Gabi

Articole postate de Gabi

  • A.E. Baconsky- Nocturnă... 198

        Noapte și ochii bisericii ard în albastru și totul e plin de stafii — unele vin din cavernele cu oase încrucișate, altele vin din vechi aurite imperii moarte demult, altele sunt ale celebrelor personaje ce n-au existat niciodată, altele caută urme de fiare, de roți, altele plâng, altele cred și înalță aceleași zadarnice turnuri de somn, altele tremură așteptând un soare incert care trebuie totuși să răsară cândva dizolvându-le plasma nocturnă! sunt și stafii care cântă negre, negre sunt apele acestor canale șilacuri negre enormele scuturi ale varegilor Bizanțului, negre luminile, negre aripile străzii, negre, negre, negre cresc și cuvintele tale, străinule mut, care treci întrebându-te cui i-ai putea fi stafie.

    Citește mai departe

  • A.E. Baconsky - Pescărușii... 201

      Pescărușii răsar dimineața din apă Ca niște nuferi ai mării ;O clipă plutesc pe-ntinderi albastreȘi vântul apoi le răpește petalele albeRotindu-le prin aer sclipitoare,Apropiindu-le de valuriȘi iarăși ridicându-le-n văzduhPână sus unde orice făptură dispare.E țărmul galben — și din largVin valuri străvezii și amare.Încet-încet îmi vor pătrunde-n sufletCetățile lor călătoare.Cine mai știe ce drumuriAm coborât de la nordCa să colind rătăcindPe nisipul fierbinte.Așa cum aș vrea să uit orice mișcare,Aș vrea să tac, să nu mai spun nimic —Cuvintele mi se topesc în valuriFăcându-le și mai albastre —Acum ascult în ritmul mării glasuri,E-atâta pace-n preajmă — doar pescărușiiSclipind între apă și cer,Mi-aduc iarăși aminte de timpȘi toate ce trec înainte.Vine seara — și marea,Rostogolind talazuri pe n

    Citește mai departe

  • Magda Isanos- Imnuri pentru pământ... 185

      Acum vreau să cîntimnuri pentru pămînt,păduri și izvoare;străvechea ta laudă, soare,îmi arde buzele. Toateplantele răspîndesc visuri ciudate.Răcoarea nopții, stelele nestinse,Într-un cuvînt le-aș voi cuprinse.Dar mai bine s-ascult.Oare n-am fost și eu un arbore mai demult?Și astăzi nu-s tot materie?Forme pieritoare, vise puzderie,de unde veniți?Laudă, oricum, laudă ție,natură și forță vie,mamă care ne legeni pe jumătate-adormiți. Tu care-ai născocit soarele,umbra și apeleși numai o dată mășcînd pleoapele -stelele, strălucitoarele !Ai creat spațiul,ființele chinuite de nesațiulvieții,mările licărind îndărătul cețiicelei dintîi ;amiaza de focși-nfloritele pămîntului văi.Apoi, după larmă și joc,somnul cel bun al morții.Tu, ca o mamă stai îndărătul porții ;S-a-nserat, se-ntorc ris

    Citește mai departe

  • Dimitrie Stelaru- Luna... 185

        O simțeam printre degete, în inimă, pe gene, Când venea în odaie la mine seara; Răsturnându-se pe masa de lucru, alene, Părul ei semăna cu ceara.   Felină depărtată, totdeauna Mai tristă, mai rece, până când, vai! Prietena mea luna nu mai era luna- Izvorau din ea alte lumi, alte luni, un alai.

    Citește mai departe

  • Knut Hamsun - Cântecul trandafirilor roşii... 189

        Nu-mi spune nu, îngenunchez smerit. Cu-aceste flori de sânge. Ia-le; Prin tine, de demult, mi-au răsărit, Flori roşii-n cale.   Privirea ţi-o coboară-asupra lor De amintire împăienjenită. Tot ce-ai văzut, iubirea mea întreagă În trandafiri palpită.   Şi lacrimile tale de rouă mi-au părut;

    Citește mai departe

  • Fernando Pessoa - Emigranţii... 191

        Singuri prin marile oraşe neprietenoase,Fără să vorbiţi nici limba ce se vorbeşte, nici pe cea care se gândeşte,Mutilaţi în relaţiile cu ceilalţi,Cei care mai târziu îşi vor povesti în patrie triumful şederii lor.Bieţi mizerabili porniţi să cucereascăLondra şi Parisul!Se întorc acasă şi fără mai bune maniere şi fără mai prietenoase chipuriDupă ce abia dacă au visat de aproape ceea ce au văzut -Permanent străini.Dar eu nu râd de ei. Am procedat eu altcumva cu idealul meu?Şi cum rămâne cu proiectul meu făcut odată la un hotel, ce planifica legenda?E unul din punctele negre ale biografiei mele pe care nu am avut-o. (Din vol. Fernando Pessoa, Opera poetică, Humanitas fiction) trad. Dinu Flămând

    Citește mai departe

  • Mircea Ivănescu - imagine dintr-o biografie... 188

        beethoven într-o seară s-a aşezat la clavirşi a cântat frumos arpegii suitoare uscat- şi sus, pe notele de boltă cu ecouri ambigui -şi din când în când coborând cu înţeles.era sonata despre care se spune că ar descrieplecarea cuiva cu poştalionul, departe, pe urmă,a urmat o parte mai lentă - şi tandră -aşa-numita absenţă. ce frumos trebuie să fi fostcapul lui leonin, aplecat peste umăr, şi degeteledescriind arabescuri încete - şi în salonulcu lumânări mişcătoare şi umbre, toţi ascultându-l.şi încântaţi că muzica este atâta de expresivă.(dar mai urmează apoi un fel de sunete seci iarăşişi acorduri cam disonante - şi iarăşi arpegiişi game urcând, coborând - este reîntoarcerea.despre asta nu e încă timpul să vorbim acum.)să ne închipuim doar degetele lui aspre pe clapecântând despre absenţă

    Citește mai departe

  • Lucian Blaga -Tristeţe metafizică... 191

        În porturi deschise spre taina marilor apeam cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,visând corăbii încărcatede miracol străin. Alături de lucrătorii închişi în zale căniteam ridicat poduri de oţelpeste râuri albe, peste zborul păsărei curate,peste păduri adânci,şi orice pod se arcuiatrecându-ne parcă pe un ţărm de legendă cu el.   Am zăbovit îndelung între stâncilângă sfinţi bătrâni ca ghicitorile ţării,şi-am aşteptat să se deschidăo fereastră de scăpareprin puternice spaţii de seară. Cu toţi şi cu toatem-am zvârcolit pe drumuri, pe ţărmuri,între maşini şi-n biserici.Lângă fântâni fără fundmi-am deschis ochiul cunoaşt

    Citește mai departe

  • Dimitrie Stelaru -Pânze... 189

          Uite o insulă ruptă din Leul Mic fără nație și picioare atotputernice: nu vrei să ne întoarcem la noi, cât mai avem pânzele vântului, cât mai asmuțim zilele? Atât de frumoasă ești că nu diamantele te pot măsura, nici petalele, nici romanele- tu semeni cu laptele mamei și întunerecul din care vii.

    Citește mai departe

  • Petru Creția- Este mereu la fel... 191

        Este mereu la fel în clipă şi în veac, Este mereu ca într-un vis fără să fie niciodată vis. Stăm lângă ţărm, la începutul serii, Cu faţa către larg. Iar valurile vin spre noi, fără priviri, amare şi străine, Spre noi care privim, uitaţi, Vin fără de odihnă, rânduri după rânduri, reci, Urlând sub cerul fix. Se năpustesc nestăvilit spre noi Din largul cenuşiu şi înspumat al mării fără orizont, Însă mereu, ca într-un vis fără sfârşit, Nu ne ajung. De parcă lumea noastră nu ar fi a lor Şi nu am face parte din acelaşi timp, Într-o hotărnicire fără de hotar,

    Citește mai departe

  • Sandu Tudor – Am auzit cântecul păsării unice 197

        Dimineaţa la ceasul rugăciunii,când pe ramuri stă încă proaspătăroua,am auzit lângă minecântecul păsării unice.Iată! Se înalţă aşa de minunat,aşa de limpedeşi răsună în atâta ecouîncât pare că lumea,marea şi larga Lume,toată îl ascultă,firea toată îl audeşi îi răspunde,îl audeşi-l însoţeştepână sus de totla Dumnezeu.

    Citește mai departe

  • Vasile Pârvan- Laus Daedali... 190

        ”Passa la nave mia, sola tra il pianto De gli Alcion per l’acqua procellosa” (Carducci)   Săpătorul în piatră se trase la o parte de chipul cioplit şi-l privi: un tânăr era închipuit în marmoră chemând pe cineva de departe; braţul lui drept, aproape întins înainte, la înălţimea capului, făcea, cu arcurile încheieturilor deschise în sus, de două ori „semnul chemării: odată prin îndoirea din cot, iar a doua oară prin îndoirea degetului arătător. Pe linia nevăzută a depărtării s-ar fi putut întinde firul, de care, trăgând cu degetul şi braţul, tânărul aducea la el pe cel chemat. Capul lui ajuta la chemare, atrăgând spre dânsul, cu faţa înălţată, cu ochii aţintiţi, cu încordarea tuturor liniilor, ţelul acela îndepărtat. Iar întregul trup, aplecat în arc p

    Citește mai departe

  • Cristian Popescu – Antiportret... 192

          Nu, Doamne. Nici mai, nici chiar, nici prea, nici foarte. Și nici măcar Popescu. Nu. Nici măcar atît. Să stai, așa, și să muncești la creșterea părului și-a unghiilor tale, să lucrezi la curgerea boabelor de sudoare și, mai ales, la curgerea lacrimilor. Șiroi. Numai să stai. Nemișcat. Și să-ți albească părul pe-o singură parte. Arătînd răsăritul. Să-mi albească firele din cap din cap doar pentru  că m-au tras înger-îngerașii Dumitale de ele, doar așa, că mi-au tras gîndurile de păr – nu prea tare – cum tragi păpușile de sfori ca să se bucure copiii. Numai de asta să-mi albească firele, Doamne. Arătînd mereu răsăritul. Mie să-mi dai exact chipul care lipsește din toate cartoanele alea pitorești, atractive, de-și bagă capul

    Citește mai departe

  • Petru Creţia - Două gânduri despre binele şi răul din lume 189

         Acestui titlu ambiţios îi corespund două tentative limitate şi precise, dorinţa hotărâtă de a mă apăra de două prezumţii pe care le socotesc infamante. Una este aceea că sfera binelui moral este coicidentă cu sfera binelui din lume. Cealaltă, că aş ignora adevărata proporţie dintre luminile şi umbrele sufletului, căzând pradă unui anume idilism moral sau unui searbăd meliorism.  În ciuda multului bine pe care îl pot aduce virtuţile şi bunele purtări, lucru înţeles încă din secolul al XIII-lea de Thomas din Aquino (S.Th., II, p 78), nu tot binele din lume vine de aici.  De fapt, înainte de toate, este nevoie de o anumită generozitate a naturii, fără de care virtutea nu poate funcţiona decât ca un grădinar. Există daruri ale marelui izvor al vieţii care

    Citește mai departe

  • Petru Creţia - Pentru cei fără nume... 178

          Pentru cei neştiuţi şi uitaţi şi pierduţi în lutul orb şi risipiţi prin veacuri, dar care au fost sarea pământului  şi care au purtat pe umerii lor binele lumii, sunt scrise rândurile acestea. Cred că nu e nimeni dintre noi care să nu fi cunoscut asemenea oameni. Să-i înmulţim cu numărul incalculabil al generaţiilor, cu întinderea continentelor şi cu puzderia insulelor şi, adunându-le, în gândul nostru, umbrele fără nume şi chip, să-i celebrăm o clipă, aici şi acum, în zarva plină de nume a istoriei. În ei se întrupează acea parte din bine a speciei graţie căreia omenirea are totuşi  chip omenesc şi a dăinuit în ciuda crâncenelor ei cusururi.   Am putea să-i numim buni prin natură sau, dacă vreţi, buni pentru că aşa i-a lăsat Dumnezeu printre n

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile