Badica Gabriel

Articole postate de Badica Gabriel

  • ... 111

    Capitolul trei: 18.30 Maşina lui Doru Banţu, o Dacie sau ceva asemănător, scârţâia din toate încheieturile în viscolul cumplit care bântuia bulevardele pustii ale Bucureştilor. Cândva, chiar dacă autoarea lor nu şi-a propus nicio clipă o meditaţie pe această temă, fiind prea puţin familiarizată cu istoria sinuciderilor colective, poate că rândurile acestea vor sta mărturie a cumplitei erori pe care au făcut-o gulerele albe când s-au retras în automobile ca, odinioară, omul îmblănit în peşteri. Ca elefanţii, înainte de dispariţie, în adâncul de nepătruns al junglei virgine. Ca balenele în apele puţin adânci ale fiordurilor nordice. M-am întrebat întotdeauna dacă gestul lor înseamnă un protest, un refuz al realităţii, devenită brusc prea apăsătoare, sau o acceptare a ei şi a singurei certitudini a mamiferelor nobile şi cu creierul dezvoltat peste măsură: conştiinţa inutilităţii participării la fenomenele care o mistuie, mai degrabă magnetice decât spirituale. Acolo, în peşteri, sub

    Citește mai departe

  • ... 121

    Capitolul doi: 18.00 Maşina misterioasă rula vesel pe bulevardul Timişoara în timp ce luptătorii, la dreapta şi la stânga domnului Lee, îşi scoaseră cagulele şi le împăturiră de-a lungul dungilor regulamentare. Motorul torcea lin şi aroma înecăcioasă de migdale, probabil toxică, emanată de brăduţul roşu atârnat de oglinda retrovizoare, amintea de sărbătorile din anumite ierni de mult trecute, când toţi pionierii curajoşi şi harnici au primit daruri, ceea ce, probabil, îi făcea pe tinerii agenţi să zâmbească nostalgic. Unul dintre ei, cel din stânga, îi scoase domnului Lee cătuşele şi îşi aprinse o ţigare, oferindu-i una şi prizonierului, care îşi freca viguros încheieturile amorţite. -Serviţi, domnule Lee? -Nu, mulţumesc. Foarte efiţient lovituri, răspunse domnul Lee cu o voce voalată şi în cea mai bună limbă română stricată pe care o poţi auzi în pieţele de en-gros, masându-şi umerii şi gâtul uşor tumefiat. Desi intirziat ţinţi minute. Vă rog nu inţelegeţi gresit, eu adm

    Citește mai departe

  • ... 111

    Aberaţia X roman de Gabriel Bădică România, mileniul trei Prima parte: Violenţa de sâmbătă seara Motto: “De ce te frămânţi? Omenirea a eşuat de mult în a descoperi cauza lucrurilor. Viaţa este rodul imaginaţiei confuze a unui bătrân sclerozat şi alcoolic care adună chiştoace de prin parcuri... De aceea, dacă mai crezi în existenţa unui sens superior al vieţii, fă bine şi nu o mărturisi niciodată în faţa celor care par interesaţi de ciudatele tale derapaje intelectuale...” Manualul piemontez de supravieţuire Capitolul unu: 17.30 Povestea asta se explică prin faptul că pot să scriu numai după ce pornesc discul vechi cu Vivaldi. Pe care, hotărât lucru, îl detest, ceea ce este valabil şi pentru poezia sau sporturile cu accent hibernal. Urăsc iarna convenţională, cu toate accesoriile şi fantasmele ei. Specialitatea mea sunt avalanşele. Aşa că, dacă se aşteaptă cineva la o feerică prezentare şecspiriană a celor două zile de decembrie în care am simţit pentru prima

    Citește mai departe

  • ... 106

    Sinéad O’Connor aici în tabloul pe care îl port cu mine oriunde eu nu pot fi sigur dar mireasa se tunde cu o liniște prevestitoare de coacăze coapte maiorul complice îi linge tricoul copilul ajunge cu buzele roșii aproape de șapte tristețea culorilor îi amuză pe clerici mama dolores tresaltă cu sânii ei sferici când ceapa cu lapte e dată de-a dura de-a ora maleficul templu absoarbe cu marmura însetată aroma cafelei plouă cu abur în mijlocul pieței de creiere moarte Emilia are două secrete dar nicio umbrelă ea nu poate vedea porumbelul păcii prin lentila albastră fiule nu păși ca pe apă într-un bordel fără harfă bătrâna cu gene de ceai din trăsura cu marfă ovoidal ia dârlogii-ntre pulpe țipătul alb ca o coadă de cal nu pot fi sigur dar altfel pe unde ar trece toți demonii necesari dacă ea nu se tunde (COVID 69)

    Citește mai departe

  • ... 112

    Rugăciune dă-mi Doamne o durere mai mare decât minunea creației smulge-mi limba și țintuiește-mă în prima silabă fără sens rostită în pustiul Sahara de primul intelectual fără coadă și lasă-mă acolo să mă înțelepțesc de viu coboară-mă în calendare mai jos decât viața aceasta pe care se cațără spre tine ca pe o scară pisica râioasă a timpului chinuită de păduchi și de foame hai pune-mă la încercare și ispitește-mă cu păcate mai grele decât nemuritorul cancer izvoditor de sevraj și arată-mi puterea memoriei tale căci dacă m-ai uitat aici în mijlocul fericirii oamenilor ca pe un paria înseamnă că s-a dus dracului tot planul divin nu mă lăsa în urmă ca pe un cărăuș anonim al atâtor erori și anomalii în lipsa cărora cei buni și cei răi nu ar putea viețui laolaltă în adâncul fricii în adâncul iubirii în adâncul nimicului și al sfîntului duh și trage-mă după tine în vâltoarea imaginației atoatețiitorule Doamne amin (COVID 69)

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile