Uneori se aliniază planetele mai frumos decât în constelația mea interioară. Întâi mi-a venit pe lume nepoțica, într-o seară de luni din februarie. Treisprezece. Pentru noi e un număr norocos, locuim în apartamentul 13. E cu plus. Și e o sincronicitate. Mi-ar fi fost mai ușor să nasc eu. Îndemnurile cu „hai că unele nășteau […]
Citește mai departeÎngenunchez cu trupul nudÎn fața stropului de viațăȘi fața udă mi-o ascundÎn poala care-mi dă speranță. Pu...
Citește mai departem-au chemat ăia-n Vrancea să le scriu poezia – le-am zis că nu pot să merg nu-s de acolo și ca să se convingă (că așa e) m-am băgat sub chiuvetă și-am început să mă prefac în țeavă cu apă rece țeavă cu apă caldă și-n plastic de scurgere până când inundația (produsă) i-a alungat […]
Citește mai departeE simplu, prea simplu: Când s-a scris cântecul nostru, cei ce l-au scris n-au ştiut să-l cânte şi a rămas în aer până la primul vânt de poluare prozaic-păcătoasă... Când s-a scris cântecul nostru, cei care l-au scris n-au ştiut că va veni clipa când ceasuri bolnave vor bate-ntr-o poartă încuiată de blesteme şi păcate... E simplu, prea simplu: Când s-a scris cântecul nostru, nu s-au gândit că oamenii îl vor mai asculta îl vor mai cânta şi-l vor mai şi crede...
Citește mai departeTe cântam, şi doar florile îţi puteau asculta cântecul vechi şi uitat de lumea pedepsită la tăcere... Te şopteam, doar că aerul de fum şi parfum nu te mai putea ghida în oraşul cu străzi pedepsite la somn şi uitare... şi Te-am strigat şi au venit şi m-au luat şi m-au amendat până la noile dispoziţii ale gândului pedepsit la nelinişti şi zbateri!...
Citește mai departeMai aşteptăm o clipă, o viaţă sau cât se va scrie şi se va prescrie până la data noii consultaţii şi investigaţii Mai aşteptăm o oră, o secundă sau cât se va zice până se va dezice gândul de suflet pe-al vieţii umblet Mai aşteptăm atât cât se pare că trebuie în lumea mare să stăm cu ochii-n soar în aceeaşi sală de aşteptare
Citește mai departeDacă mâine nu-i decât un ieri în oglinda altuia, mai stai o clipă cam cât o lună din anul în care timpul s-a oprit pentru noi şi pentru rămăşiţele unei iubiri care nu ştie întârzierile sufletelor fugite cu sorcova în voiaj de rătăcire şi pierzanie
Citește mai departe(după o idee de Isabela Cotelin) Cu lux de amănunte şi inima luxată pe viaţă declar suflet pierdut în ceţuri de singurătăţi şi tăceri de oraş părăsit... Cu lux de amănunte declar o inimă ce-şi pierdu luxul de a mai iubi la fel ca-n gândul dispărut în goana trenului spre alte iubiri Şi atunci ia să ne cerem şi noi dreptul la luxul elementar de a mai iubi
Citește mai departePăşeai alene... şi ritmul paşilor tăi răsuna în tăcerea oraşului ca un cântec răsărit în undele luminii ce proiecta armonii din senin... Păşea...
Citește mai departeSunt încă aici la răscrucea dintre orele ce aşteaptă gongul spectacolului venrii tale Sunt încă aiciîntre două trenuri neanunţate n-am acte, bilete, iar alte întrebări nici n-au rost Sunt încă aici într-un colţ de lume sub o lună care nu ştie ceasurile dereglate ale lumii şi totuşi încă mai pot aştepta
Citește mai departe