Badica Gabriel

Articole postate de Badica Gabriel

  • ... 102

    DODO - La Marinarul cu Pipă Blestem Şi apoi Clementina dizolvă lipiciul tăcerii cu aburul pleoapelor ei castanii deschide cutia Pandorei din care uneori au ieşit fluturi cu ochi de copii alteori mângâieri nepermise în ăst anotimp zdrăngănindu-şi sexul medieval cu senzuale cu ilicite abscise sculptat se pare în lemn de santal şi câteodată piesele moi şi fragile ale unei sfere din sânge şi argile ale unui ganglion cortical plin cu poeme de Arrabal ea demontează fraţii mei albi cu nuanţe de gri transpiraţia zeilor rătăciţi în laicul an două mii poate să plouă cu lapte de înger sau poate piroga ei rătăcită-n oceanul din turnul de apă să se topească în noapte lăsând în urmă un cerc diafan sau un triunghi o imagine pe care privind-o rămâi fără margine I am a hoochie coochie woman I am a rolling stones asupra sufletelor noastre măcinate de tristeţi comunitare asupra coastei barbare asupra emoţiilor din piatră ponce cântecul ei aşterne petunii şi motoare de Rolls căci nu au familie spiri

    Citește mai departe

  • ... 100

    DODO - La Marinarul cu Pipă Lumina profundă Mângâi trupul uneltitor al miresmelor cu ochiul invidiei - definitivă şi calmă ca moartea - De ce mai trăiesc printre cioburi de spaime indescifrabil uitate dispreţuitoarele împreunări ale luminii profunde? asprite de fluturii mâinilor noastre ciobite ca o ştirbitură de cană primind o pomană de zile mari sunt pulpele tale, iubito a tuturor vremurilor cea niciodată uitată sau nedorită sau singură hei samsari şi deodată tăcerea de dincolo învelită în purpură hei samsari ai tristeţii şi deodată corbii nepăsători din canalele albite de oase ale copilăriei hei samsari ai ţigărilor fumegânde în colţul buzelor în această veşnică seară în această broşură şi deodată capul de hidră al providenţei hei samsari şi doar noi fără aşternut fără ţară fără bârlog şi fără de vorbe în gură

    Citește mai departe

  • ... 109

    DODO - La Marinarul cu Pipă Execuţie În Bucureşti la marinarul cu pipă pe strada revoluţiei de catifea sau de cafea Elite de nights in white satin de AC/DC de baloane de spumă aruncate din cel mai mustăcios satelit movietic sovietic un motan pe cerul atletic gâdele singurătăţii tale Clementina râde sarcastic sub roşia mască de mătase de China aşteptând să întrerupă idila tu înoţi tatuată cu zgârie nori şi fântâni cu uriaşe planuri de luptă ale unei vinovate armate (concepute ca un foileton de benzi desenate) care nu cunoaşte nici îndurarea nici mila Libertate strigă Alexandru libertate strig eu poetul Bădică dar vocile noastre au gustul unei ratate ispite iar tălpile noastre lasă pe ţărmuri urme de branţuri din nemoarte se-aşează peste umerii tăi hărăziţi să îndure şi dantele şi lanţuri şi săruturi toride sub cerul deschis ca o cupă cu vin portugal şi gestul fatal mantia albă imaculată absurdă incertă şi totuşi superbă sub care inocenta comoară fumegândă şarmantă despicată ca limb

    Citește mai departe

  • ... 144

    DODO - La Marinarul cu Pipă Ea vine de dincolo Ea vine de dincolo mai are doi paşi de făcut şi va trece splendidă de marea deschidere translucidă de ecluză de uriaşa absorbţie atlantică ce-i palpită sub bluză ca un tropăit de corridă diafanul avort lasă în urmă oraşul ca pe o colivie din care deodată dispare îngerul peşte (îngerul krill) evadând poate cu un imaterial décauville încornorat şi subtil aneantizat şi albastru aşa că oraşul rămâne atât de puţin din dragostea mea o peltea întinsă peste asfalt cu sculele unui inginer de cadastru şi dac-o priveşti cu ochelari de eclipsă îţi apare un abur un nor care desparte buzele ei roşii spumoase ca sângele unui taur bătrân de mîinile albe scufundate spre inima mea adormită la ţară în fân spaime andaluze soarele spart al pustiului ca un gong printre harfe ursuze în ţinutul cel mort în deşertul Kharaci despre care ştiu doar că pe seară se umple de năluci şi de draci. Alexandru zâmbeşte şi spune hai să mai luăm două halbe de toartă în câ

