dea naştere la mitologie şi, ulterior, la teme religioase
atotcuprinzătoare. Marea Neagră nu ne aparţine, iar Potopul nu
poate fi exclusiv, al nostru. Dar, în acelaşi timp, nici
noi, la rândul nostru, nu putem fi excluşi.
Al doilea element al primordialităţii este
modificarea climei. Cu toată încălzirea globală, este
de neconceput ca eliberarea de gheaţă să se producă constant. Prima
zonă fertilă transformată din Europe este evident zona care nu a
fost acoperită de gheaţă. Vorbim aici despre zona Mării Negre, şi
despre Dunăre. Aşezări umane, au existat, în paleolitic, dovadă
fiind cel mai bătrân european, Ion de la Anina, însă
explozia neolitică se produce în zona Mesopotamiei, ce mai
fertilă zonă din acea perioadă. Primele atestări neolitice sunt
în jurul anilor 9 000 - 8 000 îHr. Trimiterea de informaţii este
lungă şi concentrică: Asia – Lahuradewa, 7000 îHr, Gange 8 000 îHr,
Peiligang 7 000 îHr. Spre Europa se răspândeşte cam în acelaşi mod.
În 7 000 îHr. este atestată prima civilizaţie neolitică:
Cultura Starčevo-Criş. Aceasta este baza de pornire a
civilizaţiilor neolitice europene ce se extind succesiv în urma
retragerii gheţarilor şi a transformării pământului în zone
fertile.
Ce trebuie remarcat este efervescenţa cu care apar
civilizaţii în zona Marea Neagră – Dunăre pe urmele culturii
primordiale. Întinderea primei culturi este pe întreg teritoriu,
însă în scurt timp apar culturi distincte: Cultura Cucuteni,
aproximativ 6 000 îHr, zonal Moldova, Basarabia şi mare parte până
la Don, cultura Hamangia, aproximativ 5000 îHr, zona litorală de
vest a Mării Negre, Cultura Gumelniţa, aproximativ 4 000 îHr,
Muntenia, coborând pe toată zona balcanică până la Marea Egee.
Despre aşezarea culturilor şi urmaşii lor în civilizaţie vom scrie
în altă parte.
Cultura Vinča-Turdaş reprezintă, de departe cea mai
importantă cultură pentru istoria noastră. Apărută
în jurul anului 5 500 îHr. în cadrul acestei culturi se
dezvoltă scrierea de la Tărtăria.Dacă în România
tăbliţele de la Tărtăria sunt dezavuate ca fiind false,
istoriografia mondială le înlătură nu ca fiind false, ci ca fiind
reprezentaţii fără vreo legătură cu scrisul. Ni nou despre acest
subiect, deşi am mai scris, voi scrie
ulterior.
Bref, se constată existenţa unei culturi iniţiale
- Starčevo-Criş, cultură ce
ulterior se va dezvolta in alte culturi independente, cam în
aceeaşi perioadă de timp: 6 000 – 4 000 îHr.
Însă aria de extindere a culturilor neolitice înaintează
spre nord şi vest în urma retragerii gheţarilor. Cam în perioada de
transformare a primei culturi neolitice în zona Mării Negre-Dunăre,
anul 5 500 îHr. apar primele aşezări în Europa centrală şi de vest,
încheindu-se în anul 3 500 îHr. cu Scoţia.
Concluzionând, dezvoltarea neolitică în
Europa începe în zona Mării Negre-Dunărea, leagănul civilizaţiei
europene neolitice fiind în zona locuită actual de către noi. În
acest caz primordialitatea ne aparţine în exclusivitate. Lucru de
netăgăduit, demonstrat ştiinţific.
Atunci de ce există o puternică contestare a teoriilor
protocroniste? Pare ireal acest lucru, iar totul poate fi pus pe
baza unor lucrări de ascundere a adevărului.
În jurul anului 3 000 îHr., din creuzotul asiatic,
pornesc distructiv indo-europenii. Au o capacitate de extindere
extrem de mare, reuşind să cucerească atât India, spre est, reuşind
să atingă Oceanul Atlantic, spre vest. Caracteristica lor
principală este cucerirea şi distrugerea, reuşind ca în 2 000 de
ani să asimileze întreaga zonă europeană. Civilizaţia primordială
este distrusă în întregime, fiind înlocuită definitiv de noua
civilizaţie indo-europeană. Aceasta este cauza principală pentru
care se contestă primordialitatea noastră. Civilizaţia
neolitică apărută la Starčevo-Criş este ştearsă de pe suprafaţa
pământului de indo-europeni ai căror urmaşi, prin traci, suntem.
Iar acest lucru este la fel de
necontestat.
Cu toate acestea, extrem de important este
continuitatea civilizaţiilor neolitice în corpul indo-europenilor.
Numai continuitatea poate genera răspunsul la întrebarea ce ne
frământă.
