Autor: George Bacovia Pastel Buciumă toamna Agonic - din fund - Trec păsărele Și tainic s-ascund. Țârâie ploaia... Nu-i nimeni pe drum; Pe-afară de stai Te-năbuși de fum. Departe, pe câmp, Cad corbii, domol; Și răgete lungi
Citește mai departeGeorge BacoviaNervi de toamnă E toamnă, e foşnet, e somn... Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Şi-i frig, şi burează. Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, Pe drumuri fac gesturi ciudate - Iar frunze, de veşnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Citește mai departeMotto:CălinGazel Toamna frunzele colindă,Sun-un grier sub o grindă,Vântul jalnic bate-n geamuriCu o mână tremurândă,Iară tu la gura sobeiStai ca somnul să te prindă.Ce tresari din vis deodată?Tu auzi păşind în tindă -E iubitul care vineDe mijloc să te cuprindăŞi în faţa ta frumoasăO să ţie o oglindă,Să te vezi pe tine însăţi
Citește mai departela noi în oraş a venit circul. clovni,dansatoare, îmblânzitori, jongleri, magicieni totul era permis pentru o suma de doi lei. înfiorător de puţin. nu şi când îţi e foame şi spectacolele aveau succes de public şi de casă. se putea mânca. dar marea atracţie a circului era vitrina magicianului. intrai acolo şi publicul vedea tot mai aleas ceea ce nu ai fi arătat nimănui, nici măcar celui mai bun prieten cu atât mai puţin părinţilor morţi de spaimă să nu îi faci de ruşine bineînţeles ca am intrat. ca un exhibiţionist. ca un fur de aplauze. dornic de vizibilitate şi cuvintele mele se revărsau, fără noim
Citește mai departeEra o vreme când copilăria se mânca cu lingura de lemn din străchini smălţuite şi laptele prins avea gust de rai tremurând de nerăbdare iar candela spunea Tatăl nostru împreună cu mătăniile noastre fânul din pod te învelea în mireasmă de trecute veri ţesând firele de aur ale prezentului şi felinarul te-îngâna dând pagină după pagină din carţile ce răsăreau la asfinţit cuminţi ca nişte sfinţi, îngeri păzitori ai poeziei şi-ai depărtărilor pârâul îşi întindea braţele firave rugându-ne să-l ajutăm să se ridice şi punând piatră peste piatră ridicam zăgazuri astupînd trecerile cu lutul crud,
Citește mai departeUrgia vine. nu întreabă, nu cere voie, nu bate la ușă. dă buzna bate, rupe, sfărâmă și lumea se întreabă, dar nimeni nu mai are timp să caute răspunsuri dragostea e un cuvânt prea mare pentru omenire iar când vine un om purtându-și iubirea ca pe-o crucea mare și grea până și muntele Căpățânii spune că nu poate s-o ducă-n spate Doamne, dacă poți, îndepărtează cupa amărăciunii de buzele mele și chiar dac
Citește mai departeperetele meu suferă. tot mijlocul e plin de icoane iar marginile-s goale și se uită cu reproș cerându-și dreptul la acoperire partea de jos, acolo unde tot omul se chircește doborât e acoperit că e mai comod să nu vezi suferința, dai ignor și uitarea se așterne peste tot pe partea stângă am adus verdele clocotitor al clorofilei, să fie și viața de aici prezentă iar pe partea dreaptă rămâne să zidesc ispita... voi face loc luciului de oglindă ca să răsfrâng micimea și urâțenia ce mă însoțesc oriunde iar parte
Citește mai departesa nu ma-intrebi daca sunt ale ei sau ale lui sa nu ma-intrebi daca am plans sau nu si daca poti, mai bine sa nu cauti adevarul am ras atat de mult incat am dat in plans si amintirile-mi stergeam muiate-n lacrimi dar ce conteaza... luna e prea plina ca sa vada adevarul moare. ciudat. nimeni nu pare ca sa vada ca lumea-i mai saraca si mai goala aveam si noi un adevar. l-am ignorat si a murit
Citește mai departecuvintele se strâng la sfat să hotărască ce și cum să-înfățișeze iar vestea caută să mă ajungă... nu se publică. nu ai audiență. nu ești vandabil. am răsuflat ușurat. îmi era teamă că e Moartea-n telefon, cu toate că ne-înțelesesem să mai aștepte filele se usucă și cad... cuvintele plâng în streșini e toamnă... nu, nu a patriarhului e o toamnă banală și tristă ca multe altele copertele caietului, semnul de carte, creionul bont mașina de scris, noaptea, lin
Citește mai departecât o să fim noi la biserică să dai de mâncare la vite, la orătănii și la porci să nu sufere în sfânta zi de duminică că ele n-au nici o vină, și-apoi cum or să arate la tăiere? poate vor veni oameni să te ispitească cu vorbe meșteșugite să nu-i asculți, să-ți înfunzi urechile cu lână și să-ți vezi de ale tale că noi ne vom gândi la tine ca să treci cu bine peste încercări și mai ales să nu te pierzi printre paginile cărților sau revistelor
Citește mai departe