Necunoscutul există în toate dimensiunile existenței. Nu pentru că el ar întrece capacitățile cunoașterii de a-l cuprinde, ci pentru că asemeni ei, este infinit. Cel mai frecvent ne folosim de el pentru a ne adăpa setea de cunoaștere a lucrurilor din afară. În domeniul științei, spre exemplu. În artă, pe de altă parte, creatorul îl sădește așteptând „interpretul” să-l scoată la iveală. Dar cea mai înaltă treaptă de existență a misterului se află în noi înșine. Nu mă refer la anacronicele întrebări „cine sunt eu”, „care-i rostul existenței”, „cine-i celălat” deși se pare că în aceste vremuri sunt cele mai frecvente „mistere” care scot la iveală cele mai înalte energii. Nu că ar atinge o altitudine considerabilă, dar așa stau lucrurile momentan.După îndelungi și adânci zbuciumări printre ale existenței piscuri și abisuri, misterul care rămâne uluitor nu se înscrie în dimensiunea potențialului existențial, ci din contră. Cu alte cuvinte, de la un nivel în sus al percepției realității
Citește mai departe