Că fericitul trandafir uimeștecu prospețimea care o exalăe fiindcă în adânc și-o odihneștestrângând-o din petală în petalăÎntregul trup în freamăt se aprindede necurmate mângâieri răpusîn timp ce miezul inimii se-nchideși de atâta farmec doarme dus.Traducere Dumitru D. Ifrim
Citește mai departe
”După atâţia ani, acum când îmi amintesc aceste bucurii sunt uimit; plăcerile spirituale sunt depozitate adânc în mine, au devenit una cu mine, nu pot fi confundate cu amintirile; din memorie au trecut în vârtejul sângelui, unde trăiesc şi acţionează ca nişte instincte naturale. Când iau o hotărâre, adeseori mă gândesc că nu sunt eu cel care hotărăşte, ci influenţa exercitată asupra mea de o anume pictură, de un anume turn al Renaşterii, de un anume vers înscris de Dante, pe una din străzile înguste din vechea Florenţă. Nu sunt însă bucuriile spirituale, ci alte trăiri, mai aproape de căldura umană, cele care au rămas neclintite în memoria mea şi mă privesc cu atâta tandreţe şi amărăciune. Din întreaga aventură a tinereţii, m-am ales doar cu o pradă săracă, foarte săracă şi foarte modestă: o tufă de
Citește mai departe
”Dă-mi pacea staulului, îi spuneam Domnului, a lucrurilor bine orânduite, a recoltelor aşezate în hambare. Lasă-mă să fiu, după ce-mi voi fi încheiat devenirea. Sunt obosit de doliul inimii mele, de atâtea ori încercat. Sunt prea bătrân pentru a reîncepe să cresc prin toate vremurile mele. Am pierdut, unul după altul, toţi prietenii şi duşmanii mei, iar pe drumul plăcerilor mele triste s-a făcut lumină. M-am îndepărtat, m-am întors, am privit; am regăsit oamenii în jurul viţelului de aur, nu interesaţi, ci stupizi. Copiii care se
Citește mai departe
E acelaşi, nu-s aceleaşi. E acelaşi unic soare răsărit din munte, gând. Să se întrupeze-n vale alte umbre sunt la rând. E acelaşi, nu-s aceleaşi. E acelaşi unic soare albul inului sorbind. Să întindă pânza-n iarbă fete, alte sunt la rând.
Citește mai departe
Produs al aerului soarele ar fi al vremuirii, joc al unor pământeşti stihii, aşa credea-nţeleptul din Efes. S-ar plămădi solarul trup din nou, în fiecare zi, din aburii fosforescenţi care din mare ies. Ştiu că iubita mea-i aşa, pe care o slăvesc. Mereu e alta, alta e, tot alta, ca soarele antic, un rod al fiecărei dimineţi. S-alcătuieşte din lumini pe care nu le-nveţi, se înfiripă din splendori pe
Citește mai departe
Spre soare râd! Eu nu-mi am inima în cap, nici creieri n-am în inimă. Sunt beat de lume şi-s păgân! Dar oare ar rodi-n ogorul meu atâta râs făr-de căldura răului? Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă, de n-ai fi frământată, Sfânto, de voluptatea-ascunsă a păcatului? Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
Citește mai departe
C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi în mine mă-nchin luminii voastre stelelor, şi flăcări de ardoare îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă. Fiori ce vin din ţara voastră, îmi sărută cu buze reci de gheaţă trupul şi-nmărmurit vă-ntreb: spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri? Pribeag cum sunt, mă simt azi cel mai singurat
Citește mai departe
Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri strâng lacrimi de văpaie: licurici. Pe-o coastă-n vreji de nouri creşte luna. Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui ţi-adun în inimă surâsul. Gura ta e strugure-ngheţat. Numai marginea subţire-a lunii
Citește mai departe
Sunt hoinarul singuratic al oceanului necuprinsCunosc transformarea culorilor şi tăcerea universului meu.dar numele nu mi-l cunosc.Ştiu toate vietăţile ce mişună în drumul meu,ştiu care varietate va fi jertfită foamei de mine,ce pântec va îndestula carnea mea -dar ţelul călătoriei mele nu-l ştiu.Cunosc întinderea uriaşă a universului meu,îmi sunt familiare sumedenii de ţărmuri,gurile fluviilor unde îmi lasicrele, fără să ştiu vreodată dacă ele vor fihrană pentru alţii sau o nouă viaţă.Simt înaltul şi simt adâncul,între ele sunt nevoit să înot până la sfârşitul vieţii.Nu mi-e străină osteneala, odihna, somnul şi deşteptarea,pacea o cunosc, toate treptele bucuriei, frica şi gheenele spaimei,dar naşterea mea cunoaşte numai înaltul,moartea mea cunoaşte numai adâncul. Trad. Petre Stoica
Citește mai departe
Din creştetul munţilor vin turmele melecu coarne şi copite despicate şi cozi înnodate,berbeci cu coarne scânteietoareşi pe dealurile verzi se rostogolesc torenteleşi costişa e-nmiresmata de trestiile parfumate.Vai mie, vai mie, mieluşeii mei tineri!Vine iarna cu zăpadă şi Crăciun,iarba rumegaţi-o şi behăiţi în beznă,până când mielul se face noaten!Vai, voi, berbecilor falnici!Şi turmele mele aleargă pe bolta cerului,dragi vietăţi cu lână moale, albă asemeni zăpezii,cu coarne şi copite despicate şi cozi înnodateşi cu preamoale lână pentru veşmintele sfinte.Ca un torent dalb-luminos de pământească fericire,ele se înşiruie chiar la ieslea Domnului. Trad. Petre Stoica
Citește mai departe
Atunci când oceanul este agitat (și plin de valuri),nu mă lăsați doar să-l ascult.Lăsați-l să se spargă în interiorul pieptului meu!Traducere Iulia Bontaș ...
Citește mai departe
Cum ai putea găsi doar perla uitându-te la mare?Dacă o cauți, fii un căutător adevărat:scufundătorul trebuie să aibă câteva calități –să își încredințeze viața în mâna Prietenului,să își oprescă respirația șisă se arunce cu capul înainte.Traducere: Simona Trandafir
Citește mai departe
Putem să credem că am scrisceea ce poate fi cititpe aripa unei păsări din visnemărturisit.Putem să spunem că am spusceea ce spune piatra unei pietrecând plângi la cel de al treilea strigăt de cocoșPetre.Putem să spunem că din nouavem o cruce pregătităpe care vom răstigni un ecousau poate această clipită.Vom bate timpul în cuietoc, și, toc-toc...Imaginea ta amăruievom zvârli-o în foc.
Citește mai departe
A iubi este poate a învăţa să mergi în lume. A învăţa să stai tăcut ca stejarul şi teiul din fabulă. A învăţa să priveşti. Privirea ta semănătoare A plantat un arbore. Vorbesc pentru că mişti frunzele.
Citește mai departe
Din adâncul camerei, din pat, numai paloarea separăfereastra stelară ce s-a-nclinat ferestrei de ziuă avară.Apoi această nouă tinerețe celestăce ziua crescând o atestăaleargă, se-nclinăși la rându-i dispare!Nimic nu mai rămâne pe cerul matinal când tandreleamante îl contemplunimic decât el însuși, cerul, ca exemplude profunzime și de gravitate!Doar porumbeii mai descriu rotundîn cercuri tot mai line lunecândcătre blândețe și singurătate.Traducere Dumitru D. Ifrim
Citește mai departe