Irina Alexandra

Articole postate de Irina Alexandra

  • De citit cu furculița... 578

    Azi-dimineață, aparent fără motiv, mi-am amintit cum am descoperit că lumea e ca o geacă de iarnă, cu dosul rupt și plin de scobitori, hârtii de gumă (bine mestecată) și câte-o monedă care-și pierde valoarea noapte de noapte. Senzația aia apăsătoare și claustrofobică. Și cum am împins-o undeva pe mâneca pe care nu intră nici moliile, nici zgomotul viitorului.  Afară, seara, era cald și cred că de la primărie anulaseră respirația cetățenilor. Între castel și bazin nemărginirea își găsise geaca și răcoare nu mai era niciunde în afară de cafeneaua plină de adolescenți tulburați și scobitori pregătite pentru eternitate.  Pe vremea aia nu eram nici mioapă, nici om. 

    Citește mai departe

  • Tuneluri/tunele către acasă... 562

    Dacă cineva nu știa asta încă, întotdeauna am avut o problemă cu pluralul în limba română. Hotel, tunel, aragaz și alte fițoșenii cu formă clasică pentru unii și din ce în ce mai instabilă pentru mine. Acum mulți ani un poet de acasă mi-a spus că dacă asta e singura mea suferință, e perfect.  Din păcate, de ceva timp, vorbesc mai mult alte limbi decât pe-a mea, ceea ce probabil a dus la o ușoară schimbare în minte, oricum destul de amețită, și-n comportament. Pluralul e acum doar una dintre durerile mele lingvistice. Am senzația că devin din ce în ce mai mediocră în exprimare. În toate exprimările. Și mai am și-un frate care mă taxează cu hohote de râs și miștouri de toate felurile de câte ori inventez câte-o expresie ca „focuri artificiale”.  Am luat măsuri. Mi-am descărcat DEX-ul pe telefon (da, există o aplicație!). Urăsc cuvântul „însă” și snobii, așa că n-o s-o dau în hipercorectitudine. Nu pot să c

    Citește mai departe

  • Despre stânga. La oameni... 519

    Acum zece ani, imediat lângă partea tradițională a Atlanticului, a-nceput să mă chinuie partea stângă a firii. M-a plimbat pe la spitale și doctori corupți sau obosiți și-apoi m-a cam lăsat baltă și-a zis să fac ce vreau. Acum zice să ne despartă, pe mine și pe mine, și să mă chinuie cu zile libere și amorțeli de conștiință mediteraneană.  Sălbatic și la fel de neîncrezător în tratamentele fără sare (dar sărite-ntr-un picior), omul meu stâng se zbate în femeia care încerc să fiu. 

    Citește mai departe

  • ... 598

    Cred că erau căpșuni. Și pantalonii mei negri. Ți-am arătat șosetele cu fir auriu și m-am lipit de perete obosită și speriată. Fericită. A doua zi am numărat broaște de hârtie și lacrimi de crocodil vinovat. M-am străduit să fiu mai sinceră, dar era greu.Amintirile se șterg, ca limbile pe care nu le vorbești chiar dacă au fost ale tale.

    Citește mai departe

  • Eu sunt....(Eu eram...) - aprilie 2009... 599

    Ochii aproape tineri care se trezesc dimineaţa în altă limbă. Primele mişcări ale orei opt şi ultimele ale nopţii. Între ele sunt cartea pe care o port în geantă şi ştampila aruncată pe hârtiile prea grele pentru luna aprilie. Amestecate în cazanul fiinţei, amintirile mele şi ale celor din urmă se pierd între frânturile de poveşti imaginate. Duminicile îmi dau ocazia să mă imaginez şi linia dintre ce am fost, ce aş vrea sau ce aş putea să fiu şi ce sunt se şterge ca amintirea unui pilot beat.  Sunt de hârtie. Mă minunez când sărut unghiile florilor şi mă rujez numai în faţa televizorului prăfuit. Sunt un ochi de carton la fel de albastru ca şi celălalt şi câteva buze, atât superioare cât şi inferioare, care se trezesc dimineaţa umflate de vise. Am trei

    Citește mai departe

  • La última... 579

    ...

    Citește mai departe

  • ... 545

    Ia-mă de mână. Pe tine te ascultă cireșii. Știu asta pentru că în martie, într-un hotel din Hațeg sau alt oraș cu consoane proprii, începuse să ningă și noi, cu ghioceii ofiliți pe noptieră, ne pregăteam să scriem vieți monotone despre oameni mai buni.  Eu zic să mă iei de mână și să mă duci acasă. Să mă lași acolo, fericită, și să pleci.  În Hațeg autobuzele își fac complimente cu frigul. 

    Citește mai departe

  • februarie și jumătate... 588

    În mintea și-n călcâiele mele sensibile și deranjate de ipocrizie, se plimbă cu oase-n vocabular și-n tristețe viitorul inuman al copiilor noștri. Cheia ta pe cutia poștală, gunoiul sub ea și eu, discret amărâtă, spre îndoieli și garoafe cu aspirină. Femei-crocodil în colanți și orășele cu viață de dimineață când în alte dimensiuni mor bunici și plâng femei cu gândul la viitorul neomenesc al nepoților. 

    Citește mai departe

  • Rezistă. Acasă.... 523

    În sufrageriile psihologiei noastre se târăsc pe covoare vechi, idei noi cu oameni și omenii moștenite. N-au voie în picioare pentru că mai sunt încă soldați din arhetipuri care-i apostrofează cu ghimpi. N-au voie să strige pentru că la noi televizorul e pe mut și subtitrarea decalată. N-au voie să se certe, dar se privesc cu mânie și tandrețe în aceleași oglinzi. Generații desfăcute ca șosetele de lână se mângâie fără să-și recunoască meritele. Părinți care nu cred în ideile copiilor, dar cred în ei. Copii care condamnă trecutul, dar țin în suflet și-n pumni toate cuvintele de acasă.  Cu toate și cu mai multe, în compartimentele trenului nostru rațional se plimbă cu inima-n piept o țară-ntreagă. 

    Citește mai departe

  • pe stradă... 547

    microlumile mele se pierd între știri și sentimente. țara în care m-am născut are bun simț, suflet și oameni. la noi acasă e trist.  copiii, din viitor, mă întreabă și nu înțeleg de ce am plecat. 

    Citește mai departe

  • Haos... 556

    Mi-e teamă că mi-am pierdut papucii, vocea și sprâncenele. Străzile fără carioci subvenționate și limba de acasă. Când eram cuvânt din definiția timpului, aveam zurgălăi și bucăți din Tibet, sardine și îndeletniciri, haos, muzică, realism magic, cuceriri istorice și vapoare inventate pe covorul de la intrare. Mi-e teamă că astăzi, răgușită și simandicoasă, nu mai știu să fiu cu alți ochi. Că mi s-a stins tristețea și mi s-au decolorat hârtiile, că transpir în căutări lesnicioase de critici subiective. Mi-e teamă că astăzi e doar haos. 

    Citește mai departe

  • ... 721

    Books of my moment  ...

    Citește mai departe

  • Ianuarie și trenuri ignorante... 568

    ...

    Citește mai departe

  • Păsări și iubiri domestice... 588

    Pe casa lor se plimbă cucuvele repetente și garduri pline de steaguri fără țară. Câteodată, când bate vântul prea tare, la ea în zâmbet se strecoară cu scara metalică supărări care vin din pantofii lui, din drumuri spre casă și colici renali. Mai târziu, când se scutură cactusul de fructe, pe el îl strigă absurdul și se ascunde sub pătura ei de tristețe.  El cântă la chitara de plastic și urmărește știrile internaționale cu interese secreto-imaginare, ea se plânge de clima excesivă a dicționarelor, de cartoane, de șifoniere și de praful de stele din care s-au smuls cucuvelele.

    Citește mai departe

  • La mine la bloc... 559

    Muzele nu există. Există speranță, durere, sarmale și semințe de floarea soarelui. Muze nu.  Șantiere de pe vremea lui Ceaușescu și cofetării în care se fuma fără rușine. Terenuri de fotbal înlocuite de case diforme și dicționare în care nu s-au înregsitrat încă înjurăturile de la bloc.  La mine la bloc muzele jucau pitulușu, se împingeau în zăpadă și se îmbrăcau frumos de Mărțișor și de Paște. Se ascundeau în subsoluri pline de apă și șobolani și numărau până la mie cu ochii întredeschiși, speriați de mumiile din poveștile lui Noni. Eu urcam și coboram de zeci de ori pe zi ca să mă schimb și ca să fur felii de castraveți din frigiderul nesupravegheat.  La bloc nimeni nu vorbea despre politică externă, nici despre școală, nici despre muze. Cel mult ne interesa filmul de la ora patru și cel puțin ce taxi conduce vecinul de la trei. Eu am vândut pâmânt cu lingurița la intrarea în scară și mi-am pus unghii de petale în

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile