Badica Gabriel

Articole postate de Badica Gabriel

  • ... 107

    Hector și târfa Medalia de bronz pentru întâietate Întotdeauna, amice, câştigurile sunt mici şi pierderile incalculabile, spuse mecanicul. Pentru o clipã, ţi se pare cã ţi-a surâs norocul, cã ai dat lovitura, pentru ca imediat dupã asta sã realizezi cã niciodatã nu va mai fi ca înainte, cã totul s-a nãruit ca un castel din cãrţi de joc. Se rupe ceva aici, înãuntru, oricât ai crede cã eşti de tare. Îmi amintesc de un tip teribil, un dur adevãrat, care a câştigat cursa asta acum patru sau cinci ani. Dacã n-ai fi ştiut despre ce este vorba, l-ai fi putut lua drept un bãtrân obişnuit, un pierde-varã, cum sunt atâţia. Venise cu o şalupã grea, pentru mare, şi nu te-ai fi aşteptat sã se înscrie şi el, ştii, nu aveau cum sã treacã peste toate pragurile. Dar bãtrânul susţinea cã ambarcaţiunea lui are pântecul moale şi elastic, ca al unei femei tinere, şi spunea sã nu ne amãgim cã-i orb numai pentru cã îi lãcrimeazã ochii mari şi albi ca fundurile unor ceşti de porţelan, pentru cã, în reali

    Citește mai departe

  • ... 110

    Hector și târfa Gabriel Vã spun cã toţi am suferit, chiar dacã nu am vrut sã recunoaştem, nici în faţa lui şi cu atât mai puţin faţã de noi înşine, atunci când Gabriel a trebuit sã plece. Iar el s-a comportat admirabil în ultimele zile, de parcã urma sã facã o excursie, o cãlãtorie lipsitã de importanţã. Ştiam cã procedeazã aşa numai ca sã ne insufle curaj şi poate de aceea nu ne-am lãsat striviţi şi am îndurat despãrţirea ca nişte bãrbaţi adevãraţi. La urma-urmei, nici nu prea aveam de ales, bunica Emilia stabilise pânã şi cele mai neînsemnate anãnunte ale plecãrii, astfel încât, furaţi de frumuseţea ceremoniei, nimeni sã nu plângã, nimeni sã nu îşi manifeste tristeţea sau îngrijorarea. De aceea, nu e de mirare cã noi ştiam deja totul despre costumul cu vestã şi pãlãria în carouri, despre ultimele gesturi şi despre ultimele cuvinte ale lui Gabriel, destinate sã ne rãmânã întipãrite în memorie. Şi dacã, pe atunci, încercam sã înţelegem aceste lucruri, sã sã le descoperim o importanţ

    Citește mai departe

  • ... 116

    Hector și târfa Hector și târfa Ştiu dinainte că lumina murdară, tulbure, despre care nu se poate spune decât atât, care nu poate fi descrisă decât astfel, alunecă grea, gelatinoasă, din ochiul de geam îngheţat, în jos, pe peretele încă albastru al nopţii, conturând abia acum visul acela deja îndepărtat. Fără să mă descopăr, fără să mă divulg acestui nou început, fără să îmi ofer inutila participare - absurdul respiraţiei mele ar fi, poate, o tulburătoare caligrafiere a unui nedorit ego, dar, insuficient conturat, îl încorporează umbrele încă dense, tăcerea, îl dizolvă discret, neauzit, îl anihilează spaţiul imens dintre umăr şi planul de separaţie, zidul dur, concret, convingător, rece, fidel realităţii din care îşi trage scrâşnitoarele seve -, mă dedau voluptăţii de a-mi redescoperi propriile volume, încet, prin enumerare, îmi inventariez cu o secretă satisfacţie ceea ce ar putea deveni, deşi nu mi-o doresc cu adevărat, nu încă, propria mea anatomie, os cu os, muşchi cu muşchi,

    Citește mai departe

  • ... 126

    Hector și târfa Dumnezeu, vrăbiile și câteva pisici- fabulă în șapte tablouri Primul tablou Bãtrânul povestitor locuieşte într-o casã pierdutã printre ierburi şi arbori şi atât de veche încât, prin acoperişul ei, se poate auzi respiraţia de argint a singurãtãţii divine. E noapte sau aproape noapte şi s-ar putea spune cã un deget transparent deseneazã arabescuri pe oglinzi şi pe geamuri sau semnãtura indescifrabilã a timpurilor confuze. Ce a fost? Ce va fi? - se întreabã bãtrânul, umblând de colo-colo în cãutarea unui lucru mãrunt al cãrui nume vag este ascuns printre celelalte cuvinte. Ar avea nevoie acum de o semnificaţie, de un tâlc, de o frazã, de un final de fabulã, pentru a adormi: o încheiere convingãtoare, înainte ca neliniştea lunarã a pisicilor înfierbântate sã le urce iar pe cornişã. Acolo, ele scriu poveşti pline de viaţã, mãturând praful din lucarne şi jgheaburi, iar Cel de Sus, desigur, le poate citi, îşi spune povestitorul, cu o uşoarã invidie la adresa cozilor lor

    Citește mai departe

  • ... 125

    Hector și târfa Lemnul Cred cã mã cunoaşteţi, numele meu este Max. Deşi regizorul mi-a interzis sã folosesc securea, sub pretextul cã ar putea sãri vreo aşchie, cã aş putea rãni pe cineva, de luni în şir o pregãtesc pe ascuns, îi netezesc cu gresia tãişul impecabil, fãrã nici o ştirbiturã, o ung cu vaselinã pentru ca umezeala sã nu atace oţelul sclipitor, apoi o învelesc într-o hainã veche, cu cãptuşeala desfãcutã, o arunc în ladã şi trântesc capacul pe care sunt pictate grosolan scene din vodeviluri, prinţi palizi şi doamne opulente, cerşetori şi femei de stradã, castele, corãbii şi militari cu ţinuta în dezordine şi atât de multe alte tablouri noi sau recuperate din colbul istoriei, aranjez deasupra pledul peticit şi mã aşez peste toate astea cu evidentã şi naturalã mãreţie, mã cuibãresc, mã institui, mã pun, ca pe un tron, maiestuos, cu pipa atârnatã între buzele groase, vineţii, semnificativ arcuite pe mutra mea rotundã, buhãitã, serioasã, exact aşa cum pot fi vãzut în afişele z

    Citește mai departe

  • ... 129

    Hector și târfa Conversația Ah, câtã rãbdare a avut sã o ţinã ascunsã de luni pânã sâmbatã, sã o protejeze de privirile lor curioase, pãstrând-o numai pentru sine cu gelozie, sã suporte în continuare glumele lor nesãrate, mereu aceleaşi, sã accepte cu o din ce în ce mai bizarã umilinţã cã este doar un prãpãdit, un om de nimic, doar era singurul dintre ei care încãleca în fiecare dimineaţã acelaşi pegas ruginit şi fãrã apãrãtori la roţi, semn clar de inferioritate, de decãdere socialã, parcã îi fãcea plãcere sã treacã drept un declasat, drept un paria, în timp ce, de fapt, el jubila în tainã pentru cã în fiecare searã aprindea felinarul şi se ducea sã se mai uite încã o datã. Adicã, în afarã de joi, când a rãmas la fabricã de serviciu la telefon. Paznicul, un bonom, l-a invitat sã serveascã nişte ţuicã şi un mizilic, era un moment foarte bun sã se cunoascã bine, sã se apropie între ei, deci n-avea cum sã refuze o invitaţie simplã şi promiţãtoare, mai ales cã era, deşi încerca sã

    Citește mai departe

  • ... 122

    Hector și târfa Laitmotiv Omul traversa plaja - o plajã largã, nesfârşitã aproape - şi semãna cu un pescãruş, cu o mare pasãre jumulitã şi tristã. Se îndrepta spre automobil. Mergea de mult iar plaja se întindea în urma lui nedescifratã, concretã, pânã undeva foarte departe, unde întâlnea linia incandescentã a orizontului. Fusese una din acele zile ce mor cu o savuroasã lentoare, cu interminabile ezitãri, lãsând în adâncurile trecãtoarei fiinţe impresii de neşters, poezie, seninãtate, împãcare. Omul traversa însingurat, cãlcând cu labele lui fãrã sânge, obosite şi galbene, nepãsãtor, prin gunoaiele de pe plajã. Întunericul se cuibãrea pe nisip, în timp ce pescãruşul se îndrepta spre automobil, fãrã grabã, egal, sfidãtor. Om sau pasãre? Atât de îndepãrtatã, atât de înceatã, înaintarea omului printre dunele gãlbui sugera, desigur, imaginea unui peşcãruş. Un peşcãruş pe creasta unui val, într-un ocean împietrit de milenii, trezit acum de o târzie înfiorare. Ţinea într-o mânã o umbr