    Citește mai departe

  • ... 103

    DODO - La Marinarul cu Pipă Remember Nu aş fi visat fără nu aş fi scris cartea asta nu aş fi făcut plângere cu sinceritatea pe care o au numai curvele şi poeţii din Hyde Park şi din comuna Pantelimon care orice s-ar spune este un nume de om când pretind să li se coasă direct de inimă epoleţii când declamă când urlă când depăşesc orice noimă de-acolo de sus luându-l pe Dumnezeu de piept trăgând cerul de ugere mulgându-l de fenomenul Tungusk nu m-aş fi culcat cu 1000 de îngere nu aş fí căutat transparenţa nici nu aş fi a o e i nu aş fi nimeni nu fără ea fără oboseala astrală pufoasă a gardienilor înveliţi în mătasă din nordica frângere din zig-zag şi din unghiuri din gara eternă cu apele tulburi unde zilnic fac razii fac tumbe şi lezne îşi împreună tristeţea navetişti cu cercei şi rubinuri la glezne gară a gardienilor cu ochi de pisică la cască luminând şina veche cu iarba albastră pentru o clipă. De ce nu, te întrebi, de ce nu zice şi Alexandru mestecând seminţe de laur şi oleandr

    Citește mai departe

  • ... 103

    DODO - La Marinarul cu Pipă Splendoare ovală Ce izvor bogat de înşelăciune ce leagăn de implicită ardoare în cheagul rigolelor din măcelăriile nopţii deodată vom pleca peste dealuri în iulie cel alb înfrunzit şi în septembrie vom chema minotaurul cu pieptul umed şi deznădăjduit lunecând peste deasă urzeala ideilor poate că astfel toţi vom ieşi cu bine din cotidianul imund şi desigur că toate vom alege cealaltă splendoare ovală şi poate ca şi cum nu am fi visat niciodată ne vom iubi chiar aici lângă această imposibilă secerare a aerului lângă bucla descrisă de moartea aflată în plină reformă devenită brusc prietenoasă şi necesară convenabilă plină de vanităţi mărunte dar şi cu o poftă de viaţă enormă enormă dar ce spun eu ceea ce se mai cere a fi relevat până mâine este că există întotdeauna o licărire de speranţă un zâmbet atât de bun că îţi vine să-l ungi pe felia de pâine

    Citește mai departe

  • ... 131

    DODO - La Marinarul cu Pipă Pasărea DODO Eu sunt pasărea DODO albă până la saturaţie, uriaşă albă şi singură de la prima la ultima staţie, sunt pasărea mai grea decât poezia decât aerul acesta de toamnă cu motoare de fum de ţigare şi care nu va zbura nicicând ca o doamnă nu-şi va depune cenuşa erotică în cuiburi polare în căuşul lui Dumnezeu pe celofanul subţire întins peste mare nu va ciuguli milă şi nici îndurare din unghiile de mărgean ale balaurului din Madagascar eu sunt pasărea DODO daţi-vă laoparte faceţi loc faceţi pauză faceţi exerciţii de moarte de clasicism de karate faceţi o cruce cu pixul între picioarele îngerului din carte spune Clementina duminică pe când coboară din tramvaiul douămiitreisuteoptzecişinouă cu sacoşele pline de un avânt tineresc şi atentă la ouă, pocnind de sănătate în stânga în dreapta neglijentă în ceea ce priveşte estetica faptelor mici/insignifiante/ spontane cu pleoapele mov şi sânii ca doi vulcani selenari cu miros de banane şi sugerează aşa u

    Citește mai departe

  • ... 156

    Povestea asta începe cu zborul fãrã noimã al albatroşilor. Senzaţia de mişcare este extraordinar de puternicã, valurile se izbesc de ţãrm, se aude grohãitul remorcherelor. Încremenit în galbenul hârtiei fotografice, chipul nu are contur, pare (dintr-o greşealã de focalizare sau din cauza degradãrii substratului fotografiei) absorbit în planul secund al cadrului, în timp ce în prim-plan se detaşeazã cu violenţã mâna în care bãtrânul ţine o inimã de turtã dulce, cu inscripţia URTÃ DULCE, deoarece litera T a fost deja mâncatã. Ochii bãtrânului, clari, rupţi de restul imaginii, orbi, par a exprima o recunoştinţã fãrã margini. Iar alãturi, pe aceeaşi paginã a albumului, acelaşi, cu sãlbãticia unei alte însingurãri, mai pregnante, îşi iţeşte de sub caschetã capul rotund ca un mãr a cãrui dulceaţã zâmbitoare o rod viermii ochilor mici şi negri, de data asta insuportabil de vii. Între cele douã portrete, omul cãlãreşte o mârţoagã strãvezie şi apaticã şi rosteşte grav, marţial, în clipa când an

    Citește mai departe

  • ... 117

    Hector și târfa Yesterday Îşi aminteşte patru nume: John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Star. Yesterday. Şi clipocitul apei de la baie. Apoi, numai Yesterday. Şi cum se înfãşoarã în halatul umed şi se aşeazã pe marginea cãzii. Îşi aminteşte cãldura insuportabilã din dormitorul lor, deşi este abia ora şapte şi patruzeci de minute, dimineaţa. Aburii aromaţi ai cafelei. Doctorul desface, cu mâini tremurãtoare, un pachet de ţigãri. Ţigãrile se împrãştie pe mãsuţã, câteva se rostogolesc pe duşumea, CÂTEVA NU SE MAI ROSTOGOLESC DELOC. Pocnetele, neobişnuite la ora asta, ale tobei de eşapament. Ochii mari, întunecând încercãnaţi oglinda, ai ei, ai Alexandrei, buzele ei subţiri, halatul descheiat neglijent. Doctorul deschide portiera şi strigã, vocea lui se sparge în cioburi strãvezii: - Sã nu iasã, este un ger cumplit! Alexandra nu îi rãspunde. Clatinã din cap, aşezatã pe marginea cãzii. Scuturã ţigarea pe mozaic, între picioarele uşor desfãcute. - Sã mã chemi, dacã îş

    Citește mai departe

  • ... 149

    Hector și târfa Samovarul Valul a izbit, cu mirosul, cu forţa lui jilavã indescriptibilã, zidul bãtrânei catedrale. Acolo unde a ajuns, mai sus decât statura oricãrui luptãtor dar mai jos decât chipurile adormite în vitralii, a tras o linie mohorâtã, gãlbuie, de pucioasã. A fost un val adevãrat, un puhoi urlând nestãvilit, o apã învolburatã clocotind de minuscule fiinţe fãrã nume; un flux compact a cãrui greutate s-a întipãrit pe pietre într-o secundã şi ale cãrui resturi lipicioase, informe, au rãmas mãrturie diluviului dupã ce, stânjenitã de vigoarea masivei construcţii, furia lui fluidã s-a aşezat, bãltind, pe întreaga întindere. Linişte nedumeritã şi, deodatã, mişcare mãruntã şi zumzet surd, de furnicar, de parcã dintotdeauna ritualurile acestea bizare sau poate chiar absurde care însoţesc ambigua existenţã a mulţimilor ar fi, ele însele, starea esenţialã a aflãrii în luptã: un paradox construit pe echilibrul social al disperãrii, mai puternic decât posibila, probabila dar mere

    Citește mai departe

  • ... 119

    Hector și târfa Natură moartă cu piersică Fratele meu îşi exprimase, încã de acum douã-trei sãptãmâni, dorinţa de a-mi face portretul. Fireşte, atenţia pe care mi-o acorda m-a flatat. L-am refuzat, totuşi, poate şi pentru cã propunerea lui mã luase pe nepregãtite. Îmi amintesc cã, în ziua aceea, turna cu gãleata şi mi-am imaginat cã, neputând sã lucreze în grãdina botanicã, vrea sã nu piardã timpul stând în casã degeaba; putea sã-şi facã mâna cu câteva schiţe, folosindu-mã ca model. - Lumina nu-i bunã, i-am spus, sub impresia plictiselii pe care el însuşi o afişa. (Trebuie sã ştiţi cã am o figurã absolut comunã, lipsitã complet de expresivitate.) Poate cã fratele meu încerca, doar, sã fie politicos, poate cã nu cãuta decât sã îmi acorde puţinã atenţie. Dar eu asta şi vreau, sã nu mã bage nimeni în seamã! De aceea, am continuat, conturând în aer, cu degetul, ovalul unei feţe: - E prea mult cenuşiu aici. Nu cred cã o sã iasã ceva, frãţioare, fãrã un pic de fard, fãrã pastã. - N

    Citește mai departe

  • ... 123

    Hector și târfa Curățenia de primăvară Obiectele vechi, nefolositoare, care nu mai încãpeau în magazii, în dulapuri sau pe poliţe, erau duse pe maidan (un mare platou acoperit de o iarbã rarã, ezitantã, îndoielnicã, adeseori prefãcutã în scrum încã înainte ca imperceptibila creştere a zilelor sã devinã fierbinte). La curãţenia de primãvarã se adunau o mulţime de lucruri interesante - acel gen de lucruri cãrora li se poate gãsi oricând o utilitate, dar care, de fapt, nu au nici una - iar mama se grãbea sã le adãposteascã prin colţuri cât mai ferite, astfel încât sã îmi poatã rãspunde, dacã aş fi pretins, dacã aş fi îndrãznit sã cer partea mea din rãmãşiţele acelei tulburi istorii pe care o reprezintã scurgerea incertã a fiecãrui an: - Nici de data asta nu ne prisoseşte nimic! Urmãream cu inima strânsã cum dispar, şterse de praf, împachetate cu grijã, relicvele familiei Benedict. Erau vase de ceramicã, figurine din lut şi din lemn, totemuri şi blazoane, bijuterii ieftine care cocl

    Citește mai departe

  • ... 115

    Hector și târfa În curând vom fi din nou împreună Bine, foarte bine, ai sã zici, suntem cu toţii sãtui de istoria asta, despre cum a ajuns în holul hotelului EFIGIA ROMANÃ pianul mecanic, pãcatul maiorului nu-i chiar atât de grav. Nu te obligã nimeni sã pleci urechea la balivernele lui, aşa cum nu te obligã nimeni sã bei berea ieftinã pe care ţi-o aduce, târşâindu-şi picioarele, chiar directorul Filipovici (berea ieftinã şi niciodatã suficient de rece, care-şi revarsã spuma pe cartonaşele rotunde, absorbante, purtând imprimatã o reclamã hazlie: Caius Caesar pe o monedã de aur, privind cu demnitate harta imperiului pe deasupra unei halbe gigantice). În fond, am venit aici ca sã ascultãm cele treisprezece melodii ale pianului mecanic. Este ceva miraculos, un farmec inefabil, înlãnţuie sunetele vechilor romanţe, o cãldurã discretã le învãluie, amintiri neclare fac sã ţi se ridice un nod în gât, o nostalgie secretã îţi abureşte privirile, în timp ce muzica îţi picurã, insinuantã şi e

    Citește mai departe

  • ... 123

    Hector și târfa Recviem - Hei, mã auzi?, clipeşte dacã mã auzi, striga doctorul şi zdrãngãnea cu un bisturiu sau cu o foarfecã în mãsuţa de sticlã, respirã dacã mã auzi, dar eu nu auzeam, simţeam doar o rãcealã, o umbrã aşezatã deasupra mea, o umbrã statornicã, poate veşnicã, mi-am spus, sau, mai degrabã, o patã albã, îngheţatã, reflectatã intermitent de nenumãratele recipiente din oţel inoxidabil, focalizatã, imaginea, pe trupul meu gol, întins pe masa de operaţie, şi nu puteam clipi şi nu puteam respira şi mã scufundam în mirare şi spaimã. Cãci nu el vorbea, nu gura lui femeiascã, moale, striga la mine, cuvintele veneau din chiar acea mãsuţã de sticlã, odatã cu zdrãngãnitul insuportabil, dureros, al instrumentului lovind ritmic suprafaţa netedã, curatã şi transparentã, şi din chiar senzaţia de rece instalatã în trupul meu întins - anulând prin omniprezenţa ei agresivã bãnuiala cartezianã cã atâta vreme cât cuget încã aş mai fi, pulverizându-mã în masa vibrantã a nenumãratelor

    Citește mai departe

  • ... 166

    Hector și târfa Pictură naivă Haita se adãposteşte pe o micã platformã îngheţatã, netedã, înconjuratã de pãpurişul gãlbui. Ici-colo, încolãcite în vegetaţia culcatã la pãmânt, cele şase animale adormite par, în dimineaţa ce abia se iveşte, ghemuri de ceaţã densã, palpabilã, ghemotoace reci şi fluide care palpitã imperceptibil, gata oricând sã se disperseze în aerul amorţit. Spre deosebire de ele, izolat într-o margine a ascunzişului, concret şi înspãimântãtor, şeful haitei, marele lup din Oklem, se zbate între somn şi veghe, urmãrit de imagini din ţinutul pãmânturilor natale Aşteaptã ca fiinţa minusculã, fragilã, pentru care odinioarã nu avea decât indiferenţa iar nu cruzimea stãpânitorului, sã strãbatã scoarţa subţire de lut. Pune laba deasupra galeriei şi simte mişcarea înceatã a vânatului. O cârtiţã. În acelaşi timp, îşi simte şi sângele pulsând în artere - alte galerii, la fel de necunoscute, la fel de secrete; o altã cârtiţã care într-o bunã zi, inevitabil, va strãpunge înv

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile