Poezie

  • Pentru a deveni întreg... 186

    Mi-a fost dat să mușc din soare într-o noapte fără stele, Să rămân vieții datoare pentru versurile mele. Mi-a fost sortit să-mi iau zborul cu-aripile toate frânte, Să renasc precum ulciorul spart în drumul greu spre munte. Mi-a fost dat să-mi scriu trecutul în culori nepământești, Să m-aline numai scutul zorilor ce-mi dăruiești. Mi-a fost dat să scriu pe stele despre ochii tăi cei verzi, Pentru clipele acele când ai să mă descifrezi. Ți-a fost dat să-ntorci privirea și să rămâi năucit că nu a murit iubirea noastră, cât timp ai lipsit. Acum aduni în grădină florile din a ta carte, scăpând de singura vină de-a le

    Citește mai departe

  • Iubire eternă... 181

    Revine ca valul ce plânge pe mal Se scutură-n șoaptă din ceru-nstelat, Se-adună, se umple, dansând triumfal, Eterna iubire cu pas cadențat. Revine o lună, se pierde o clipă  Se-adapă, cu stele, lucind la refuz  Își pune izbânda, de ani, sub aripă  Deși cerul pare de-a dreptul confuz. Din sufletul nostru, din ochii tăi verzi, Din anii aceia pierduți fără rost  Rămâne iubirea, privește și crezi 

    Citește mai departe

  • Anul melcului... 188

                                 Am lipsit așa de mult de aici, dintre cuvintele mele calde, cele care mă mențin în viață, încât nu-mi mai găsesc locul printre virgule, sau mai bine zis printre puncte... și nu doar trei, patru, ci o sută, poate chiar două sute de puncte... cine mai știe?  Cine poate ști câte încap într-o zi, dar într-o noapte? Ei bine, știe cineva într-un an și... câte puncte încap...?!?                             Eu nu mai știu, nu mai știu nimic, nici de ce, nici pentru ce am poposit atât sperând...  Sperând că noaptea se va lumina, că griul va prinde culoare, că liniștea va înfia clipocitul râurilor și foșnetul frunzelor bătute de vânt. Am sperat că Dumnezeu va trimite un înger să lumineze o clipă bezna, să îndulcească fierea și să aline durerile pricinuite de un munte de promisiuni, care mai de care mai colorate și mai atrăgătoare, care mai de care mai frumos ambalate în hârtie creponată cu miros de iasomie sau poate de tranda

    Citește mai departe

  • Un singur subiect... 186

    Eu nu mai vreau să știu că ești departe,tu nici nu ești plecat de ani întregi, te simt aici, în versul meu și-n carte,mereu prezent, cândva ai să-nțelegică-n lumea asta nu noi stabilimilustrul mâine cât e de perfect,oricâte voci m-ar lovi, e sublimsă știi că ești un singur subiect.Eu nu te-am părăsit nicio secundă,deși am încercat să te ascund,dar amintirea ta viața-mi inundăsub cerul ăsta palid,  muribund...ți-am pus o stea la capăt de-ntunericsă mă citești când dorul te va ducepe-aleea unde-n dansul meu feericmi-am mistuit sufletul la răscruce.Mi-am pus o mască pentr-o dimineațăcrezând că voi putea s-o stăpânesc,că-n jocul lacrimilor de pe fațăvoi înnoda un drum nepământesc,voi pune lacăt gândurilor albe 

    Citește mai departe

  • Vine sfârșitul... 194

    La un strop de vișinată, și ciorba pe aragaz mă gândesc cum s-o fac lată să v-o tot fac în necaz, și v-anunț așa cu foc ca să vă iau piuitul, că nu mai aveți noroc, de mâine vine sfârșitul. Să nu cumva să v-opriți ca și caii la răscruce anunțul distribuiți să vedem unde ajunge...?!?! eu l-am scris în graba mare că n-am timp să mai gândesc, v-

    Citește mai departe

  • Un alt strop de proză... 194

                   Iubirea pe care mi-o descria el semăna cu... hârtia neagră, mototolită, boțită mai bine zis, pe care o îndesam în botine când nu le mai purtam, să nu se mototolească și ele peste vară... Acea hârtie, un bulgăre negru de nimic, folositor sau nu, peste care nu pot băga nici măcar laba piciorului, se descria ca fiind ceva fără de care nu voi putea supraviețui deoarece... devenisem masochistă și nu mai aveam timp să mă mai iubesc pentru că... iubeam și... trebuia să-mi fie de ajuns.             Iubirea lui semăna cu un kg de fructe pe care le cumperi dar nu le împarți cu nimeni. Le speli sau nu, le mesteci sau nu, fierbi sau nu… la un moment dat, devin fecale, nu gem. Nici măcar compot, deoarece compotul nu-i făcea bine nici în zilele când zăcea în pat, țintuit de o criză de bilă... tratată cu două, trei pastile de colebil, patru, cinci aspirine și un paracetamol, sau un furazolidon,

    Citește mai departe

  • Un strop de proză... 184

    "Devin nimic într-un nimic pe care numai nimicu-l poate nimici"... mi-am spus la doar o săptămână după ce l-am iertat pe ucigașul visurilor mele… și ce curat visam, nici nu vă imaginați, atât de curat încât soarele-mi zâmbea zilnic împletindu-mi drum prin ploi. Stelele-mi mângâiau sufletu' limpezindu-mi amărăciunea în care mă rătăcisem cu ceva vreme în urmă. Bineînțeles că nu mă așteptam ca nimicu' să înțeleagă ce am vrut să spun despre el… Într-o zi chiar mi-a înjurat, cum s-a priceput mai bine, singurul suflet pe care-l mai am, îl port și îl voi purta toată viața în piept, cel care niciodată nu mi-a promis că nu mă va otrăvi, ca după scurt timp să o facă, pentru că niciodată nu a avut otravă ascunsă sub parde

    Citește mai departe

  • Regăsire... 191

    Mă pierdusem într-o bucată de piatră...da, da, da!... de ce te miri atât?!?de parcă nu ai mai fi întâlnit fire de nisip izvorând din șoapte de Lunăsau urlet de stâncă sub lespezi de nori...Mă lungisem pe-o noapte încinsă,pe stelele aprinse din mila Soareluicare stătea să cadă de dor de pe cerși-am ațipit într-un târziu spălându-mi noaptea cu tine...Mi-am pătruns amintirile cu glasul tăuși sufletul mi l-am zdruncinat ca pe o stavilă îmbuibată cu lacrimidin care ne hrăneam amândoide câte ori ne priveam în rărunchi. Și nici măcar nu am visat vreodată că norii noștri ne pot eticheta cu numele celor doi aștri...și ne vor plimba razele dintr-o parte în cealaltă a nopților.Nici măcar timpul nu s-a ocupa

    Citește mai departe

  • ‘Twas but a match – sonnet... 325

    ‘Twas but a match that stood between our senses, A match that shivered, waiting to be lit And at its turn to torch the stubborn fences Preventing our two lifelines to befit. “Let there be fire!”, begged silently each heartbeat, “Let there be flames!”, was written in our eyes, But spoken words were like the … Continue reading →

    Citește mai departe

  • 65. Acela...... 264

    In linistea profunda a marilor ideiPurtat-am steagul biruintei cu capete de lei.Pentru ca ea, Taria, mi-a sugerat Intregul,Cand insasi suferinta atins'a apogeul.Si, iata! Dupa atata timp din nou mi s-a ivit,Purtandu-ma in credinta  Acelui Rastignit,Cuvantul, ca si cale a drumului cu rost,A Aceluia ce Este, va fi, dar a si fost...La margini de prapastii, pe muchii de cutit,Nicicand mai tare pamantul n-am iubit!Oare mai poti purta in tine asa iubire mare,De nu ti-ai fi rasfrant intregul trup in zare?Si ce atingeri sfinte, ce energii divineIti poate atat largi sufletul din tine?De n-ai fi fost Acela ce faci din mic mai mare...Ma-ntreb cum poti s-aduni in mine intreaga-Ti masurare?Cum poti sa faci. Tu, oameni din nimic,Si adesea, nimic din cei ce cred ca sunt?M-aplec in cugetare cu duhul in pamant...Ca ce sunt eu a intelege...un Adevar purtat prin Lege?

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile