de la visul ăla în care ne futeam cu ușa deschisă în apartamentul a lor mei, am senzația că nicicând nu a fost mai viu sentimentul din „iar ca sentiment un cristal” (cu sau fără virgulă, nu mai stau să caut, cine știe știe)și m-am lămurit cu finalul cărții ăsteia pe care mă bate gândul … Citește în continuare HABAR N-AM, DAR →
deși știam că nu-ți place așa ceva. mă și întrebam de ce te-ai îmbrăcat așa. erai la ai mei, în sufragerie, pe canapeaua din fața televizorului care mergea cu picioarele strânse sub fund. desculță. trinitas. am venit și te-am luat în brațe. – de ce? – nu mai întreba. mi-e dor cumplit de tine. – … Citește în continuare aveai o bluză galbenă, tricotată →
îmi plac femeile care se desfac de-a lungul călătoriei mele spre habar n-am unde iar aroma lor dă culoare frunzelor și ideilor mele despre dragoste făcându-mi sângele să prindă curaj în artere lesne îmi e să cobor cuprins de foarfeca neînduplecată a coapselor tale
CU TOATĂ BUNĂVOINȚA CITITORILOR poveștile mele (închipuite sau nu) sunt doar despre mine și tot ce înghite privirea-mi, auzu-mi sau pipăitul degetelor mele boante. nu am destulă imaginație să-mi închipui cum e să fii altul, cum nu pot să văd dintr-un lucru sau dintr-o ființă (alta decât prea nesemnificativa-mi persoană) mișcările aparente-ale astrelor sau pisicilor … Citește în continuare TOT DE-ACOLO →
în momentul în care știi că istoria dispare[1] (pentru că pe-o planetă radioactivă n-are rost) îți faci o cafea într-un bol de supă că să poți să vezi telejurnale la nesfârșit (măcar asta de acum îți zici) și nu-ți mai pasă de colesterol sau glicemie (oricum nu mai ai cine știe cât de-ncurcat lumea la … Citește în continuare despre însumi (tot de-acolo) →
CHIAR CĂ NU-MI MAI PASĂ de voi când bateți apa-n piuă cu drepturile omului ca să nu se vaccineze că-i intră bubuli-n creierul ăla de vată și marea lor libertate de-a vopsi moartea-n tricolorul cu care se-nfășoară la ‘venimente ecepționale, cum ar fi ciolanul cu fasole de întâi decembrie sau parada imbecilității pe care-o votăm … Citește în continuare despre însumi (tot de-acolo) →
când părerile sunt atât de naive încât să creadă, de parcă n-ar ști, că trebuie să afli de la sursă cum e gustul căcatului? trebuie să recunosc că am o logică scurtă și nemiloasă mai ales când cunosc proprietățile curiozității bolnave ale pițifelnicilor cărora nu le pasă pentru că, da, democrația le apără prostia curgătoare … Citește în continuare ce rost are să te zbați →
albastrul vesel al cerului mi-a invadat ochii deschiși puțin (mirați că era zi) tu borai petale de trandafir în aerul strâmt al garsonierei te uitai la televizorul cu tub trăgând la greu din țigară (nici cafea nu făcuseși) și-am priceput că era război la doi pași cu tot tupeul său paranoic desfăcut din hainele elegante … Citește în continuare se făcuse târziu și am deschis ochii →
E O DIMINEAȚĂ FRUMOASĂ și-am vorbit cu tine despre părți anatomice spirituale, sticle transparent de albastre și alte trecătoare desfăcându-ne-n fâșii. am fost să-mi iau țigări, am luat și ouă, dar am uitat de vodcă. m-am întâlnit cu un prieten cu care am schimbat voios niște banalități (că nu era să-l disecăm pe kavafis pe … Citește în continuare despre însumi (tot așa) →
DE FIECARE DATĂ când mă gândesc la final, îmi închipui o grămadă de lucruri, dar nu sunt în stare să văd întreruperea.(nu una filmată și urmată de citate din autori celebri care să scoată în evidență cât de dăștept am fost sau sclipitoarea mea prezență în lumea oamenilor continuată cu flash-back-uri din viața mea aventuroasă … Citește în continuare despre însumi (din volumul în lucru) →
ți-am pus gleznele (mai tăioase decît un toledo de la anticariatul din colț) pe umerii mei ascunși de tricoul cu îndemnul matern „fii” ca să-ți fac poze cum umedă te deschizi în dimineața asta încă dormind am impresia că indiferente cuiele sfârcurilor țin cămașa mea pe tine iar ea se oprește deasupra labiilor tale zâmbitoare […]
când toate sunt la locul lor[1] dijmuind lumina firavă din sufragerie, iar discuțiile arată ca o mare liniștită de pe vremea lui platon și geometria e singura mea grijă… (cu ea îmi acopăr drumurile care trebuie să fie perpendiculare, paralele doar cu ale altora pe care nu vreau să-i numesc în vreo iotă din textele […]
ÎMPĂRĂTEASA MIȘCASE UN DEGET, cel pe care ateriza un papagal micuț și galben, cu un inel de aur învârtit pe picior și soarele îndrăzni să răsară cu o reverență deasupra imperiului din miază ziua noastră împrăștiindu-ne. eram în parc, așteptându-te după noaptea aia de beție cruntă începută la athénée palace și terminată-n ciorapii negri, subțiri, […]
UNEORI, DEȘI AR FI TREBUIT să spun adeseori,[1] de când mă trezesc, toată ziua, stau de vorbă cu tine, teodora. pesemne e un defect de construcție, un soi de paranoia, dar tu știi mai bine pentru că ai tratate de psiho și mai nu știu cum pe care le citești, iar eu nu sunt nici […]