    Citește mai departe

  • ... 125

    Hector și târfa Căpitane, iartă-mă că l-am mâncat pe Henderson Întâmplarea asta s-a petrecut undeva în Spaţiu, unde liniştea este absolutã şi unde rareori se întâmplã ceva. De aceea, este cu atât mai ciudat cã ea a devenit o istorie pe care azi poate oricine sã o cunoascã. Jos, în oraşe, în pãduri, pe mãri sau în adâncurile lor, pe întinsele stepe, totul este posibil. Totul este posibil la Cape Canaveral şi aproape nimic nu devine poveste. Pe 7th Street, în oraşul Chicago, totul este posibil şi cu atât mai mult în cartierul portorican, unde James, fratele meu care are şapte tatuaje pe braţul stâng, se joacã senin cu propria lui murdãrie. Nimeni nu face o poveste din asta, acolo jos. Pentru cã un milion de tipi, dintre care James cunoaşte o grãmadã, privesc spre stelele de unde aşteaptã un semn: sunt psihopaţii care îşi rod creioanele Mountain & Yard. Eu îl vãd uneori pe James, de sus, din navetã. Din liniştea aceasta pe care monitoarele o înregistreazã sub forma unor dungi înt

    Citește mai departe

  • ... 123

    Hector și târfa Îngerul în gară - Vino cu mine! Numai tu! Şi nu uita sã-ţi iei ciobul... Cei doi copii se strecurarã, printre coteţele cu pãsãri şi stivele de lemne, pânã în dreptul magaziei. - Lasã-mã sã o chem şi pe soru-mea, sã se uite numai o singurã datã. Pe urmã, o sã plece..., se rugã cel mai mic. Era îmbrãcat, direct pe piele, cu o hainã peticitã şi mototolitã, destul de lungã ca sã îi acopere pantalonii scurţi pânã la genunchi. Celãlalt bãiat, cel cu tricoul de marinar, îl privi încruntat şi câteva clipe pãru cã se gândeşte cu încordare. - Nu se poate, o fatã nu rezistã sã vadã aşa ceva... - Atunci, o sã mã spunã, se resemnã cel dintâi. E tare pârâcioasã. (De sus, din cer, din carlinga avionului, se vedea ca în palmã linia feratã şerpuind printre dealurile verzi, uneori albãstrii sau roşii, alteori metalizate, argintii. Trenul abia se mişca, ridicând nori de fum, trecând peste poduri sau prin tunele de jucãrie. Atunci, şuiera. Un abur alb se risipea printre arborii nem

    Citește mai departe

  • ... 127

    Hector și târfa Bolero Sigur cã toate astea sunt adevãrate, altfel nu am mai fi iar aici, aşteptându-i pe ceilalţi, care vor intra şi ei, sumbri, încercãnaţi, dintr-o clipã în alta. Vor mormãi câteva fraze confuze, se vor aşeza pe scaune, pe bãnci, vor umple curând încãperea cu foşnete şi mirosuri. Degete care vor bate tactul unor melodii neauzite vor aluneca prin fumul din ce în ce mai gros, prin clãbucii de fum, şi se vor lovi de pereţi şoapte neclare; se vor sparge cuvinte pe marmura întunecatã a pardoselii, printre pantofii de lac, cizme din piele de porc, sandale, papuci şi ghete ortopedice. În fine, manşetele pline de praf se vor atinge uşor, vor pâlpâi palide dantele. Unul va tuşi într-un colţ - o tuse seacã, iritantã, interminabilã -, va fi aglomeraţie, o aglomeraţie din care nu va lipsi nimeni, nici femeia care va dansa bolero şi nici Cortazar, care va spune cã din cauza organizãrii perfecte situaţia a devenit disperatã. Sã acceptãm aceastã glumã, cãci ea conţine, desigur,

    Citește mai departe

  • ... 120

    Hector și târfa Boris Karloff, octogenarul Pentru toatã lumea, el fusese Vampirul. Şi, cu toate astea, cei care l-au cunoscut pot mãrturisi oricând cã a avut un caracter minunat, de modã veche, cã nu pierdea nici un prilej pentru a-şi exersa manierele de adevãrat gentleman, deşi porecla lui te îmbia sã crezi cã ai de-a face cu un om sângeros sau mãcar turbulent sau scandalagiu. Dar, de fapt, nu era vorba decât de înfãţişarea personajului, pentru cã Vampirul era foarte urât. Din consideraţie pentru el, prietenii se fereau sã îl numeascã astfel şi îi spuneau Boris Karloff. Nu i-a fost uşor sã treacã prin viaţã cu grotescul chip dãruit de naturã! Dar de-ar fi fost numai atât... Pentru cã Boris Karloff a mai avut, pe lângã cea fizicã, şi o particularitate metafizicã: era luat întotdeauna în serios. Când se adunã în grupuri, oamenii schimbã, de obicei, impresii neutre, care nu lasã urme în conştiinţe, nu produc modificãri în existenţe. Ei vorbesc despre starea timpului (apreciind drept

    Citește mai departe

  • ... 128

    Hector și târfa BALADA LUI ARMANDO Ştia că repetă gesturile domnului Brezoi, în faţa aceluiaşi ghişeu zăbrelit, împodobit cu o perdea de tifon murdară şi parcă umedă, jilăvită de sudoarea aşteptării, afumată şi udă - deci, jegoasă chiar, plină de nedescifrate mesaje brodate în marginea rareori atinsă de degetele cu inele de tablă, ca nişte articulaţii mecanice, ale casierei prudente, smiorcăite, difuze în penumbra încăperii, nealcătuită decât sub forma micuţei gheare invizibile, şi numai în funcţie de orarul rarefiat, anunţat gâjâit în megafoane, ca un apendice al "Mersului trenurilor pe teritoriul Republicii România, de la 21 Mai 1995, la 20 Mai 1996" şi, uneori, sub forma unui piept foarte moale, lipit, practic, de feronerie, încercând să evadeze - să zboare? să plutească doar? -, dar împiedicat de cartonul gălbui înfipt cu boldul în jerseul de lână al banalităţii acestei imagini deprimante pe care i-o oferea, din când în când, umanitatea şi, cu toate astea, numă

    Citește mai departe

  • ... 124

    Hector și târfa APROPIAŢI DAR SINGURI PRECUM PIETRELE UNUI ZID PESTE CARE APUNE LUMINA NEIERTÃTOARE A DUPÃ-AMIEZEI Condamnat fiind, a pronunţat şi el o condamnare, cu maliţie şi neîncredere în importanţa ei definitivã. Şi, cu toate astea, m-am întrebat cum de cunoaşte prelungirea a ceea ce nu mai poate avea o continuare. Buzele lui nu mai rostiserã obişnuita formulã - urmaţi-mã şi vã voi urma! - ci, dintr-un motiv misterios, şoptiserã numai pentru mine: cuvintele mele te vor ajunge din urmã. Poate cã, în ultimele lui clipe, Profetul acela ce se dovedise adeseori mincinos pierduse instrumentul, mãsura, vasul (recipientul, mãnuşa) în care încãpuserã cândva armonios ca în litera pi (ca degetele unei mâini) întreaga caravanã şi cãlãreţii cu fesele înroşite de drumurile din deşert cãtre apa Iordanului. Spun asta pentru cã şi ochii lui secaserã de orice luminã. Dar ce înseamnã stropul de ulei aromat, sfârâind o secundã sub bolţile afumate, faţã de rugul dornic de carne

    Citește mai departe

  • ... 123

    Hector și târfa Ceața Când maşina pãrãsi autostrada şi coti pe drumul lat cât o carte poştalã care coboarã spre paradisul îndoielnic al litoralului, copilul se trezi şi începu sã-şi frece ochii cu palmele. "Mergem sã vedem lacurile şi mergem sã pescuim şi mergem sã înotãm pânã dincolo de geamanduri, nu-i aşa?", întrebã copilul şi se aplecã peste speteaza canapelei din faţã. Aşa a început istoria asta şi la o parte din cele ce urmeazã am asistat ca martor întâmplãtor iar pe unele dintre aceste fapte le-am dedus din povestirea auzitã, în chiar seara aceleiaşi zile, pe când îmi luam cina la restaurantul Ocheanul şi copilul întreba, curios, "Ce înseamnã numai şi numai o iluzie?" S-ar putea sã nu fie nici o legãturã între cele ce urmeazã, dupã cum, la fel de bine, s-ar putea sã fie. S-ar putea sã nu fi reţinut toate amãnuntele corect, adeseori îmi scapã tocmai acele lucruri care, la sfârşit, se dovedesc a fi fost esenţiale. S-ar mai putea, de asemenea, ca unele dintre cuvintele rostite de

    Citește mai departe

  • ... 120

    DEDICAŢIE Scriu aceste ultime (pentru tine, prietene, prime) rânduri într-o profundă stare febrilă. Nu este vorba despre faptul că, după doisprezece ani, Hector şi târfa, cartea mea de povestiri, poate fi încredinţată, în sfârşit, tiparului. Starea mea febrilă este absolut întâmplătoare, nu are nici o legătură cu acest eveniment, care ar trebui să fie evenimentul vieţii mele, să justifice agitaţia, răul care nu-mi dă pace, să explice ameţelile, delirul - chiar, în care mă scufund uneori. Starea mea febrilă este datorată gripei; iar gripa aparţine gesticulaţiei diurne, biologice, a bucureşteanului din tramvaiul douăzeci, care transmite, diseminează fără grijă, de jur-împrejur, răul despre care vorbeam. Din păcate, scriu aceste ultime (de fapt, prime) rânduri într-o profundă stare febrilă care nu ascunde nimic metafizic. Cu toate acestea, cred că e bine să îmi mărturisesc slăbiciunea şi să îmi cer scuze pentru eventualele inadvertenţe, confuzii, erori. Unele dintre ele s-ar putea

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile