Cerul și-a vândut sufletul albastru pe un pumn de umbre solitare. Fâșii grele de plumb îmbracă fruntea serii ascunzând sub ele mugurii stelelor. Nori măcinând fulgere se preling într-un ritm greoi pe catifeaua nopții, sfidând parcă gravitația... Orele picură o liniște aproape primară și, într-un colț, un om de zăpadă pe jumătate dezghețat, mai poartă încă pe umerii lui urmele unui vânt nebun.
Citește mai departe
Se frânge cerul în stropi de argint, Cu sufletul alb atârnă o lună, Albe zăbrele se aștern pe pământ, Un vânt nebun îi cântă în strună. Pustie și rece-i urgia pe-afară,...
Citește mai departe
Se apropie noaptea. O noapte ce cade în torente albe. Din loc în loc, pe pământul rece și umed ...
Citește mai departe
Se rostogolesc clipe în tăcere... Cerul se retrage sfios sub cortina amurgului, iar luna apare ca o pată albă pe buza apusului. Pentru câteva secunde un abur straniu îmbrățișează orizontul până la sânge și în clipa imediat următoare fiori reci de gheață îmi zgârie fața. Copacii despuiați își leapădă umbrele iar vântul rostogolește câteva picături pe caldarâm. Printre nori stau pitiți câțiva fluturi cu aripi argin
Citește mai departe
Parcă nu mai știu să scriu sau parcă nu mai pot. Deocamdată. Dar desenez, desenez imagini din lumea noastră. În colțul de jos al unei coli am așternut câteva flăcări verzi, dintr-un curcubeu imens, și le-am impregnat cu liniște. Apoi am conturat câteva aripi de îngeri albi ca să ne vegheze zilele și nopțile, pentru totdeauna. În partea de sus am desenat c
Citește mai departe
Miroase a dimineață fragedă. Un răsărit cu un soare care a învățat să nu moară, sărută linia orizontului, cald și roșu. Pe colțul mesei se plimbă agale un fior de lumină. Îmi întind mâinile și încerc să cuprind cu ele emoția caldă ce se așterne, dar ea îmi mângâie degetele, apoi mi se răsfiră printre ele ca într-un joc de-a v-ați ascunselea. Fire prelungi de lumină îmi încălzesc treptat obrajii și pleoapele, într-un amestec de tăcere și strălucire. Cerșesc timpului puțin timp, atât cât să pot cupr
Citește mai departe
Un abur cenușiu și umed se lipește straniu de pământ, ca o mască. Pare o seară obosită pe afară, spălată de ceva ploi și cu nori care stau încă agățați de geana orizontului. Câteva stele înmuguresc ici-colo, parcă aruncate la întâmplare de o mână tremurândă. În liniștea aceasta plumburie timpul valsează în labirintul orelor mute și, din când în când, parcă miroase a nisip umed. Printre zăbrelele norilor, marginile câtorva stele răspândesc o lumină palidă și rece. Parcă indecisă,
Citește mai departe
Zăbovesc din nou în fața unei foi de hârtie... Ascult timidă fragmente de gânduri. Cuvinte noi îmi acoperă inima și mă trezesc desenând valuri albastre și calde pe nisipul alb al foii. Respir ușor, se simte briza mării, miresme proaspete plutesc insuportabil de plăcut. Nu mai pot scrie în cuvinte, desenez sentimente.
Citește mai departe
Mi-am deșirat cuvintele toate în fluturi albi și reci, ca stelele. Apoi mi-am agățat de buze aripile lor, să se odihnească o secundă într-un cântec... și am închis ochii. Gânduri, ritmuri, vise încep să danseze pe axa timpului care-și ține deja răsuflarea, în verde și albastru-azur. Și-ncep a se rostogoli clipele în venele mele, atât de repede încât pare că s-au adunat aici anotimpurile toate.
Citește mai departe
Azi-noapte am cutreierat Universul după un fir de lumină. Într-un final, am găsit-o... stătea ascunsă în vârful unei penițe, gata-gata să se reverse pe rândurile unei foi de caiet. Toate culorile cerului sălășluiau în ea. Deodată, parcă pe negândite, a început să plouă. Cuvinte pline cu lacrimi de arhanghel stăteau încrâncenate în cerneala prelinsă pe foaia albă, ca niște amprente de lumină. Lumina celestă, înfiptă adânc în trupul timpului, ca un vis dulce de bucurie și liniște. Și peste toate, parfumul tuturor primăverilo
Citește mai departe
Îmi stau pe tâmple muze albe. Privesc în jur, a început să ningă. Fiori albi mi se agață în păr ca niște fluturi beți de lumină. În ziua asta gri plouă cu îngeri reci ce-și poartă frigul pe transparentele aripi ca niște vise. Din loc în loc Pământul și-a sfâșiat așternutul de zăpadă și pare doar o existență neagră și străină. Câțiva nori plumburii îngrămădesc cerul într-un
Citește mai departe