Gabi

Articole postate de Gabi

  • Charles Bukowski - un scriitor mare... 245

      un scriitor mare rămâne în patjaluzelele lăsatenu vrea să vadă pe nimeninu mai vrea să scrienu mai vrea să încerce.redactorii și editorii se întreabă:unii spun că e nebununii spun că e mort;soția lui răspunde acum la toată corespondența:„…el nu își dorește să…”și unii dintre ceilalți chiar merg de colo-colope lângă casa lui,se uită la jaluzelelelăsate;unii chiar se duc și sunăla ușă.nimeni nu răspunde.marele scriitor nu vrea să fiederanjat. poate marele scriitor nu eînăuntru? poate marele scriitora fugit? dar cu toții vor să știe adevărul,să-i audă vocea, să li se spună un motivbun pentru toate astea. dacă are un motivnu îl dezvăluie.poate nu există niciunmotiv? se fac aranjamente stranii

    Citește mai departe

  • Charles Bukowski - o sete gigantică... 398

      am fost pe anticorpi aproape 6 luni, dragă, să tratez un caz deTB, omule, lasă-l pe un tip bătrân ca mine să prindă așa o boalădemodată, s-o prindă mare ca o minge de baschet sau precum un boa constrictorînghițind un gibon; deci acum sunt pe anticorpi și mi s-a spus să nubeausau să fumez timp de 6 luni, și vorbind despre mușcat fierul cu dințiităi, am băut și fumat mult și constant cu cei maibuniși cei mai răi dintre ei pentru mai bine de 50 de ani, dași cea mai dificilă parte, prietene, știu prea mulți oameni carebeau și fumează și pur și simplu le e bine bând și fumândîn fața mea ca și cumnu mi-aș dori să le crăp craniile și să le rostogolesc pe podeasau să-i urmăresc naibii afară din vederea mea – o vedere caretânjeștefoarte multdupă ceva ce dă măcar o dependență microscopică.următoarea parte cea mai grea este statul la mașina de scris fără asta,

    Citește mai departe

  • Mihu Dragomir - O ceaţă... 217

      Dincolo de cuvinte – e o ceaţăîn care uneori mă cufund.Acolo, doar cu mine mă-nfrunt,cu muntele meu ursuz, călător, de ceaţă.Ca nişte păsări pierdute în nori,cuvintele zboară uneori departe de mine.E o toamnă, atunci, când soarele-i singur cu mine,şi aştept marii, negrii tăi nori.Întinde doar mâna, şi mă găseşti.Întinde doar mâna, fără cuvinte.Pe cărări ce înca n-au început să se zvânte,dincolo, la rădăcina cuvintelor mă găseşti.

    Citește mai departe

  • Mihu Dragomir- Tu... 231

        Numai cât te gândesc,și sângele dansează în jurul inimii,numai cât te aud,și sângele se resfiră ca o harfă.Poate nu știi, poate n-ai să știi,dar mersul tău e-un alfabet copilăresc,și numai cu el îmi scriu poemele,sub recele pojar al stelelor.Numai cât surâzi,și dezleg alchimiile,numai cât te gândesc,și-aud în lacul neliniștit al inimiiun foșnet : se desprimăvărează.

    Citește mai departe

  • J.L. Borges - Odă scrisă în 1966... 247

     ”Nimeni nu e patria. Nici măcar călăreţul Care, semeţ, când se crapă de ziuă într-o piaţă pustie,Străbate timpul pe un armăsar de bronz,Nici ceilalţi care privesc din marmură,Nici cei care şi-au risipit cenuşa în fapte vitejeştiPe întinsul AmericiiOri au lăsat în urmă un vers, o biruinţăOri amintirea unei vieţi curate,Reînnoită zi de zi cu bărbăţie.Nimeni nu e patria. Nici măcar simbolurile.Nimeni nu e patria. Nici măcar timpulCovârşit de lupte, spade, exoduriŞi de lenta populare a ţinuturilorCe se mărginesc cu răsăritul şi apusul,Şi de chipurile îmbătrânite tot mai multÎn oglinzile aburite,Şi de răbdătoarele agonii neştiuteCe ţin până în zori,Şi de păienjenişul ploiiPeste grădini cufundate în întuneric.Prieteni, patria este o faptă săvârşită necontenit,Precum necontenită este lumea. (Dacă EternulSpectator ar înceta să ne visezeO singură clipă

    Citește mai departe

  • I.L. Caragiale - Scrisoare către Alexandru Vlahuță 228

       „Frate Vlahuţă De ce să ne facem spaimă si inima rea degeabă? La noi nu e nici mai multă nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici chiar nu s’ar putea altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni – precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca şi cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni şi totdeauna sunt aceiaşi. Nu există pe pământ speţă zoologică mai unitară decât a regelui creaţiunii. Între un polinezian antropofag şi cel mai rafinat european, altă deosebire hotărâtă, nu există decât modul de a-şi găti bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; u

    Citește mai departe

  • Rumi - Pana în mâna lui Dumnezeu... 259

        Se smulge noaptea duhul din trup l-al Tău îndemn și șterge de pe-ale minții tăblițe orice semn.   În fiecare noapte, pot duhurile-atunci să se elibereze de spuse și porunci.   În noapte, uită-nchișii că stau în închisori și regii c-au putere și stăpânesc comori.   Dispar și griji și gânduri la pierderi și câștig, și despre ceilalți oameni nu mai gândești nimic.  

    Citește mai departe

  • Mircea Eliade- Cultura scriitorului ( fragment)... 236

      ”Un distins scriitor român îmi mărturisește de curând: -Nu-mi pot niciodată ierta că timp de treizeci de ani am citit literatură. Scriitorul acesta continuă totuși să scrie și să publice. Nu e un renegat; nu și-a trădat vocația, nici nu și-a părăsit profesiunea. A încetat, însă, să mai citească literatură. Timpul de care  poate dispune îi este în întregime dedicat lecturilor substanțiale sau documentare: istorie, biografii, geografie, știință. Scriitorul român, în genere, descoperă destul de târziu această insuficiență nutritivă a literaturii. De aceea se mai pot întâlni astăzi scriitori care au citit mii de cărți, și care sunt totuși de o profundă incultură. Au citit necontenit literatură. Au citit cu pasiune, cu fervoare, cu încăpățânare- au citit mai ales

    Citește mai departe

  • Rainer Maria Rilke- Trăiesc tocmai când...... 374

          Trăiesc tocmai când se sfârșește veacul. Se simte vântul unei file mari, pe care Dumnezeu și tu și eu am scris-o și care se întoarce sus în mâini străine   Se simte strălucirea unei pagini noui pe care totul poate să mai fie.   Liniștitele puteri își măsoară întinderea și se privesc întunecate.   Trad. Dinu Pillat

    Citește mai departe

  • Alejandra Pizarnik- Istorie veche... 235

            La miezul nopțiivin veghetorii copiiși vin umbrele care au numeși vin indulgențelecare mi s-au întâmplat în mii de feluriîn infima lacrimă de fiecare ziTraducere Leo Butnaru ...

    Citește mai departe

  • Novalis - Când semnul cifrei și al figurii... 245

        Când semnul cifrei și al figurii Nu mai e cheie-a creaturii, Când cântăreții, sau iubiții, Vor ști mai mult ca erudiții, Când lumea-și va sorti anume O viață liberă în lume, Când nopți și sori nunti-vor iară Dulci clarități de-odinioară Și basm și versuri or s-arate Istoria lumii - adevărate, Atunci ajunge Un secret Cuvânt

    Citește mai departe

  • e.e.cummings - Unu ori unu... 229

        Dacă totul se-ntâmplă ce nu poate fi făcut (și orice lucru e mai drept decât cărțile pot plănui unu chiar cel mai prost profesor îl va anticipa... alergând sărind dăm târcoale noi da) Nimic nu este precum ceva precum unu   Unu n-are pentru ce sau de ce sau deși

    Citește mai departe

  • Eugenio Montale - Pe o scrisoare nescrisă... 219

        Pentru un furnicar de zori, pentru câteva fire în care să se-ncurce ghemul vieții și să se împartă în ani și ore, azi perechi delfinii sar peste cap cu puii? Să n-aud nimic de tine, și să scap de- orbirea genelor tale. Altele-s pe lume.   Nu știu să plec nici să apar, întârzie roșul cuptor al nopții, seara

    Citește mai departe

  • Eugenio Montale- Visul deținutului... 224

       Zori și nopțile se deosebesc aici prin semne puține.   Zigzagul graurilor peste turnuri în zi de bătălie, mie aripi, un fir de ger polar, ochiul șefului pazei prin vizor, trosnet de nuci zdrobite, o uleioasă sfârâială din temniți și frigări adevărate ori zise - dar paiele sunt aur, op

    Citește mai departe

  • Rainer Maria Rilke - Cartea orelor Cartea a treia despre sărăcie şi moarte (fragment) 232

        Aci stau oameni palizi, fără vlagă şi mor înmărmuriţi privind la lume, Nu vede unul căscătura bleagă, în care-un neam plăpând, zâmbind a şagă îşi pierde fiinţa-n nopţi fără nume.   Aleargă înjosiţi de-al trudei post, slujind sfioşi la lucruri fără rost, şi hainele pe ei se veştejesc, şi mâinile frumoase-mbătrânesc.

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile