Gabi

Articole postate de Gabi

  • J.L. Borges- Urzeala... 176

      Migrațiile pe care istoricul, călăuzit de întâmplătoarele resturi de ceramică și de obiecte de bronz, încearcă să le fixeze pe hartă și pe care nu le-au înțeles popoarele care le-au executat.Divinitățile zorilor care n-au lăsat nici un idol și nici un simbol.Brazda trasă de plugul lui Cain.Roua de pe iarba Raiului.Hexagramele pe care împăratul le-a descoperit pe carapacea uneia dintre țestoasele sacre.Apele care nu știu că sunt Gangele.Greutatea unui trandafir din Persepolis.Greutatea unui trandafir din Bengal.Chipurile pe care și le-a pus o mască expusă într-o vitrină.Numele spadei lui Hengist.Ultimul vis al lui Shakespeare.Pana care a trasat ciudatul rând: He met the Nightmare and her name he told.Prima oglindă, primul hexametru.Paginile pe care le-a citit un om neînsemnat și care i-au dezvăluit faptul că putea să fie Don Quijote.Un asfințit al cărui

    Citește mai departe

  • William Wordsworth - Rânduri scrise la câteva mile după biserica Tintern 178

        La revizitarea răstoacelor de pe Wye într-o călătorie, 13 iulie 1798   Cinci ani trecură; cinci veri, în lungimea A cinci lungi ierni! Şi iar aud Aceste ape, rostogolindu-se din izvoarele lor din munte Cu un dulce murmur mocănesc. – Încă odată Privesc aceste stânci abrupte şi semeţe, Ce într-o neîmblânzită retrasă scenă aduce Gânduri de mai profundă retragere; şi unesc Peisajul cu liniştea cerului. Ziua e sosită când din nou

    Citește mai departe

  • Iannis Ritsos – Lucruri mici... 175

        Fructele, florile, frunzele, au o poveste a lor. Trandafirii, de pildă, sunt o trupă de cavalerie roz, cu nobile, multe drapele desfășurate purtând mesajul unei victorii.   Trebuie doar să-ți lipești urechea de pământ sau de peretele subțire, cristalin, al luminii. Trebuie doar să colorezi cu sângele tău obrajii merelor și să fii în stare să dăruiești toate cheile tale păsărilor și oamenilor.   București, 22. XI. 1959

    Citește mai departe

  • Iannis Ritsos -O casă... 180

        Fereastra atârnata în perete- un cer pătrat. Pâinea pe masă- certitudine simplă-   o țigară uitată în scrumieră fumegând ca o fabrică în miniatură.   În odaia de alături, trebuie să fi fost câteva crizanteme, câteva cărți, pentru că se auzeau pașii cunoscuți, în ritm de iamb, ai unei grădinițe de copii. Curând, un zâmbet cumpătat și modest își așternu umbra albastră pe pâine și stărui apoi în aer, ca o pasăre nemișcată și nevăzută, cu puful înfiorat de fericire, încuvi

    Citește mai departe

  • Fernando Pessoa - Fecioara Maria... 178

          Mamă a celui ce nu are mamă, în poala ta Își pune capul durerea universală Și-adoarme, beată de sfârșitul propriei sale trude...     Iar mâna ta ține vechea, dar mereu pura Mică batistă maternă Cu care neîncetat ștergi lacrimile lumii. Trad. Dinu Flămând

    Citește mai departe

  • Menelaos Ludemis - Bună ziua... 182

        Bună ziua... Bună ziua trandafirule, ce pe undeva tu îmbălsămezi aerul cu parfumul tău Bună ziua apă, ce curgi cine știe pe unde Bună ziua pădure, ce undeva tu cânți Bună ziua...bună ziua Greieri, fluturi, păsări...bună ziua   Un adorator al dimineții vă trimite ochii lui Într-o insulă singuratecă-un fel de leagăn maritim-

    Citește mai departe

  • Antoine de Saint- Exupery- Citadela (fragment)... 180

      ”Am cunoscut un bătrân grădinar care-mi vorbea despre prietenul lui. Trăiseră amândoi ca frații timp îndelungat, înainte ca viața să-i despartă, bându-și împreună ceaiul de seară, aniversând aceleași sărbători, căutându-se unul pe celălalt pentru a-și cere sfaturi sau a-și face destăinuiri. Desigur, aveau puține să-și spună. Și mai degrabă îi vedeai plimbându-se după ce-și isprăveau munca, privind, fără să scoată un cuvânt, florile, grădinile, cerul și arborii. Dar dacă unul dintre ei clătina din cap pipăind vreo plantă, celălalt se apleca la rândul său și, recunoscând urma omizilor, clătina, de asemenea, din cap. Și florile frumos deschise le ofereau amândorora aceeași plăcere. Dar s-a întâmplat ca un negustor să-l anagajeze pe unul dintre ei, iar el s-a alăturat pentru câteva săptămâni caravanei acestuia. Jefuitorii de caravane, apoi întâmplările existenței, răz

    Citește mai departe

  • Adrian Popescu - Poemul trandafirului... 195

      Scoica de trandafir dormind în rouăVântul a lovit-o cu un bob de nisipȘi umedă o perlă așteaptă să se nascăBolnavă înăuntru.Trandafirul aude, trandafirul aude,Genunchii degetelor mele s-au rugatAtât de mult, așa de sfânt asearăLovind în discul său înflăcăratMâinile mele l-au trezit din somnȘi-a venit să-mi deschidăCel care locuiește înlăuntruȘi peste miezul său ascuns e domn,Trandafirul aude, trandafirul aude,Pavilionul său regescEu l-am întrezărit o clipă.Ce câini de vânătoare,Lungi panașeAproape semințeÎn curtea dinlăuntru lărmuiesc.Trandafirul aude, trandafirul aude,Pe trepte nesfârșite am urcatPe lespezi de petale,De la cămările cu miereÎnspre terasele cu vântPână când m-am visat și euUn bulb negru din miazăziÎnfășurat într-o tunică subțireDe miresme străveziiStins colorate.Deasupra un pieptar de zaleDesfoliate noaptea

    Citește mai departe

  • Adrian Popescu - Unde fuge mercurul... 201

      Unde se scurge mercurul, vă întreb, domnilor fizicieni,spre ce măruntaie ale pământului se grăbește dânsul,de ce e cuprins de atâta grabă, el, unicul ce areatâta greutate, vă rog, bunilor fizicieni, unde fuge mercurul;De ce uneori nu mai vrea să ne slujească, de ce-i cuprinsde panică, așa cum sunt uneori șoarecii și păsăretul,de ce nu mai stă în oglinzi, în recipiente, de ce nune mai reflectă obrazul, unde naiba are el de mers.De ce să tot fugim după el, cu o sugativă în mână,sau un cornet, e mai rău, vă spun, decât un mânzde ce nu se lasă încălecat de o foaie de hârtie, deo radiogramă, ne scapă printre degete, unde se duce.Vă rog să mă ajutați, domnilor fizicieni, sunt unpoet cuviincios, naturist, tradiționalist, îmi plac băuturiletari din fructele pădurii și mesele sărbătorești, nu mă preaîndoiesc de cuvinte, el de ce se îndoiește de mine

    Citește mai departe

  • Adrian Popescu - Călător în Trinacria... 198

      Căutam vetrele unei Europe primarecăutam miezul roşu al Sicilieiîntr-un început de varădornic să pipăi sâmburii negri ai unui anotimpîn afara anului,când comerţul cu fructele Paradisuluie în creştere prin pieţele gălăgioase ale Sudului.Vinerea cenuşii am ales-o pentru plecarevegheat de noroc, dar pândit de neşansăasemeni peştelui-spadă tras la cinci dimineaţaîntre Tunis şi Mazara del Valloînroşind apele Mediteraneipăstrând între spinii înotătoarelor dorsalealge africaneşi grăuncioare de aur din caravelele scufundate alefostei Case de Suabiapieptănând pletele timpului. (din vol. Proba cu polen, 1984)     

    Citește mai departe

  • Adrian Popescu - Proba cu polen... 192

      Proba cu polen se pare prietene că e cea mai sigură,el se depune în noi din nu știu ce tainice Începuturine îmbibăm cu polen de când ne naștem în lumeși asemeni albinelor unși cu mirul grădinii pe fruntesilabele noastre fragede zumzăie-n graiul primordial.Sau poate mai dinainte părinții noștri presimt grăuncioarelestaminelor zburând nevăzute prin aerul limpedemână în mână viitorii părinți străbat o livadăși crengile primăverii unduie peste creștetul lorpolenul așteaptă doar anotimpul rodirii.Proba cu polen se pare prietene că e cea mai exactăAceluia găsindu-i după mii de ani giulgiul cu urmede sânge, firicele din perii bărbii și dovada supliciuluii-au refăcut Chipul, Statura și Vârsta aceasta din urmădupă anii polenului mărturisind fără greș.Polenul se strecoară pretutindeni în țesuturile taleîn curtea uzinei se scutură din ulmii săracipe sprâncenele muncitorului

    Citește mai departe

  • Adrian Popescu - Curtea Medicilor... 189

    Am fost primit cu bunăvoință de mic la Curtea Medicilor,acum intram, după douăzeci de ani, pe sub vechiul portal,se schimbaseră multe, dar nu pentru mine, nu mai eraucrengile de măcieș ascunzând o poartă zidită, abstractă.Ducea spre Depozitele Bibliotecii, spre foișorul său straniuacoperit cu ardezie și cărămizile-aparente ale veaculuiîntr-un fraged amurg năluceau ochilor mei de copiltratate severe cu topografia corpului amănunțită.Nu Columb, Harvey a fost eroul adolescenței mele,marile descoperiri anatomice erau descrise cu lux deamănunte exotice în volume legate-n piele de vițel.Eu nu pe Vasco de gama l-am admirat mai întâiPe blândul Michel Servet, sfârșind pe rug. Sărăcia șirugul sunt prețul se știe. Numai brazii erau acum maipuțini și tăiaseră tufele acelea rotunde, tunse exact,care dădeau locului un aer de Versailles.Ferestrele-aseptice strălucitoare hublouri ale sălii de operații

    Citește mai departe

  • Adrian Popescu - Arsură... 210

    Carnea mea toată este o lumânareDar eu sunt flacără într-un cer străveziuCa păsările mortVoi cântări mai mult decât viu.Ochiul arzând se hrănește din cearăȘi face un strop de rouă fierbinteOdată am știut să zbor, odată,Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.Trupul meu întreg este o lumânareDupă ce se va fi scurs toată în țărânăȘi flacăra se va topi în albastruVeți mai simți o arsură pe mână. (din vol. Umbria, 1971)

    Citește mai departe

  • Adrian Popescu - Nu striga... 165

         Dacă strigi, cade un somnambulDe pe muchia catedralei în mare.Nu spune nimic, nu clătinaMarginea lacrimei în care stămCa într-un lac pur o constelaţie...Şi cu puţine lucruri se poate asemuiDezamăgirea unui băiat blondÎn fugă zănatecă pe lângă roţiGata să prindă în colivia pumnilorScânteia galbenăPe care-o smulg copitele de fierDin pietrele unui drum de ţară.(din vol. Umbria, 1971)

    Citește mai departe

  • A.E. Baconsky- Sud... 192

          Marea şi muntele vieţuiesc împreunăŞi iarna fuge de căminul lor.Fluturii ei albi când se aşază pe magnolii,Pe eucalipţi, pe arborii de camfor,Pe liniştiţii palmieri – dispar curândAtinşi de-o moarte nevăzută, stranie,Şi omizile nu se mai nasc.Oamenii umblă ameţiţi de luminăŞi se-ntorc întotdeuna dintr-o veghe;Mersul lor e ca un dans al vântului.De la soare învaţă să se urce pe munte în zoriŞi când sunt osteniţi să se-ascundă în mare.

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile