Otilia

Articole postate de Otilia

  • N-a mai ramas nimic... 233

    Odată, nu demult, ȋn alte vremuri parcă, obișnuiam să zâmbesc, să râd ȋn hohote uneori la orice lucru simplu, să ȋmi las faţa mângâiată de adierile de vânt și să tresar  la chicotitul vesel de copil… Acum a rămas doar grimasa absurdă a unui chip de lut, fără trăsături anume ci doar cu durerea ȋntipărită ȋn fiecare rid, ȋncununată de lipsa licăririi din ochii mei de altă dată și poate o urmă mucegăită  a unui zâmbet din colţul gurii, ca o amintire hâdă a unui rânjet păgân. Crezi c-o sa mai pot râde vreodată? Te-nșeli amarnic… la fel cum n-ai crezut vreodată că voi picta chipul tău zambind doar din roșeaţa venelor muiate ȋn lacrimi amare! Ȋl voi picta ȋn pământul umed ce-mi va serv

    Citește mai departe

  • Alb şi negru... 245

    Trag cu nesaţ din ţigară iar fumul ei mă învăluie treptat, ca într-o ceaţă ce mă poartă de fiecare dată pe alte tărâmuri, tărâmurile gândurilor mele. În fiecare seară zbor... cum stau cocoţată pe pervazul geamului, urmărind fumul cum se ridică uneori către văzduhul negru, alteori învăluind parcă luna... chiar acolo, de la acea fereastră reuşesc să îmi iau zborul în fiecare seară. În timp ce fumul de la ţigară face curte lunii dincolo de miez de noapte atunci încep să prind aripi... uneori sunt albe, cu pene lungi, mătăsoase... alteori negre şi fără pic de strălucire! Atunci când sunt albe, cresc vânjoase de pe umerii mei, învăluindu-mi mâinile cu ţesătură aurie strălucitoare, iar atunci când sunt gata, doar ridic mâinile şi le

    Citește mai departe

  • Scrisoare ȋn neant II... 239

    Sursa imaginii: http://www.serpentbox.com/blog/images/message-in-a-bottle.jpg Coli albe de hârtie, mii de coli albe de hârtie scrijelite cu peniţa aurită a stiloului meu, fiecare din ele o altă scrisoare, de fiecare dată cu aceeași destinaţie… un suflet care să ȋnţeleagă.  Am scrijelit gânduri, frustrări, bucurii, nimicuri, feţe triste, feţe vesele, am făcut să se umfle baloane din clăbucii gândurilor mele, am creionat personaje ce mi-au trăit, mi-au pus ȋn scenă toate tristeţile, toate durerile, toate visele, iar… din toate astea, am umplut mii de coli albe ce

    Citește mai departe

  • Prima scrisoare ȋn neant…... 226

    Poate că sunt urâtă, atât de urâtă ȋn interior ȋncât și gândurile mele pot speria atât de mult, atât de mult ȋncât să trebuiască să ștergi tot astfel, poate, orice urmă de urâţenie și mizerie , orice hidoșenie să poată dispărea din viaţa ta. Poate că nici măcar cuvintele nu mai ȋmi sunt aliate, până și ele, nu fac decât să scoată la iveală toată hidoșenia sufletului meu. Orice cuvânt așezat ȋn pagină este o altă săgeată ȋn inima mea, dar acelea care se duc acum ȋn neant sunt otravă, otravă pură ce ȋmi ȋntunecă privirea uneori.  Mereu te-am visat ca pe un neant… dar nu ai cum să fii, căci cuvintele mele alunecă mereu spre tine și gândul nu mi se poate opri ȋn loc, ci zboară neȋncetat ȋntr-acolo.  Ȋncerc să ȋmi ascund partea ȋntunecată, toate negurile sufletului meu, ȋnsă tu ai fost acolo, ai văzut fiecare colţ, dar va rămâne așa, doar ceea ce este și nimeni și nimic nu va mai reuși vreodată să ȋl lumin

    Citește mai departe

  • Ultimele cuvinte… și pulberea ce-a mai rămas din stele 241

    Greșeala este una singură… dincolo de aburii de alcool care ȋmi răvășesc gândurile uneori și de umbrele negre ce mi se perindă prin faţa ochilor… este cea a viselor candide arse pe rug de amintirea ta și de dorinţa-ti arzătoare de a mă sili să mă rog pentru o clipă de iubire, pentru o singură clipă de sclipire ȋn ochii tăi albaștri, pentru găsirea sensului din viaţa mea, pierdut de mult ȋn deșertul gândurilor tale. Dincolo de asta și de setea mea aprigă și usturătoare ești doar o umbră rătăcită ȋntr-o mulţime atât de vastă și atât de avidă de a găsi perfecţiunea. Iubitule… perfecţiunea nu există, iar dacă este ascunsă pe undeva, este dincolo de stâncile sufletului meu pe care acum nu mai ai nici o șansă să-l străpungi… este dincolo de visele pline de dorinţa de a te cuprinde ȋn ȋntregime… dincolo de neantul pe care tu l-ai făurit ȋntre noi! Perfecţiunea a fost, odată… nu demult ȋn mine, ȋn trupul meu cuprins de spasmele trăirilo

    Citește mai departe

  • Mǎturǎtor de praf de stele... 257

    Am cǎlǎtorit fǎrǎ direcție prin paradisuri efemere pȃn’ am ajuns prin valuri ȋnspumate si-am mǎturat din ceruri praf de stele si te-am lasat sǎ mǎ ȋnvǎlui ȋn mii de șoapte… și ai crezut cǎ poate nu-i decȃt mai mult de-un vis și m-ai vǎzut mai mult ca pe-o nǎlucǎ iar cȃnd din mine deschis-am porțile spre paradis doar te-ai ȋnchis ȋn tine ș

    Citește mai departe

  • Scȃnteieri... 253

    Cerurile cad peste mine…   toatǎ negura mǎ ȋmpresoarǎ și nu mai zǎreșc nici o urma de scȃnteie, clipeșc ușor, cu fȃlfȃiri line de gene negre, ȋncǎrcate de gȃnduri eterne și perene ce le ȋngreuneazǎ atȃt de tare ȋncȃt fȃlfȃirea ușoarǎ devine greoaie, atȃt de greoaie iar ochii se ȋnchid și neantul gȃndurilor se adȃncește. Cu ochii ȋnchiși și pleoapele greoaie vǎd scȃnteieri de luminǎ plǎpȃndǎ, de stele minione ce danseazǎ prin neant ȋncercȃnd sǎ ȋl lumineze, sǎ-i dea viațǎ… stele, mii de stele, colorate și vii, cu scǎnteieri de rǎsǎrit, ca stelele ce luminau odata, nu demult cerul gȃndurilor mele. Acum doar neant,

    Citește mai departe

  • O clipǎ perfectǎ... 233

    Clipǎ de perfecțiune nu poate fi decȃt sclipirea ochilor cȃnd rȃzi cu tot sufletul, țiuitul timpanelor pe notele melodiilor de suflet ce-ți rǎsunǎ și acum ȋn minte, tremuratul buzelor ȋn murmurul mǎrunt al versurilor ce ne definesc, roșeața obrajilor cȃnd te amețește sclipirea cuvintelor mele,vibrația corpului tǎu la simpla amintirea a trupului meu sculptat din ceara, șoaptele fierbinți din urechile mele ȋnsetate de vorbele-ți dulci, cǎldura brațelor tale atȃt de fierbinți ce-mi topesc trupul de cearǎ și clinchetul chicotitului meu cristalin ce se așeazǎ perfect pe buzele tale tranformȃndu-le ȋn sclipirea absoluta a zȃmbetului tǎu perfect… Mi-e dor! Doar imi e dor de o clipǎ, o clipǎ ce le adunǎ pe toate și mǎ face sǎ zbor pe aripi de vȃnt , zȃmbind la so

    Citește mai departe

  • Rǎtaciri și stele... 252

    Rǎtǎcesc ȋn universuri paralele, spȃnzuratǎ ȋn vidulgȃndurilor din ce ȋn ce mai ȋncȃlcite. ȋncerc sǎ mǎ caut printre rȃnduri,ȋncerc sa mǎ regǎsesc ȋn cuvinte… ȋncerc sǎ mǎ regǎsesc ȋn iubire, ȋnsǎ ea nu se mai regǎsește ȋn mine… ȋncerc sǎ mǎregǎsesc ȋntre litere, ȋntre litere ȋnșirate farǎ sens pentru unii, dar cuatǎta ȋnsemnǎtate pentru tine, cǎci tu poți uneori sǎ ȋnelegi neȋnțelesul celorspuse de mine… ȋncerc sǎ mǎ regǎsesc ȋn abis, ȋn genunea distanței dintre noi,ȋnsǎ nu ma pot regǎsi decȃt ȋn neantul ochilor tǎi!Mǎ regǎsesc uneori ȋn versuri, ȋn versuri negre, ȋn versurifǎrǎ rimǎ, ȋn versuri albe și fǎrǎ de cuvinte… mǎ regǎsesc ȋn nemǎrginireaȋnvolburatǎ a mǎrii, mǎ regǎsesc pierzȃndu-mi rasuflarea ȋn valurile eiȋnspumate… mǎ regǎsesc ȋn pustietate, ȋn liniștea asurzitoare a freamǎtului cuiz de dimineațǎ umedǎ și plina de picǎturi de rouǎ atȃt de pure… pure ca trupultǎu de cearǎ pe care l-am dezmierdat nu de mult, pure ca simțirea u

    Citește mai departe

  • Zece... 224

    În mintea înceţoşată a fiecăruia dintre noi apare uneori de zece ori pe zi aceeaşi figură divină şi acelaşi zâmbet încleştat în fălcile ei aceleaşi… zece clipe de absurditate zilnică în care nu faci decât să te-ntrebi de ce zece gânduri negre, afundate în abis se transformă în zece clipe de strălucire magică, de scânteiere rubinie, de gol în stomac, acelaşi gol de altă dată, umplut de zeci de fluturi cu fâlfâiri uşoare ce-ţi gâdilă fiecare simţ în parte. Zece şoapte în urechea ta: o şoaptă indescifrabilă ce vibrează încă în timpanul tău, o şoaptă apăsată ce îţi sfredeleşte încă urechea, o şoaptă uşoară ce încă fâlfâie în adâncul sufletului, o şoaptă ce a devenit strigăt de dis

    Citește mai departe

  • Figurina absurda... 236

    M-ai făurit ca pe o figurină absurda în mâinile tale de ceară, cu sufletul negru înnecat în abis şi-n loc de zâmbet ca de fecioară, m-ai expus într-o formă banală! M-ai ferecat în cuvinte cu dinţi de cleştar ce rânjesc în strălucirea de sori din chipul tău clar şi lacrima-mi sapă obrazul fierbinte, nu mă lăsa făr’ de cuvinte! Şi timpul trece absurd peste noi, cândva, cineva ne făurise în doi şi pâlpâie dorinţa în trupu-mi absurd, dar totul a rămas ferecat în trecut! Fortăreaţa de fum din sufletul meu, ridică la cer scânteieri de rubin, rămân făurită-n figură de lut tot mereu doar cu sclipiri diafane ce se ref

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile